Se stinse Luceafărul… | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 8 iulie 2020
Home » Cultură » Se stinse Luceafărul…
Se stinse Luceafărul…

Se stinse Luceafărul…

În fiecare an, în jurul datei de 15 iunie privim cu inimile cernite în Hronicul de aur al limbii române pentru a surprinde cu tristeţe momentul trecerii în eternitate a geniului culturii şi literaturii, Mihai Eminescu. Şi cum să nu trăim cumplite clipe de amărăciune când, în plină putere de creaţie, pleca la Domnul cel mai strălucit Luceafăr al spiritualităţii româneşti. În acelaşi an – 1889 – la 1 noiembrie, apărea în revista Convorbiri literare studiul ştiinţific al criticului literar Titu Maiorescu, Eminescu şi poeziile lui, care în final cuprinde vizionara frază: Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui şi forma limbii naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti.

Mihai Eminescu, prin ilustra sa creaţie, a îmbogăţit sipetul valorilor spirituale universale cu capodopere ale culturii şi literelor româneşti, ce, cu lumina lor senină şi clară, strălucesc puternic şi astăzi în cunoaşterea demiurgică a lumii. Prin remarcabila sa cultură, avea să înflorească semantica mitică a cuvântului românesc. Creator de factură romantică, a contribuit la diversificarea tiparelor de modernitate a literaturii noastre, limba română fiind izvorul nesecat al impunătoarelor valori în universalitatea spirituală umană. Poet, prozator, dramaturg, publicist incontestabil, creator de excepţie, a oferit generaţiilor care l-au urmat miracolul pătrunderii în cosmogonia specifică, în sfera gândirii, a ideilor şi sensibilităţii româneşti, pentru a vorbi lumii într-o voce unică. Şi în acest sens poetul Nichita Stănescu avea să afirme mult mai târziu: Pe Eminescu, noi poate de aceea îl simţim în tot ce avem mai bun, în sensibilitatea noastră, noi, fiecare din noi nu ni-l putem imagina decât ca pe propria noastră sensibilitate.

Acum, la comemorarea a 131 de ani de la trecerea în eden a marelui poet se cuvine să răsfoim cu pioşenie filele îngălbenite de trecerea timpului a Cărţii vieţii eminesciene pentru a retrăi principalele momente ale biografiei geniului culturii române, acordând răgaz recitirii celor mai frumoase versuri ale poetului, încercând să înţelegem mai bine din paginile scrierilor sale filozofice, istorice, literare şi politice, principalele mituri care înnobilează Opera titanicului scriitor.

Se cuvine, la ceas comemorativ, să cugetăm cu multă înţelepciune asupra tristelor rânduri scrise de criticul şi istoricul literar, George Călinescu: Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va vesteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale.

Să nu uităm, Eminescu este contemporanul nostru!

Prof. Stelian Busuioc
Prof. dr. György Géza-Árpád

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.