Şmecheri de Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 25 octombrie 2021
Home » Societate » Şmecheri de Harghita
Şmecheri de Harghita

Şmecheri de Harghita

Continuăm seria începută cu doi ani în urmă şi facem cunoştinţă cu alţi şmecheri ai judeţului. Mai mult, de această dată vom vedea şi câteva dintre consecinţele prezenţei lor în „mijlocul” societăţii.

Când vorbim de autovehicule şi şmecheri şi în Miercurea-Ciuc, şmecherii de Harghita au, în principal, două opţiuni de a ieşi în evidenţă. Fie pătrund cu autovehiculele în locuri interzise (aici mă refer inclusiv la motociclete), fie îşi parchează maşinile unde vor ei, sfidând orice limită (a bunului simţ sau a legii, hotărâţi voi).

Şi astăzi ne vom opri la două cazuri: intersecţia străzilor Leliceni cu Iancu de Hunedoara şi strada pietonală Petőfi.

Spre ieşirea din oraş, imediat după sensul giratoriu din intersecţia străzilor Leliceni cu Iancu de Hunedoara, şmecherii de Harghita au obiceiul de a-şi parca maşinile îndată după trecerea de pietoni, iar câteodată, chiar şi pe aceasta – deşi în legislaţie se prevede că nu ai voie să staţionezi/opreşti la mai puţin de 25 de metri de orice intersecţie ori trecere de pietoni. Dar cum ei sunt şmecheri şi mult prea leneşi spre a merge încă 50 de metri pe jos pentru a bea cafeaua la birtul din apropiere, preferă să-şi lase maşinile unde vor ei, fără să le pese de ceilalţi participanţi la trafic.

 

 „Sunt Victor Rebengiuc şi te invit la o plimbare printre gropi”

În vara trecută au apărut o serie de filmuleţe publicitare prin care se promovau lucrările de reabilitare din diferite oraşe ale ţării. Iar un asemenea spot, cu actorul Victor Rebengiuc în rol principal, oferea întregii ţări imagini cu modernizările care au avut loc în centrul oraşului Miercurea-Ciuc – reabilitarea parcului central, a străzii Petőfi, a Pieţelor Libertăţii şi Majláth.

Totul arăta bine în filmuleţ, doar că la câteva luni de atunci imaginea e puţin schimbată. Lucrările de proastă calitate, zăpada, frigul şi traficul auto (de multe ori mă întreb dacă acolo este o stradă pietonală sau una destinată autovehiculelor) de pe strada Petőfi au dus iar la deplasări ale pavajului. Iar în unele locuri, acest pavaj chiar a dispărut.

Menţionăm că modernizarea străzii Petőfi, a Pieţei Libertăţii şi a Pieţei Majláth Gusztáv Károly a costat peste 35 de milioane de lei, din care peste 7,6 milioane de lei a fost contribuţia municipiului.

Iar o parte din această modernizare se pare că este dedicată şmecherilor de Harghita care nu respectă Hotărârea de Consiliu local privind accesul cu autovehiculele pe strada Petőfi. Dar nici regula bunului simţ, mergând cu jeep-ul până în faţa magazinului pentru a duce o hârtie.

LIVIU C.

 

 

Comentarii:

comentarii