Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Sibiu: Şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Episcopiei Covasnei şi Harghitei | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 24 aprilie 2024
Home » Religie » Sibiu: Şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Episcopiei Covasnei şi Harghitei
Sibiu: Şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Episcopiei Covasnei şi Harghitei

Sibiu: Şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Episcopiei Covasnei şi Harghitei

În 5 februarie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va desemna noul episcop

Aula „Mitropolit Ioan Meţianu” a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a găzduit vineri, 23 ianuarie, şedinţa anuală a Adunării Eparhiale din Covasna şi Harghita. Lucrările şedinţei de lucru au fost prezidate de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în calitate de locţiitor de Episcop al Covasnei şi Harghitei.

Şedinţa anuală a avut loc după întâlnirea consultativă a membrilor Adunării Eparhiale din Covasna şi Harghita cu Sinodul Mitropoliei Ardealului, în vederea aprobării listei de candidaţi desemnaţi pentru alegerile din 5 februarie 2015, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va desemna noul episcop din eparhia menţionată.

În cadrul şedinţei de lucru a Adunării Eparhiale au fost prezentate dările de seamă a tuturor sectoarelor administrative şi nu numai, prin care s-a prezentat activitatea duhovnicească, liturgică, pastoral-misionară, culturală şi socială din Episcopia Covasnei şi Harghitei.

Consilierii eparhiali şi ceilalţi reprezentanţi ai sectoarelor eparhiale au făcut cunoscute membrilor Adunării Eparhiale toate proiectele desfăşurate la nivel de eparhie, protopopiate, parohii sau mănăstiri. În cadrul discuţiilor s-a pus accentul pe o implicare mai accentuată spre latura asistenţei sociale în comunităţile unde oamenii au nevoie de ajutor din partea Bisericii.

La finalul şedinţei, toate dările de seamă au fost aprobate de Adunarea Eparhială, împreună cu documentele care vizează bugetul eparhiei, proiectele implementate în acest an în comunităţile parohiale sau mănăstireşti, precum şi celelalte lucrări duhovniceşti de pe cuprinsul întregii Episcopii a Covasnei şi Harghitei.

Candidaţii propuşi de Sinodul Mitropoliei Ardealului pentru scaunul de Episcop al Covasnei si Harghitei

În aceeaşi zi s-a întrunit Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, care a desemnat prin vot secret pe cei doi candidaţi propuşi pentru alegerile de Episcop al Covasnei şi Harghitei.

În urma votului secret, ierarhii Mitropoliei Ardealului i-au desemnat de pe lista ierarhilor eligibili transmisă de Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (3 voturi) şi pe Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor (2 voturi).

Lista celor doi candidaţi a fost aprobată apoi în şedinţa consultativă a Sinodului Mitropolitan cu Adunarea Eparhială a Covasnei şi Harghitei, urmând ca această listă să fie transmisă Sfântului Sinod, care pe 5 februarie va alege din această listă, ce poate fi completată cu încă o propunere a ierarhilor, pe viitorul Întâistătător al eparhiei din judeţele Covasna şi Harghita.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.