Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Scrisoare de la un fost ministru al Mediului către actualul ministru al Mediului | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Scrisoare de la un fost ministru al Mediului către actualul ministru al Mediului
Scrisoare de la un fost ministru al Mediului către actualul ministru al Mediului

Scrisoare de la un fost ministru al Mediului către actualul ministru al Mediului

Korodi Attila solicită ministerului de profil amnistie pe plata taxelor către Fondul de Mediu şi crearea condiţiilor propice pentru înfiinţarea de organisme de transfer de responsabilitate

Actualul ministru al Mediului, Cristiana Paşca-Palmer, a primit o scrisoare din partea unui fost ministru al Mediului (Korodi Attila) în care se trăgea atenţia asupra problemelor existente privind managementul deşeurilor de ambalaje şi a faptului că România riscă ca împotriva ei Uniunea Europeană să deschidă o procedură de infrigement. În această scrisoare care va ajunge şi la premierul Dacian Cioloş, dar şi pe masa Ministerului Agriculturii, la Ministerul Dezvoltării Regionale, precum şi la asociaţii din industria apelor minerale, a berii sau a prelucrării laptelui şi cărnii, sunt explicate motivele pentru care s-a ajuns într-o asemenea situaţie, dar şi măsura care ar trebui să o ia Ministerul Mediului.

 Sistemul de reciclare a ambalajelor

Ce trebuie să se ştie e faptul că dacă un produs are un ambalaj, atunci producătorul are obligaţia să recupereze o cotă parte a cantităţii de ambalaje care o pune pe piaţă. Dacă producătorii reuşesc să atingă cotele anuale (în prezent aceasta este de 60%), atunci aceştia nu mai sunt nevoiţi să plătească taxe pe tona de ambalaje către Fondul de Mediu. Însă colectarea deşeurilor de pe piaţă implică o logistică specifică şi anumite cunoştinţe specifice, astfel că dacă producătorul este unul mic, atunci capacitatea lui de a face acest lucru este şi ea mică.

Pentru a elimina acest dezavantaj, legislaţia care s-a conturat acum vreo 8 ani prevede faptul că producătorii, asociaţiile de producători sau terţi, se pot organiza în organizaţii de transfer de responsabilitate (OTR); adică în organizaţii de specialitate care colectează de pe piaţă deşeuri de ambalaje în numele celor cu care fac contract, după care le redirecţionează către reciclatori.

Korodi Attila explica faptul că OTR-urile create au realizat circuite funcţionale prin care, şi cu ajutorul salubrităţii şi a unor companii terţe, preluau deşeurile de ambalaje şi le redirecţionau către reciclatori la un cost normal creat pe piaţă. Acest cost, la care se adăuga şi serviciul făcut, îl transferau către producător.

 Cifre eronate introduse voit

Fostul ministru al Mediului, Korodi Attila, explica în cadrul unei conferinţe de presă, ţinută ieri la Miercurea-Ciuc, că în urmă cu doi ani, Agenţia Naţională de Protecţia Mediului şi Administraţia Fondului pentru Mediu au observat faptul că bazele de date care cuprind cantităţile de deşeuri de ambalaje din ţară au cifre diferite, atât la nivel de responsabili, cât şi la nivel de administraţii publice locale. Astfel s-a efectuat şi o verificare la toţi cei care au fost şi sunt responsabili în organizarea sistemului de management al deşeurilor. Şi s-a observat că sunt unii care, voit, au introdus date eronate în baza privind cantităţile de deşeuri reciclate, aici fiind amintiţi atât reciclatorii, cât şi organizaţiile de transfer de responsabilitate (OTR).

