Anul omagial al satului românesc – context pentru aducerea în dezbaterile Universităţii de Vară Izvoru Mureşului a temeiSatul românesc – vatră de promovare a conştiinţei şi identităţii naţionale | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 17 octombrie 2019
Home » Societate »
Anul omagial al satului românesc – context pentru aducerea în dezbaterile Universităţii de Vară Izvoru Mureşului a temei
Satul românesc – vatră de promovare a conştiinţei şi identităţii naţionale
<h6><i>Anul omagial al satului românesc </i>– context pentru aducerea în dezbaterile Universităţii de Vară Izvoru Mureşului a temei</h6>Satul românesc – vatră de promovare a conştiinţei şi identităţii naţionale

Anul omagial al satului românesc – context pentru aducerea în dezbaterile Universităţii de Vară Izvoru Mureşului a temei
Satul românesc – vatră de promovare a conştiinţei şi identităţii naţionale

Au plecat de pe glia strămoşească peste 5 milioane de români, satele sunt ale bătrânilor, şcolile se închid, căci copii sunt prea puţini, ori lipsesc. Pentru prima dată, în 2018 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară. Specialiştii avertizează: păstrarea actualului ritm de depopulare va înjumătăţi populaţia României în câteva decenii.

Simpozionul „Satul românesc – vatră de promovare a conştiinţei şi identităţii naţionale”, desfăşurat săptămâna trecută, în altarul de vară al Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvoru Mureşului, supranumită a Românilor de Pretutindeni, a început, cum era firesc într-un sfânt lăcaş, cu o rugăciune, care a mers la sufletul tuturor românilor, dar mai cu seamă la inimile celor din regiunile istorice care au aparţinut cândva României, prezenţi la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului.

Satul, păstrătorul fidel al culturii naţionale şi tradiţiei bisericeşti, a fost de-a lungul timpului spaţiul în care s-au dezvoltat şi s-au desăvârşit valorile spirituale, culturale şi morale ale românilor. În contextul declarării, de către Patriarhia Română, a anului 2019 drept An omagial al satului românesc, în debutul dezbaterii de la Izvoru Mureşului – care şi-a propus să analizeze istoria şi actualitatea aşezărilor rurale din zonă – Preasfinţitul Părinte Andrei, episcopul Covasnei şi Harghitei, şi-a amintit cu nostalgie de satul copilăriei, pe care l-a numit „icoana sfântă întipărită în inima noastră de buni creştini şi de români” şi despre care poetul şi filosoful Lucian Blaga spunea că este „zariştea cosmică şi conştiinţa unui destin emanat din veşnicie”.

În secolul al XIX-lea, România era o ţară agrară, cu o economie dependentă de veniturile obţinute din exploatarea pământului şi cu o populaţie formată în proporţie de 80% din ţărani. Satul era deosebit de important, nu doar din punct de vedere economic, era singurul în măsură să păstreze nealterate valorile specifice naţiunii române, într-o lume care îşi dorea să se modernizeze şi să împrumute obiceiurile civilizaţiilor străine. Comunitatea din sate asigura şi creşterea demografică a populaţiei, o creştere semnificativă faţă de mediul urban, în ciuda nivelului scăzut al vieţii ţăranului român, dornic să aibă o familie numeroasă, cu bunici, părinţi şi o droaie de copii, nepoţi şi strănepoţi adunaţi la masă în zilele de sărbătoare. Şi, dacă atunci „elita” satului o constituia preotul, notarul, doftorul şi moaşa, dascălul şi preceptorul, secolul care a urmat a generat sporirea intelectualităţii în mediul rural. Astăzi, tot mai mulţi tineri cu minţi deschise ai satelor au pornit în lume, să-şi afle un trai mai bun pentru ei şi cei rămaşi acasă. Ne-a rămas imaginea idilică a culorii lumii rurale româneşti, a purităţii şi farmecului ei, peisajele de vis şi costumele tradiţionale ale românilor, de o preţiozitate şi varietate rar întâlnite.

„În prezent, satul românesc traversează o criză gravă, fiind răstignit între nostalgie şi nepăsare, între identitate tradiţională şi supravieţuire precară. Locurile natale sunt părăsite de generaţiile tinere şi solidaritatea dintre oameni este tot mai redusă. Sătenii se înstrăinează de propriul pământ şi de propria lor identitate. Tradiţiile populare, majoritatea cu o profundă conotaţie spirituală, sunt lăsate uitării. O mare problemă este astăzi depopularea satelor din cauza fenomenului emigraţiei sătenilor peste mări şi ţări. (…) De multe ori ne întrebăm noi, păstorii de suflete: oare cum să ne mai rugăm şi cât să stăm în genunchi în faţa Dumnezeului Celui Viu, ca să învie neamul nostru, care se stinge pe zi ce trece”, a zugrăvit PS Andrei imaginea actuală a satelor româneşti ale Transilvaniei.

