Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Şi angajaţii din Harghita ai APIA au întrerupt, ieri, lucrul | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Societate » Şi angajaţii din Harghita ai APIA au întrerupt, ieri, lucrul
Şi angajaţii din Harghita ai APIA au întrerupt, ieri, lucrul

Şi angajaţii din Harghita ai APIA au întrerupt, ieri, lucrul

Timp de 3 ore, între 09:00 şi 12:00, angajaţii harghiteni ai Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) au întrerupt, ieri, lucrul, alăturându-se colegilor din ţară care protestează faţă de posibila scădere a salariilor din sistem, preconizată să aibă loc începând cu 1 ianuarie.

Lázár István, reprezentantul angajaţilor în Comisia Paritară, spunea că, pe lângă scăderea salariilor, nemulţumiri sunt vizavi de inegalitatea veniturilor celor care lucrează în teritoriu şi celor din cadrul aparatului central. Astfel, sindicatul reprezentativ al lucrătorilor din APIA a făcut deja o solicitare către conducerea instituţiei şi a ministerului de resort pentru a se egaliza salariile din teritoriu cu cele din aparatul central.

Referitor la scăderea salariilor, Lázár István explica că acest lucru se va întâmpla după apariţia ordonanţei prin care se transferă contribuţiile de la angajator la angajat. „În sensul Legii 153, cu toate că cresc salariile de bază, în urma aplicării prevederii OU 79, totuşi sumele nete scad”, spunea Lázár István.

„În acest sens – continua acesta – solicităm să nu ni le scadă (salariile – n.a.) în nici un fel, pentru că avem foarte mult de lucru; la nivelul judeţului Harghita avem un eşantion de control foarte mare, vreo 20-25.000 de hectare de controlat, deci încărcătura pe consilieri este destul de mare şi considerăm că în nici un caz nu se justifică scăderea salariilor. Asta contravine unor principii de bază: niciodată nu s-a întâmplat să scadă salariile în urma aprobării unor legi a salarizării”.

Lázár István a mai precizat că unele centre din ţară au făcut şi câteva simulări care au arătat că veniturile nete ale angajaţilor din APIA se vor reduce cu peste 600 de lei, iar în cazul posturilor din conducere chiar cu 2.800 de lei.

Pe lângă angajaţii de la centrul judeţean, la protest s-au alăturat şi lucrătorii din centrele locale (Topliţa, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni şi Sânmartin), care au ieşit, la rândul lor, în faţa clădirilor în care se află sediile APIA.

Dacă acest protest va continua ori va primi şi alte forme, Lázár István spunea că se aşteaptă rezultatele discuţiilor dintre conducerea APIA, minister şi sindicat.

Discuțiile nu au avut rezultate pozitive, astfel că protestul angajaților APIA din județul Harghita a continuat și vineri, între orele 10:00 şi 11:00.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.