Tiberiu Uşeriu, despre Maratonul Arctic, pe care l-a câştigat de trei ori: Se desfăşoară în proporţie de 85-90% pe cont propriu | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 17 august 2018
Home » Societate » Tiberiu Uşeriu, despre Maratonul Arctic, pe care l-a câştigat de trei ori: Se desfăşoară în proporţie de 85-90% pe cont propriu
Tiberiu Uşeriu, despre Maratonul Arctic, pe care l-a câştigat de trei ori: Se desfăşoară în proporţie de 85-90% pe cont propriu

Tiberiu Uşeriu, despre Maratonul Arctic, pe care l-a câştigat de trei ori: Se desfăşoară în proporţie de 85-90% pe cont propriu

La prima ediţie a Ceaun Borsec Festival – un eveniment prin care se doreşte ca numele staţiunii să se audă din nou în ţară – a fost invitată Naţionala de outdoor a României. Tiberiu Uşeriu, Zsolt Török şi Avram Iancu sunt trei dintre cei care în ultimii ani au reuşit să facă cunoscut numele României în sporturile outdoor, unele extreme. Tiberiu Uşeriu a triumfat de 3 ori la ultramaratonul de la Cercul Polar; Zsolt Török este alpinistul român care în ultimii ani a bifat multe vârfuri importante din lume; după medaliştii de la mondiale şi Olimpiadă, Avram Iancu este unul dintre cei mai cunoscuţi înotători români, el reuşind două premiere pentru România.

Cei trei au fost prezenţi la Borsec, unde le-au împărtăşit celor sosiţi la festival pasaje din viaţa lor sportivă.

Începuturile

Tibi Uşeriu povestea că a început să alerge împreună cu câinii săi. Avea 3 câini alături de care a început acest sport, iar după mai mult timp a văzut că rezistă mai mult decât patrupedele. Abia atunci, un cunoscut i-a spus că nu el devenise mai bun, ci câinii îmbătrâniseră şi le scăzuse rezistenţa. Dar nu a renunţat la acest sport, iar la un moment dat, după ce auzise de ultramaratoanele din America, aflase că apăruse unul şi la noi.

Era cel din Cluj-Napoca, de 40 de km lungime. „40 de km erau de unde locuiesc eu, din Pasul Tihuţa, până în Bistriţa – povestea Tibi. Mă gândeam că mergeam cu maşina o oră şi cum să alerg eu până acolo? Dar am început, m-am antrenat, alergasem tot mai mulţi km şi la un moment dat m-am gândit să particip şi eu la o competiţie în Cluj-Napoca”. Şi aşa a luat startul la prima lui competiţie. Doar că şi aceasta a fost una specială.

„Era o competiţie de 42 de km, Maratonul Internaţional de la Cluj. Am zis n-ar fi plictisitor să mă urc în maşină, să mă duc 4 ore până la Cluj? Ce ar fi să alerg eu până la Cluj şi când ajung să intru direct în Maratonul Internaţional şi să alerg şi maratonul. Aşa a început prima mea alergare de anduranţă: după vreo 6 luni de antrenamente, m-am trezit într-o dimineaţă, am alergat până la Cluj 180 de km, după care, după vreo 10 minute, am intrat şi în proba de maraton şi am alergat încă 42 de km acolo. (…) Când am văzut că după 180 de km, mai alergi 40 şi mai pot să mai şi întrec câţiva sportivi, am zis ca în fiecare an să-mi depăşesc distanţa respectivă.

Aşa că, la un moment dat, m-am înscris la competiţie prin Munţii Alpi, doar că nu am terminat-o. Prima dată s-a întrerupt competiţia, eu am fost oprit la km 240”.

Apoi a urmat Maratonul Arctic, competiţie în urma căreia Tibi a ajuns cunoscut în toată ţara. De altfel, recunoaşte că acest maraton i-a plăcut foarte mult şi de acolo a început „nebunia” pentru el.

Maratonul 6633 Arctic Ultra

Legat de Maratonul Arctic, Tiberiu Uşeriu spune că şi-a mărit distanţa cu 80 km, ajungând acum la 618 km. Chiar dacă se desfăşoară în condiţii arctice, Tibi spunea, cu îngrijorare, că nu e exclus ca peste 10 ani să-l putem organiza chiar şi noi. „Pentru că o să avem aceleaşi temperaturi ca acolo, în fiecare an temperaturile crescând şi acolo. Anul acesta, cea mai scăzută temperatură a fost de -30 de grade şi am avut temperaturi şi de -7 grade, deci a fost cald faţă de anii trecuţi, în care, cu vânt şi toate condiţiile, temperatura a coborât şi la -50 de grade” – povestea multiplul câştigător al maratonului.

