Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
După mine e o utopie să vorbeşti de reducerea sărăciei în acelaşi timp cu disponibilizările a zeci, sute, mii de muncitori. Asigurarea plăţilor compensatorii pentru cei disponibilizaţi, iarăşi, în opinia mea, nu reduce sărăcia, ci o adânceşte, pentru că aceşti bani „se vor topi” pur şi simplu şi după ce oamenii îşi vor plăti datoriile la rude, la vecini, la cămătari şi/sau la bănci ori datoriile pentru serviciile ce le-au fost prestate – apă, căldură etc.– nu le va rămâne decât „praful de pe tobă”. Cine crede că din aceste sume îşi poate porni o afacere se înşeală amarnic şi chiar, să presupunem, dacă ar reuşi această performanţă, cât timp credeţi că va rezista? Cu siguranţă nu va trece multă vreme şi va constata că afacerea nu-i merge şi bănuţii s-au terminat. Ei, şi când aud ori citesc o ştire în care se vorbeşte de reducerea sărăciei ciulesc urechile, ascultă cu atenţie, ori dacă ştirea e scrisă, o citesc de două ori. Asta mi s-a întâmplat acum câteva zile, am dat peste o ştire în care era vorba exact despre reducerea sărăciei. O ştire care sincer mi-a pricinuit în final o mare dezamăgire. Este vorba despre ceea ce am aflat dintr-un comunicat de presă, şi anume că „o delegaţie a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), condusă de ministrul Rovana Plumb, s-a întâlnit în data de 3 iulie 2014 la Bruxelles, Belgia, cu László Andor, comisar european pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune şi cu Michel Servoz, director general Direcţia Generală de Ocuparea Forţei de Muncă Afaceri Sociale şi Incluziune din cadrul Comisiei Europene”. După cum s-a precizat în comunicat, „discuţiile s-au concentrat, în principal, asupra unor subiecte ce ţin de atingerea ţintei de reducere a sărăciei din Strategia Europeană 2020 (inclusiv a recomandărilor Specifice de Ţară), inclusiv prin utilizarea de instrumente financiare precum TEAD (Fondul de Ajutor European pentru cele mai Defavorizate Persoane)”. În context se mai precizează că „s-ar putea face referire, pe lângă TEAD, şi la viitoarea Strategie Naţională privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei” – document pe care MMFPSPV îl pregăteşte în prezent, alături de Banca Mondială. Am mai aflat din comunicatul despre care vorbim că, de asemenea, discuţiile au atins şi chestiunea liberei circulaţii a lucrătorilor/persoanelor în contextul dezbaterilor din Consiliul European de Vară cu privire la viitoarea agendă a Comisiei pentru următorii 5 ani. Dacă vreţi să ştiţi care a fost mesajul ministrului Rovana Plumb citiţi mai departe: „mesajul ministrului a fost de a reafirma angajamentul României de continuare a implementării politicilor şi măsurilor în domeniul incluziunii sociale, combaterii sărăciei, liberei circulaţii a lucrătorilor şi persoanelor”.
Toate bune şi frumoase, chiar dacă nu am înţeles cum se va reduce sărăcia. Am înţeles că se vorbeşte despre atingerea ţintei sărăciei şi am văzut fotografii în care ministrul MMFPSPV flancată de cele două personalităţi zâmbesc toţi trei fericiţi că au avut o discuţie atât de importantă. Ce-i drept ne-au dat speranţe pentru anul 2020, când chipurile se va atinge ţinta de reducere a sărăciei. Dar, până în 2020, ştie cineva ce se va întâmpla cu sărăcia în care se zbate deja majoritatea populaţiei? Nu cred că ştiu cei ce ar trebui să ştie şi nu cred nici că-i interesează.
Apropo de cele de mai sus, fie-mi îngăduit să vă împărtăşesc ceva din ceea ce am citit de curând. Într-o lucrare scrisă de Paul Lafargue în 1880 şi tradusă de Alexander Tendler, sub titlul „Dreptul la lene”, în esenţă, autorul arată că marii industriaşi/patroni consideră că lumea nu este bună, deoarece muncitorii leneşi le scad (patronilor) posibilitatea de a se îmbogăţi tot mai mult. De aceea, prin publicitate, aceştia conving masele să cumpere mai mult, drept urmare muncitorii vor munci mai mult, în final ajungând să fie epuizaţi fizic şi înglodaţi în datorii. Nu vi se pare că cele scrise în 1880, dacă înlocuim cuvântul lene/leneş cu oameni care trudesc pentru alţii, sunt valabile şi astăzi? Se impune să mai notez o concluzie, cea a autorului: „Dacă am munci mai puţin fiecare dintre noi, am putea trăi toţi mai bine, şomajul ar scădea, iar nivelul de viaţă al populaţiei s-ar îmbunătăţi. Dar nu ar mai câştiga atât de mult patronii”.
AURELIA ILUŢ
