Teme dezbătute la Universitatea de Vară Izvoru-Mureşului: Când bucureştenii îmbrăţişează total cauza unirii şi a românismului | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 22 octombrie 2021
Home » Societate » Teme dezbătute la Universitatea de Vară Izvoru-Mureşului: Când bucureştenii îmbrăţişează total cauza unirii şi a românismului
Teme dezbătute la Universitatea de Vară Izvoru-Mureşului: Când bucureştenii îmbrăţişează total cauza unirii şi a românismului

Teme dezbătute la Universitatea de Vară Izvoru-Mureşului: Când bucureştenii îmbrăţişează total cauza unirii şi a românismului

 

În precedentele două pagini de ziar, în care am consemnat luările de cuvânt din ziua a treia a Universităţii de Vară de la Izvoru-Mureşului, am acordat prioritate celor veniţi din afara graniţelor României. Acum facem loc unor luări de cuvânt ale unor militanţi bucureşteni care au îmbrăţişat total cauza românismului şi a Unirii. Este un fenomen care are de ce să-i lase perplecşi pe „intelectualii fini” cărora li se pare, mai nou, de-a dreptul indecent să vorbeşti despre ţară, patriotism, românism, strămoşi. Remarcabil este şi faptul că numărul celor care se angajează în această cruciadă a apropierii românilor unii de alţii, indiferent unde s-ar afla, cunoaşte o creştere remarcabilă, cu fiecare zi ce trece.

De subliniat este şi similitudinea atitudinii faţă de Unire şi păstrarea identităţii naţionale a tinerilor, atât a celor din ţară, cât şi a celor din afara graniţelor.

George Simion, preşedintele Platformei „Acţiunea 2012”, moderatorul manifestării din 13 august a.c.: „Aş dori ca toţi cei prezenţi să-şi exprime opiniile cu privire la acţiunile, situaţia şi perspectivele tineretului în zonele locuite de români, din ţară sau din afara graniţelor. Ar fi bine să auzim şi tineri din Harghita, Covasna şi Mureş, întrucât ei sunt viitorul acestor zone româneşti”.

Daniel Radu (Tg. Mureş): „În Tg. Mureş vorbim despre o populaţie majoritar română, de 52,6 la sută, dar, în acelaşi timp, vorbim şi de judeţul cu cea mai mare pondere a populaţiei rome din ţară, 8,9 la sută, iar maghiarii reprezintă 39 la sută. În aceste condiţii aş dori să reliefez perspectivele tinerilor, ale absolvenţilor, de fapt a viitoarei clase care va hotărî destinele acestei zone. Aş vrea mai întâi să spun că aici avem o problemă a angajatorilor, atât privaţi, cât şi a celor de stat. Chiar în cazul unei pregătiri profesionale corespunzătoare, la care se poate adăuga şi o oarecare experienţă, tinerii români sunt dezavantajaţi de necunoaşterea limbii maghiare. Acest lucru se întâmplă şi în cazul administraţiei locale. În acest context aş vrea să subliniez că în cazul administraţiei publice locale din Tg.  Mureş coaliţia de guvernare existentă la Bucureşti nu funcţionează, UDMR acţionând, în continuare, în acord cu PDL şi nu cu PSD! Altă situaţie curioasă: cel mai bun colegiu din judeţ, Unirea din Tg. Mureş, singurul din judeţ cu doi absolvenţi de nota 10 la bacalaureat, va fi de la anul un fel de chiriaş, statul urmând să plătească o rentă urmaşilor familiei Rákóczi care au câştigat în instanţă”.

