Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Sprijin financiar pentru rezolvarea problemelor judeţului | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Societate » Sprijin financiar pentru rezolvarea problemelor judeţului
Sprijin financiar pentru rezolvarea problemelor judeţului

Sprijin financiar pentru rezolvarea problemelor judeţului

  • Mai multe primării din judeţ au primit banii solicitaţi pentru derularea proiectelor locale, vor fi construite noi locuinţe pentru medici şi vor fi înfiinţate noi posturi la spitalul judeţean, iar noul ATOP, proaspăt validat în şedinţa ordinară a consiliului judeţean, va veghea la siguranţa şi securitatea locuitorilor judeţului

Bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului a fost rectificat ieri, prin virări de credite între capitole, astfel încât să permită avansarea lucrărilor pe drumurile judeţene şi să nu rămână facturi neplătite, în condiţiile în care există mai multe contracte încheiate decât suma avută la dispoziţie la începutul anului. De asemenea, a fost completat bugetul DGASPC şi asigurat capitalul pentru noile asociaţii.

Asistenţă financiară pentru dezvoltarea proiectelor de dezvoltare locală

Primăria comunei Mereşti a solicitat sprijinul consiliului judeţean pentru finalizarea a două proiecte: amenajarea zonei aflată în imediata vecinătate a Fântânii Sărate şi continuarea lucrărilor la Centrul social de zi destinat persoanelor vârstnice din localitate.

Dacă primul obiectiv, vechi de sute de ani reprezintă principala sursă de aprovizionare cu sare a localnicilor, devenind în timp şi o atracţie turistică, inclusă în oferta de profil a comunei, finalizarea Centrului social de zi pentru persoanele vârstnice le va asigura beneficiarilor prelungirea şi îmbunătăţirea calităţii vieţii, prin promovarea participării sociale active şi siguranţa persoanelor cu nevoi speciale de îngrijire de lungă durată. Potrivit Primăriei Mereşti, 23,23% din totalul locuitorilor comunei sunt persoane care au depăşit vârsta de 65 de ani, care se confruntă cu nevoi socio-medicale, majoritatea locuind singure.

Pentru realizarea acestor obiective, consilierii judeţeni au aprobat repartizarea unui sprijin în valoare de 220.000 de lei Comunei Mereşti din Fondul la dispoziţia Consiliului Judeţean Harghita, constituit din cota de 6% din impozitul pe venit, pe anul 2021.

Din acelaşi fond, Primăriei comunei Plăieşii de Jos i-a fost aprobată suma de 100.000 de lei, solicitată pentru efectuarea de reparaţii la sediul primăriei şi pentru realizarea planurilor topografice în cadrul proiectului de construire a reţelei de gaz în localitate.

Oraşului Vlăhiţa i-a fost alocată suma de 200.000 de lei din fondul constituit din cota de 6% din impozitul pe venit pe anul în curs, pentru construirea podului peste Homorodul Mic, în localitate, singura cale de acces către staţia de epurare distrusă în totalitate în urma ploilor torenţiale din data de 9 iunie anul trecut. Valoarea totală a investiției este de 564.250 lei şi urmează să fie acoperită din contribuţia beneficiarului şi din alte surse.

Comunei Dealu i-a fost repartizată suma de 450.000 de lei pentru extinderea infrastructurii de apă în localitate, pentru achiziţionarea a două terenuri pentru un parc de utilaje şi maşini, precum şi pentru amenajarea trotuarului în satul Tibod.

Pentru rezolvarea problemei apei potabile şi a capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă, Comunei Ulieş i-a fost repartizată suma de 250.000 de lei. Localitatea se află într-o situaţie cu totul specială: nu poate asigura apa potabilă pentru locuitorii satelor aparţinătoare Petecu, Daia şi Obrăneşti. Potrivit specialiştilor, forajele de mare adâncime reprezintă „singura posibilitate” pentru asigurarea acesteia, un motiv cât se poate de bine întemeiat pentru alocarea sumei necesare efectuării acestor lucrări din fondul constituit din cota de 6% din impozitul pe venit.

Primăria Ulieş a solicitat sprijin financiar şi pentru înfiinţarea staţiei de pompieri voluntari a comunei. Reprezentanţii primăriei arată că localitatea Ulieş şi cele opt sate aparţinătoare, ca zonă periferică a judeţului Harghita, se află în dificultate în situaţii de urgenţă, din punct de vedere al timpului de reacţie al Detaşamentului profesionist de pompieri. În opinia solicitanţilor, asigurarea serviciului de permanenţă împreună cu comuna Dârjiu va fi de mare ajutor pentru cele două comune.

Noi locuinţe pentru medici

Se va ridica o nouă clădire destinată cadrelor medicale care deservesc Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc, un imobil cu parter şi mansardă, ce va fi ridicat în apropierea instituţiei medicale, pe un teren de 566 de metri pătraţi aflat în proprietatea UAT Judeţul Harghita şi în administrarea consiliului judeţean, accesibil din strada Piscului.

