Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Încă de la bun început trebuie să recunosc faptul că ideea de a scrie încă un articol legat de agricultura ecologică mi-a venit în momentul în cale l-am auzit pe şeful Executivului de la Bucureşti declarând că, pentru promovarea produselor bio româneşti, domnia sa a ţinut să-i dăruiască Papei un coş cu astfel de produse, lucru pe care îl face ori de câte ori are ocazia, pentru a-i convinge pe cei ce le primesc, înalţi demnitari europeni şi nu numai, că România dispune de un potenţial serios în domeniu.
Dispune, nimeni nu poate să nege acest lucru, numai că, dincolo de teorie, ca în multe alte situaţii, practica ne omoară. Dovadă că, în 10 ianuarie a.c., ca urmare a avertismentelor transmise de către Comisia Europeană, cum că firmele care certifică în prezent produsele ecologice nu sunt verificate de statul român, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) postează pe site-ul său un proiect de ordin privind aprobarea sistemului de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică. Şi astfel luăm la cunoştinţă că, prin viitoarele reglementări, firmele cu sediul principal în ţara noastră ar putea fi „entităţi mandatate” (EM) de MADR pentru a da certificat de producător de alimente eco.
Vorbim practic, după cum ţinea să precizeze doamna ing. Györgyi Rozalia, inspector în cadrul Inspecţiei de Stat a Direcţiei pentru Agricultură Harghita, despre acele firme care certifică şi în prezent produsele ecologice, care nu sunt încă verificate de statul român şi care, după ce vor trece prin toate filtrele prevăzute, vor primi la rându-le un atestat.
Botezate drept „entităţi mandatate”, candidatele la acest titlu trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele europene şi naţionale, care erau în vigoare şi până acum, plus altele, nu puţine la număr, care vizează problematica în detaliu. Între ele cele potrivit cărora trebuie să fie persoane juridice române, cu sediul principal în România, înregistrate conform legislaţiei actuale; să fie acreditate, în conformitate cu versiunea notificată cel mai recent, prin publicarea în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, a Standardului european EN ISO/CEI 17.065:2012 de către Organismul Naţional de Acreditare al României şi să fie independente de toate părţile implicate, imparţiale şi integre.
De asemenea, mai sublinia doamna Györgyi, entităţile mandatate de MADR, ca şi personalul lor, nu trebuie să fie supuse nici unei presiuni comerciale sau financiare care ar putea să le influenţeze deciziile.
Cu gândul că aşa ceva e uşor de spus, dar mai greu de transpus în fapt aici, în România, mai reţin de asemenea că, aceleaşi candidate la titlul de EM trebuie să prezinte dovezi incontestabile care să ateste existenţa echipamentului şi infrastructurii necesare pentru a îndeplini sarcinile de inspecţie şi certificare şi să dispună de un număr suficient de persoane, care ştiu exact ce au de făcut.
Şi pentru că acest proiect de ordin al ministrului conţine vreo 18 pagini, nu-mi rămâne decât să vă spun că aşa, la o primă lecturare, el pare să cuprindă foarte multe prevederi ce ar putea schimba în bine viitorul agriculturii ecologice din România, care, după cum aprecia şi premierul, are potenţial şi în ceea ce priveşte dezvoltarea de perspectivă a acestui segment.
Că treaba despre care vorbesc, pusă la cale de către MADR altfel decât până acum, este foarte serioasă, nu încape nici o îndoială. Totul e să rămână serioasă şi după data de 30 aprilie 2014, când actualele certificate de aprobare emise şi/sau avizate de organismele de inspecţie îşi vor pierde valabilitatea.
Şi pentru că orice regulă are excepţia ei, eu voi încheia acest articol aşa cum se cuvine, adică cu o… excepţie. Ea îi vizează pe comercianţii cu amănuntul care vând produse ecologice ambalate şi etichetate direct consumatorului sau utilizatorului final, cu condiţia ca ei să-şi declare activitatea la EM sau la direcţia agricolă.
Nu pot totuşi să nu amintesc aici încă ceva: şi în judeţul nostru, ca de altfel în toate judeţele ţării, a crescut interesul fermierilor pentru agricultura ecologică şi asta pentru că, îmi spunea un coleg al doamnei Györgyi, din aşa ceva se scot bani frumoşi.
Foarte bine, dacă treaba este făcută aşa cum prevăd normele legale în vigoare şi nu aşa cum poate s-a mai întâmplat pe ici, pe colo, până au prins de veste europenii care, iată, nu au întârziat să ne cam tragă de urechi…
ŞTEFANA DRĂGHICI