După această verificare, la care au participat şi procurori, o parte din aceşti jucători (atât reciclatori, cât şi OTR-uri) şi-au închis porţile. Faptul că s-a făcut o curăţenie pe piaţă este un lucru apreciat, spunea Korodi Attila, însă problema e alta. Fostul ministru al Mediului afirma că atunci când s-a observat acest fenomen de închidere a OTR-urilor, ministerul de resort trebuia să asigure mediul propice pentru ca pe piaţă să apară alte OTR-uri care să lucreze pentru sutele şi miile de companii din ţară. În caz contrar pot apărea situaţii în care o organizaţie să nu poată face faţă cererii: ca un exemplu, dacă cineva din Hunedoara s-ar ocupa de ambalajele de aluminiu, ar putea avea mari probleme în recuperarea acestor deşeuri de aluminiu din întreaga ţară.

 Unde a intervenit colapsul?

Fostul ministru al Mediului a explicat şi unde a intervenit colapsul în procesul de reciclare şi de recuperare din România: „Ministerul Mediului nici la ora actuală nu a mai autorizat nici o organizaţie de transfer de responsabilitate, la ora actuală sunt două (în comparaţie cu foarte multe care erau anii trecuţi); aceste două au refuzat majoritatea clienţilor pentru că nu au capacitatea operaţională să facă mai mult. Pe de altă parte, foarte multe companii care au încercat să facă pe cont propriu colectare şi redirecţionare către reciclatori se trezesc că reciclatorii refuză pentru că nu au cum să preia. Nu mai este organizat export în acest domeniu, de unde să poată fi închisă partea de reciclare. Situaţia a devenit dezastruoasă”.

Întorcându-ne câteva paragrafe mai sus, spuneam că dacă producătorii nu reuşesc să atingă cota anuală impusă, atunci trebuie să plătească anumite taxe către Fondurile de Mediu. Ei bine, pentru că mulţi dintre reciclatori şi OTR-uri s-au retras de pe piaţă, producătorii nu au mai avut posibilitatea să recupereze deşeurile. Astfel că statul român a încasat, la sfârşitul anului trecut, 130 de milioane de lei.

„Ceea ce văd eu anul acesta este că situaţia este şi mai gravă, nu puteam să-mi imaginez că poate fi şi mai gravă – Fondul de Mediu va încasa de patru ori mai mulţi bani. Dar aceste fonduri încasate înseamnă că producătorii, nereuşind să recicleze şi să recupereze din piaţă, plătesc taxe. Taxele sunt încasate de statul român şi taxele zac în conturile Fondului de Mediu. Nu este nici un program în derulare care să ducă la finanţarea unor capacităţi noi industriale de reciclare, nu este nici un program care să ajute să se creeze alte organizaţii de transfer de responsabilitate, banii pur şi simplu rămân blocaţi în numele Fondului de Mediu, la Ministerul Finanţelor şi nu mai pot să se utilizeze pentru nimic”, spunea Korodi Attila.

Acesta mai arăta faptul că orice taxă plătită la Fondul de Mediu înseamnă incapacitatea statului de a atinge ţintele pe care şi le-a asumat prin directivele europene; iar „o taxă încasată la Fondul de Mediu înseamnă o cantitate mai mică raportată anual de reciclare/recuperare, adică un drum sigur către o procedură de infrigement care se deschide anul viitor sau peste doi ani de zile”.

 Cum mai sunt afectaţi producătorii?

Korodi Attila arăta faptul că, de cele mai multe ori, 2 lei pe tonă (cât se plăteşte de către un agent economic) reprezintă o sumă mare; poate doar în cazul producătorilor care activează în domenii în care valoarea bunului este mult mai mare şi atunci pot fi acoperite costurile marginale. Însă probleme pot apărea, de exemplu, în industria alimentară, unde ambalajul reprezintă o pondere importantă din costul de producţie. Iar un calcul simplu ar arăta următoarea stare: dacă un produs este vândut de către supermarket cu 2 lei, atunci producătorul l-a vândut cu un leu şi ceva; „cu o introducere în preţ de câţiva bani din 2 lei pe tonă se ajunge ca anumite produse să nu mai poată fi vândute supermarket-urilor cu profitabilitate; deci intră la profit zero sau la cost mai mare decât preţul de vânzare – arăta Korodi”.