Legat de competiţia în sine, Tibi spunea că startul se dă undeva de la marginea Cercului Polar şi se termină pe Oceanul Arctic. Este o competiţie care se desfăşoară în proporţie de 85-90% pe cont propriu, adică nu sunt puncte de alimentare dese.

„Trăgeam o sanie care ajungea pe la vreo 30-40 de kg şi acolo aveam tot – povestea Tiberiu Uşeriu.

Acum gândiţi-vă, cred că fiecare dintre dvs. ştiţi cum e când scoţi un pui din lada frigorifică; una dintre cele mai bune lăzi frigorifice are pe la -17 grade şi gândiţi-vă să scoţi din ea să mănânci imediat – deci este cam imposibil. Asta era problema noastră acolo: mâncarea pe care o aveam în sanie să o şi consumăm. Era foarte greu; trebuia să o luăm, să o punem sub haine, o lăsam 2-3 ore să se topească şi atunci puteai să ai ceva de consum tot la 2-3 ore”.

Dacă aproape 90% din competiţie e pe cont propriu, restul procentelor e completat de prezenţa unor rulote care se deplasau în faţă. Din când în când exista posibilitatea ca un alergător să intre în ea şi să mănânce ceva, dar se consuma tot din sania pe care o trăgeau ei. În principal era mâncare cunoscută sub denumirea de adventure food: orez uscat care se punea în apă, stătea 10-15 minute, după care se putea consuma; iar între mese erau batoane.

În afara acestor rulote, spunea Tibi, abia după mulţi kilometri mai ajungea cineva la tine „să te întrebe de sănătate”.

Pregătire în lada frigorifică

Amintindu-şi de prima participare, Tiberiu Uşeriu şi-a adus aminte de o întâmplare mai hazlie. Era în perioada de pregătire, de sensibilizare, când, în luna februarie, alerga dezbrăcat şi stătea într-o copcă.

„La un moment dat vremea s-a încălzit destul de tare, cu două săptămâni înainte de a pleca la competiţie, ajungând la plus. Atunci mi-am luat o ladă frigorifică şi stăteam, în fiecare zi, două ore în ea. La un moment dat a venit mama, m-a văzut că stau într-o ladă frigorifică şi a zis no, eu nu mai înţeleg ce antrenament e acesta şi ce vrei tu să faci. Eu pe voi vă înţeleg pentru că vreţi să le faceţi, dar cât de nebuni trebuie să fie ăia care inventează chestiile astea.

Aşa zic şi eu: cât de nebun trebuie să fii să poţi să organizezi o asemenea competiţie?”.

În primul an – degerături la mâini; în al doilea, la picioare; în al treilea, la două degete

Trecând de la perioada de pregătire, la competiţie, Tiberiu Uşeriu spunea că după ce în primul an a avut degerături la mâini, la a treia prezenţă, când şi temperaturile au fost mai blânde, i-au fost afectate doar două degete.

„Doar în primul an am avut degerături la mâini. În al doilea am avut la picioare. Şi anul acesta doar două degete mi-au degerat. În rest e uzura care, orice ai face, după 4-5-600 de km este foarte mare la picioare şi indiferent cu ce te-ai încălţa, ai probleme. Este o combinaţie de frig cu umiditate foarte mare, care ajungea la peste 80% şi atunci apăreau probleme. Dar, cum am zis, anul acesta au fost temperaturi destul de prielnice, doar noaptea erau destul de scăzute; anul trecut a fost perioada când am avut cele mai grave răni, dar n-a fost nimic foarte grav”.

Una dintre cele mai lungi competiţii se desfăşoară în jurul unui bloc

După ce a alergat la Cercul Polar, Tiberiu Uşeriu are în vizor o altă competiţie, una dintre cele mai lungi din lume. Are 3.100 de km şi se ţine undeva în America, alergându-se în jurul unui bloc.

„Şi pentru mine – spunea Tibi – care alerg câteva sute de km, e de neimaginat că cineva poate să alerge în 17 zile 3.100 de km fără oprire” (recordul competiţiei a fost de 17 zile). Anul acesta au participat 17 concurenţi, au terminat doar 2 şi este una dintre competiţiile cu care cochetez şi eu, dar prima dată trebuie să mă învăţ să mă învârt în jurul unui bloc şi să-mi obişnuiesc mintea să poată să perceapă aşa ceva, pentru că e greu să faci şi un cros cu 10 ture. Te gândeşti că tot făcând aceste ture, la un moment dat vei cunoaşte fiecare colţ, darămite un bloc de câteva sute de metri”.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*