Romulus Berea, Bucureşti, membru al „Acţiunii 2012”: Acţiunea 2012 există de trei ani, dar acţiunile unioniste în Bucureşti sunt mult mai vechi. Primul lucru care mi-a atras atenţia când am fost prima dată în Bucureşti erau nişte afişe cu Unirea. M-au impresionat plăcut, dar nici nu bănuiam că autorii lor o fac din propriul buzunar. Putem spune că epoca când eram puţini şi ne solidarizam cu cei din Basarabia prin afişe, steaguri sau manifestări de stradă a evoluat, s-a trecut de la epoca romantică, să-i zicem aşa, la una pragmatică. Acţiunile s-au diversificat şi s-au înmulţit militanţii, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Este direcţia necesară şi există o similitudine cu evoluţia mişcării naţionale din Transilvania. Pe lângă creşterea numărului de militanţi pentru Unire, am cunoscut din ce în ce mai bine Basarabia, Chişinăul, dar şi realităţile din spaţiul rural. Pentru că eu şi colegii din Acţiunea 2012 am mers din ce în ce mai des în Basarabia, aprofundând cunoaşterea realităţilor de acolo, pentru că nu poţi vorbi de ceva ce nu cunoşti. Fiind din ce în ce mai numeroşi, ne-am organizat asociativ şi am intensificat acţiunile, ne-am prelevat de orice prilej pentru a pune Unirea pe agenda publică, unde a ajuns datorită nouă. Paralel am intensificat marşurile, am continuat să facem donaţie de carte în Basarabia, pentru că e nevoie de aşa ceva, dar ştiam, în acelaşi timp, că forţa cea mare rezidă în popor. De aceea am căutat să intrăm în dialog nemijlocit cu basarabenii. În plus, am organizat şcoli de sculptură şi spiritualitate românească, pentru că noi, toţi, trebuie să ne conectăm la aceleaşi informaţii de ordin cultural şi comunitar, pentru a putea exista ca un popor monolit, de la Mare la Hotin. La fiecare campanie electorală am prezentat un pact pentru politicieni, punându-le în faţă obligaţia morală de a-şi asuma Unirea. I-am şi măsurat cu această ocazie, în funcţie de reacţie. Unul din obiectivele noastre este de a fi pregătiţi pentru evenimentele care pot surveni, pentru a nu ne prinde nepregătiţi, pe noi, dar mai ales factorii de decizie, un moment favorabil Unirii. Trebuie să fim pregătiţi să întindem mâna oricăror români care momentan nu se află în acelaşi spaţiu geografic cu noi. Nu trebuie să ne minţim că trăim într-o epocă post modernă în care graniţele nu contează. Ba contează, căci acolo îţi controlează bagajele şi-ţi spune că n-ai voie să duci ciocolată, n-ai voie să duci cărţi, pentru că depăşeşti nu ştiu ce sumă. Nu trebuie să fie graniţe între români nici punctate, cu atât mai mult graniţe de linie plină! Trebuie să ne cunoaştem istoria, trebuie să ne cunoaştem între noi şi, pe baza acestei cunoaşteri, să milităm neîncetat, să dăm dovadă de pragmatism, de fapte”.

George Simion: „Mă bucur să constatăm că tot mai mulţi români din Bucureşti şi din alte zone conştientizează faptul că avem un teritoriu care ar trebui să facă parte din graniţele României, teritoriul de la Est de Prut. Acolo noi activăm de mult timp şi este reconfortant faptul că a apărut o nouă generaţie unionistă, continuatoare a spiritului şi a oamenilor care au făcut posibilă, în 2009, plecarea comuniştilor. Ne bucurăm că am participat şi noi şi am sprijinit crearea mişcării civice Tinerii Moldovei, cu care vom merge până la sfârşit, până ce vom dansa Hora Unirii pe Prut. (…) Anul acesta, Curtea Constituţională de la Chişinău a dat o hotărâre care pune în preambulul Constituţiei Republicii Moldova Declaraţia de independenţă care spune clar că limba română este limba oficială. Nu că ar conta, decât la nivel simbolic, pentru că e clar că e vorba de aceeaşi limbă. O altă chestiune foarte îmbucurătoare este că noul Cod al educaţiei a statuat faptul că limba rusă nu mai este limbă obligatorie de predare în şcoli, ci e o limbă opţională. Paşii înainte se fac, e adevărat, nu atât de rapid cum am dori noi, dar sperăm ca, împreună cu Tinerii Moldovei şi toate mişcările civice de acolo, să dăm un imbold serios pentru a se merge înainte, pentru interzicerea posturilor de propagandă ruseşti. Desigur sunt multe lucruri de făcut în Republica Moldova, cert este că din 2009, când am fost arestat acolo de regimul Voronin, până în prezent, e o distanţă ca de la cer la pământ, numai să dea Domnul să continuăm tot aşa!”.

