Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Se lucrează la modernizarea drumului dintre Bilbor și Corbu | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Societate » Se lucrează la modernizarea drumului dintre Bilbor și Corbu
Se lucrează la modernizarea drumului dintre Bilbor și Corbu

Se lucrează la modernizarea drumului dintre Bilbor și Corbu

  • Primul strat de asfalt pe drumul de pe Valea Seacă, cum îl ştiu localnicii, ar putea fi turnat în această toamnă
  • Modernizarea acestuia ar putea fi un imbold pentru turism

Poate puţină lume cunoaşte faptul că Bilborul şi Corbu sunt unite direct de un drum judeţean (DJ 174B), distanţa dintre cele două localităţi pe această rută fiind de sub 20 km. Tot pe aici, cu zeci de ani în urmă, trecea calea ferată care asigura legătura dintre Borsec şi Topliţa, în special pentru transportul apei minerale. În timp, calea ferată, inclusiv terasamentul, a dispărut, iar singurele reabilitări cunoscute de acest drum judeţean au fost doar nişte turnări de pietriş pe ici, pe colo.

Romeo Ţepeş-Focşa, primarul comunei Corbu, spunea că în 2014 drumul a fost preluat în administrare de către localitate, de la Consiliul Judeţean Harghita. Trei ani mai târziu s-a reuşit să se obţină acordul de modernizare pentru 7,6 km, cât se află pe administrativul comunei Corbu, ulterior depunându-se şi documentaţia pentru finanţare din fonduri guvernamentale, prin PNDL 2. Astfel, preciza edilul, lucrările de modernizare a DJ 174B au început în vara anului trecut.

În prezent se lucrează la partea de structură a drumului, la lărgirea lui pentru a corespunde din punct de vedere tehnic cu dimensiunea standard a unui DJ, la subtraversări şi au loc lucrările de apărări de mal.

Important este, spunea edilul comunei, că, în urma unei discuţii avute cu constructorul, sunt şanse mari ca în toamnă să se toarne primul strat de asfalt.

Proprietarii de terenuri, deschişi la solicitarea de a-şi muta gardurile

Un impas în reabilitarea acestui drum puteau fi gardurile care împrejmuiesc terenurile agricole din zonă. Odată cu dispariţia traverselor căii ferate, dar şi pentru că acest DJ 174B nu a fost reabilitat în cursul anilor, mulţi (dacă nu chiar toţi) proprietari de terenuri şi-au ridicat garduri pe domeniul public, extinzându-şi astfel proprietatea. Acum, pentru că drumul trebuie să respecte o lăţime minimă, tot aceşti proprietari erau nevoiţi să-şi desfiinţeze sau să-şi mute înapoi gardurile. Cum au reacţionat?

„Am avut discuţii cu absolut toţi proprietarii din zonă şi în proporţie de 99% am găsit înţelegere la ei” – spunea Romeo Ţepeş-Focşa. „Au înţeles că în urma asfaltării drumului judeţean preţul terenului o să crească, accesul lor la terenurile pe care le deţin o să fie mult uşurat”.

Un imbold şi pentru turism

Întrebat cât de importantă este această investiţie pentru proprietarii de terenuri din zonă, pentru locuitori şi pentru comună, primarul îşi manifesta speranţa ca după asfaltare să vină cât mai multe persoane care să-şi construiască case de vacanţă în zonă. Mai ales că şi în prezent există astfel de construcţii ale unor proprietari din Borsec, Tulgheş şi Corbu.

„Sperăm ca numărul lor să crească, să dezvoltăm zona din punct de vedere turistic. Va fi un imbold pentru dezvoltare”, spunea edilul comunei Corbu.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.