Clădirea va cuprinde patru apartamente, fiecare beneficiind de hol, baie, bucătărie, cameră de zi şi dormitor, precum şi de toate utilităţile. Termenul de execuţie a obiectivului este de nouă luni.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, deficitul de cadre medicale la nivelul judeţului, dar în special de medici specialişti, este destul de mare, iar unul dintre cele mai afectate din acest punct de vedere este Spitalul Judeţean de Urgenţă. În perioada 2010-2017, consiliul judeţean a construit 16 locuinţe de serviciu în apropierea spitalului judeţean, iar luni s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai Studiului de fezabilitate pentru noul obiectiv de investiţii: ,,Construire locuinţe de serviciu pentru medici”, în valoare de peste 1,625 de milioane lei.

Un număr de 30 de angajaţi ai Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc „care s-au implicat major în realizarea activităţii de combatere a răspândirii COVID-19”, vor beneficia, conform listei avizate de Comitetul director şi de Consiliul de administraţie al instituţiei medicale, şi în această lună, de stimulente financiare, în valoare totală de 47.091 de lei.

De asemenea, s-a aprobat înfiinţarea de noi posturi la spitalul judeţean: opt posturi pentru COVID-19, noi posturi de asistenţi la Chirurgie iar la Vlăhiţa se va înfiinţa o farmacie.

ATOP Harghita validat

În cadrul şedinţei ordinare s-a validat şi noua componenţă a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a judeţului Harghita. Noul organism cu rol consultativ, care funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean Harghita, asigurând prin activitatea sa reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii, este condus de consilierul judeţean Sándor Barna (Preşedintele ATOP), iar membrii săi sunt: Petres Sándor – subprefect al judeţului Harghita, Iordan Mircea-Ştefan – inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Harghita, Mîndru Marin – reprezentantul Corpului Naţional al Poliţiştilor, Cimpoieşu Stelian – inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita, Iamandi Dan – inspector şef la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita, consilierii judeţeni Solyom László, Szentes Antal, Kolumbán Dávid, Dobrean Teodor-Constantin şi Hîrlav Costin, cărora li se alătură Becze István – reprezentantul comunităţii în zona Ciuc, Melles Előd – reprezentantul comunităţii în zona Gheorgheni şi Klein László – reprezentantul comunităţii în zona Odorhei.

Mandatul membrilor ATOP Harghita este determinat pentru o perioadă de 4 ani şi valabil până la următoarele alegeri locale, conform legii.

Protest pe DJ 133, în zona comunelor Ulieş şi Dârjiu

Preşedintele consiliului judeţean a anunţat intenţia oamenilor din cele două comune de a organiza „un miting”, cu intenţia de a „bloca drumul judeţean”. „Spun că s-au săturat de transportul greu, că nu mai suportă maşinile de transport piatră”, a precizat Borboly.

Surpări pe DJ 174 A, spre Bilbor

La finalul şedinţei ordinare, consilierul judeţean Costin Hîrlav a anunţat că ploile torenţiale din ultimele zile au deteriorat puternic DJ 174 A spre Bilbor.

„Neapărat trebuie intervenit pentru semnalizare, deoarece sunt părţi ale drumului care s-au surpat şi în viitorul cât mai apropiat trebuie făcute demersuri pentru reabilitarea acestuia. Este nevoie de o reabilitare generală, este un drum destul de rău, plombat, reparat de mai multe ori”, a arătat consilierul judeţean.

Preşedintele CJ Harghita a afirmat, la rândul său, că duminică seară a anunţat situaţia colegilor de la compartimentul de administrare a drumurilor judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care s-au deplasat luni în zonă.

Despre manifestaţia de la Bucureşti

Borboly Csaba: „Marţi vom organiza un miting în Bucureşti. Din păcate, Primăria Bucureşti ne-a anunţat că numărul participanţilor este limitat la 100 de persoane. Eu am propus să facem mitinguri în mai multe locaţii, deoarece sunt îngăduite doar 100 de persoane la un loc. Va fi o participare din Harghita, din partea celor trei organizaţii UDMR, fiecare cu câte un microbuz; şi din regiune se va pleca cu câte un autobuz şi în continuare am dori să ţinem fierbinte acest subiect. Eu astăzi (luni – n.n.) voi avea o intervenţie la Bruxelles, în cadrul conferinţei online în cadrul programului Life şi oricine are vreo idee, propunere în ceea ce priveşte problematica urşilor, vă rog să ne semnalaţi.

Aş mai dori să semnalez că acel ONG, care cred că în mod nejustificat a pornit o petiţie împotriva dlui ministru Tánczos Barna a fost invitat, noi l-am invitat, ei au zis că vor veni şi sper că îi putem convinge să se oprească cu această atitudine”.

Consilierul judeţean Costin Hîrlav l-a felicitat pe preşedintele Borboly Csaba pentru acest demers. „Sper să se schimbe legislaţia. Prezenţa urşilor este un pericol în tot judeţul”, a spus acesta.

La rândul său, consilierul Becze István a afirmat că este important să se meargă la manifestaţia de la Bucureşti. „Eu cred că trebuie să ne facem auzite vocile la Bucureşti, să ne spunem durerile şi sper să putem convine factorii decizionali că suntem alături de ei şi să ia hotărârile care trebuie, fiindcă situaţia este insuportabilă”.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.