Iulia Madigal, sociolog, Bucureşti, membră a Platformei civice „Acţiunea 2012”: „Eu m-am alăturat cauzei Unirii în primul rând în 2007, pe vremea comunismului din Republica Moldova. Nu ştiam ce se întâmplă acolo, am fost trimisă pentru o cercetare sociologică, eram în anul II de facultate. Ni s-a comunicat de acasă, de către coordonatorii proiectului, să nu discutăm absolut deloc chestiunea identitară. Să mergem în sate, era vorba de trei sate din jurul Chişinăului; şi să nu ridicăm niciodată problema identităţii, să nu vorbim despre românism şi în nici un caz să nu vorbim despre Unire. Fiind abia în anul II de facultate nici măcar nu ne puneam această problemă, eram foarte interesaţi să facem primii paşi într-o cercetare sociologică. Ne-a fost foarte mare – şi plăcută! – surpriza când, intrând în casele românilor – spun români pentru că aşa se declarau, români – cei din satele Coloniţa, Condriţa şi Ghidinici, unde am fost prima oară, timp de două săptămâni, vedeam că oamenii ne abordează ca fiind români, ne întrebau de unde suntem, ce se mai întâmplă cu fraţii de acasă, care mai e situaţia politică din România, ne povesteau despre diverse întâmplări din vizitele făcute în România, ne prezentau bibliotecile lor, aveam o nouă surpriză plăcută descoperind acolo beletristică, poveşti, cărţi de specialitate în limba română pe care le strecurau cu greu la graniţă. Oamenii se plângeau şi de faptul că nu puteau să iniţieze afaceri în România, pentru că erau stopaţi cu dosare penale de către comunişti, că nu pot circula liberi în România, să-şi vadă prietenii, unii chiar familiile. După cele două săptămâni petrecute în SATUL BASARABEAN – îl numesc astfel pentru că era omogen – m-am îndrăgostit iremediabil de Basarabia, de locurile şi oamenii de acolo. Am revenit an de an în Basarabia şi tot mai des, până am ajuns, anul acesta, să-mi fac permis de şedere într-un sat din Republica Moldova şi să stau acolo câte una, două săptămâni pe lună. În legătură cu exemplul pe care-l oferim copiilor noştri, cu moştenirea pe care o lăsăm generaţiilor ce vin, vreau să vă zic că fiul meu, care a învăţat în clasa a IV-a geografia, are în cameră, de ani de zile, harta României. Dar nu cea de azi, ci din 1938. Când a mers la şcoală şi a văzut harta cu regionalizarea, când s-a ajuns la Moldova a spus că nu-i completă întrebând: „Ce facem cu Basarabia?” şi a pus-o în încurcătură pe învăţătoare! Când vorbeşte de Bucovina include şi Cernăuţiul, dar ştie şi că mai e încă o parte, tare amărâtă, Sudul Basarabiei, despre care nu vorbeşte nimeni. Mai ştie fiul meu şi că sunt români în Serbia, pe Valea Timocului şi în Voivodina. Este datoria fiecăruia dintre noi să facem cunoscută ţara adevărată, România adevărată. În ceea ce priveşte problemele care au fost abordate în aceste zile, ele sunt într-adevăr diferite de la zonă la zonă, unde locuiesc români, dar în esenţă e vorba despre păstrarea funcţionalităţii unor stâlpi ai comunităţilor – biserică, şcoală, mass-media, conducere politică şi societate civilă. Dacă în Sudul Basarabiei, Valea Timocului, în Voivodina avem aceste probleme legate de păstrarea identităţii prin biserică şi şcoală, în Republica Moldova avem probleme în legătură cu mass-media şi cu elitele care conduc în prezent. Şi în România există problema dialogului. Instituţiile trebuie în mod constant monitorizate şi atenţionate. Vă mulţumesc că ne-aţi ascultat, că ne cunoaşteţi şi vreau să lansez un îndemn la colaborare, comunicare, la parteneriat. Cum spuneam şi anul trecut, nu mă opreşte pe mine interdicţia pe care o am, în Ucraina, să reflectez în publicaţia mea on-line – Info Prut – ceea ce se întâmplă cu românii de acolo. Nu trăiesc fizic acolo, dar sunt prezentă prin ceea ce scriu. Trebuie pur şi simplu să luăm legătura unii cu alţii, Internetul permite asta, şi să transmitem mai departe durerile, doleanţele şi soluţiile pe care le propunem pentru fiecare problemă. Faptul că eu sau George ne ocupăm de Republica Moldova nu ne face surzi la problemele românilor din Timoc, Voivodina, Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei şi aşa mai departe”.

Consemnare de ŞTEFAN DANCIU

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.