„În zona noastră – continua acesta – cine lucrează în industria laptelui, berii, apelor minerale, a cărnii are o problemă majoră. Ce face cu aceste costuri, cum poate să le internalizeze? Pentru că supermarket-urile nu lasă să mărească preţul nici măcar cu câţiva bani, şi ajunge la nişte costuri care îl determină să închidă. O companie care are, de exemplu, 100-200 de angajaţi, poate să ajungă să plătească şi 7-8 milioane lei la sfârşit de an, din cauză că sistemul nu funcţionează, taxă la Fondul de Mediu”.

 Unde ar fi rezolvarea?

Pentru situaţia descrisă, Korodi Attila arăta către statul român, care „are o responsabilitate pentru că nu are o legislaţie care să ajute pe cei care doresc să-şi facă treaba. De exemplu, ca să se autorizeze noi organizaţii de transfer de responsabilitate, Ministerul Mediului trebuia să emită un ordin de ministru. Ministerul s-a chinuit până în vara anului trecut să emită două ordonanţe de urgenţă care dau un cadru nou, conform directivei noi pe ambalaje – managementul deşeurilor de ambalaje. Până la urmă a emis cele două ordonanţe, a emis şi un ordin de ministru pentru înfiinţarea comisiei de autorizare a OTR-urilor. Dar nici la ora actuală nu a fost autorizat un OTR, comisia nu a fost întrunită nici măcar o dată, ministerul spunând jucătorilor de pe piaţă care sunt interesaţi că s-a greşit în redactarea ordinului de ministru şi că nu pot să facă nimic; păi atunci să schimbe ordinul de ministru!”.

„Ce spun foarte răspicat Ministerului Mediului: până când statul nu rezolvă această situaţie, este normal ca să fie amnistie pe plata taxelor către Fondul de Mediu. Pentru că această situaţie e creată numai şi numai de către statul român, de instituţii care nu sunt implicate. Şi fără o amnistie nu va exista nici o presiune asupra instituţiilor din Ministerul Mediului ca să facă diligenţele să rezolve problema, să creeze o piaţă echilibrată. Pentru că dacă sunt mai mulţi reciclatori, dacă sunt mai multe OTR-uri, automat preţul se echilibrează”, afirma fostul ministru al Mediului.

 Taxa reală de 0,3 lei, cea de speriat de 2 lei

Ceea ce mai trebuie reţinut, sublinia Korodi Attila, e faptul că „instituţia de analiză a Băncii Europene de Dezvoltare a făcut o analiză pentru Ministerul Mediului şi a arătat că preţul normal pe deşeuri reciclabile este undeva la 0,3 lei. Asta înseamnă că până urmă, dacă faci o taxă, te duci la taxa de 0,3-0,4 lei. Taxa aceasta de 2 lei a fost gândită ca o sperietoare: toată lumea să meargă şi să facă treabă pe viaţă şi acum am ajuns ca acesta să fie costul de reciclare.

Dacă astăzi taxa ar fi fost de 4 lei, cele două OTR rămase ar fi ridicat taxa spre 4 lei şi toată lumea mergea la ei pentru că era mai ieftin”.

Iar problema e că „industria alimentară, care este strâns legată de supermarket-uri, poate să reziste doar dacă este în supermarket-uri şi nu are nici o şansă să internalizeze. Companiile mici nu pot să digere câteva milioane de lei penalităţi la Fondul de Mediu. Normal, acele costuri sunt undeva la o treime, o pătrime, o şesime”. Astfel este anormal ca „o companie care până acum s-a concentrat pe marketing şi vânzare, la ora actuală se concentrează, la nivel de director general, numai să reuşească să rezolve de unde recuperează deşeuri şi unde le duce”.

Astfel, soluţia rămâne una singură: înfiinţarea de OTR-uri care să fie active pe piaţă şi care să ajute la recuperare şi reciclare.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.