Au plecat de pe glia strămoşească peste 5 milioane de români, satele sunt ale bătrânilor, şcolile se închid, căci copii sunt prea puţini, ori lipsesc, iar bisericile sunt tot mai goale duminica. Pentru prima dată, în 2018 s-au născut mai mulţi copii români în diaspora decât în ţară, copii care cel mai probabil nu se vor mai întoarce vreodată în România. Specialiştii susţin că păstrarea actualului ritm al depopulării va înjumătăţi populaţia României în câteva decenii. „România este încă Grădina Maicii Domnului, o ţară frumoasă, binecuvântată şi bogată, cu oameni credincioşi, harnici şi darnici, dar este înlăcrimată, îndurerată şi profund îngrijorată. (…) Iubiţi fraţi români, îndemnaţi tinerii, puţini cât mai sunt în satele noastre, să nu se gândească să plece în străinătate, ci să rămână în dragostea părinţilor şi a bunicilor, în frumuseţea portului popular, a graiului, a credinţei străbune, salvând viaţa satului şi asigurând dăinuirea lui”, a îndemnat episcopul Covasnei şi Harghitei.

PS Siluan, episcopul ortodox al Ungariei, prezent la dezbateri, a remarcat că satul românesc a avut continuitate şi a rămas până în zilele noastre, cel puţin sub aspectul aşezămintelor umane, inclusiv al administraţiei publice locale, „seva tradiţiei româneşti care încă mai curge în venele bunicilor şi părinţilor noştri”, perpetuată „în chip tainic”, în ADN-ul tinerilor şi copiilor românilor, oriunde s-ar afla ei. „Omul nu este doar ceea ce învaţă şi reuşeşte să adune prin educaţie, sunt foarte multe alte lucruri şi valori pe care şi le însuşeşte genetic. De aceea mă bucur că în comunităţile din jurul graniţelor avem multe dintre parohiile noastre în mediul rural, unde se păstrează valorile satului românesc şi unde mulţi enoriaşi descoperă, prin intermediul bisericilor, valoarea lui Dumnezeu şi a tradiţiilor în viaţa oamenilor (…) ajutându-i să-şi regăsească echilibrul sufletesc”, a arătat PS Siluan.

Ioan Lăcătuşu: „Ce s-a întâmplat cu românii din această parte de ţară în ultimul secol? Teza românizării aşa-zisului Ţinut Secuiesc cade”

Arhivistul, sociologul şi publicistul dr. Ioan Lăcătuşu, unul dintre membrii marcanţi ai societăţii civile româneşti din judeţul Covasna, ne dezvăluie că ultimul recensământ efectuat înainte de 1918 a fost realizat de regimul Austro-Ungar în 1910. Comparându-l pe acesta cu cel mai recent recensământ realizat în România, în anul 2011, constatăm că în Covasna trăiau în urmă cu un secol 28.130 de români, cu trei procente mai mulţi decât cei indicaţi de ultima înregistrare statistică a populaţiei României. Situaţia este asemănătoare în judeţul Harghita.

„Dacă în 1910, în Covasna erau 28.130 de români, în 2011 au fost înregistraţi 45.000, ceea ce demonstrează că etnicii români au crescut cu aproximativ trei procente, de la 18,5% la 21%. Situaţia este similară şi în Harghita, unde populaţia românească a crescut de la 9% la 12% în ultima sută de ani. Mult discutata problemă, teza românizării aşa-zisului Ţinut Secuiesc cade”, a explicat dr. Ioan Lăcătuşu.

Un aspect important de reţinut de cei care arată cu degetul, este că „pericolul” modificării compoziţiei etnice din punct de vedere demografic nu vine dinspre români, ci de la etnicii romi, care, demonstrat statistic, sunt componenta cu cel mai mare spor natural. Merită spus că în cele două judeţe nu există vorbitori de limbă romani, ci doar romi preponderent vorbitori de limbă maghiară şi mai puţini de limbă română.

„În decursul istoriei, au rezistat şi au dăinuit comunele româneşti de sub Carpaţii de Curbură, de la Bilbor până la Breţcu şi Întorsura Buzăului. În mijlocul aşa-numitei Secuimi, comunităţi mari româneşti au dispărut prin maghiarizare în primele 200-300 de ani, pe cale naturală, prin căsătorii mixte, femeile şi copiii născuţi trecând la religia catolică. Cert este că arma numărul unu a comunităţilor româneşti şi a dăinuirii lor în comunităţile monoetnice de sub Carpaţi a fost sporul natural mai mare decât al concetăţenilor maghiari. Ultimele două recensăminte arată că românii au pierdut această armă şi este prima dată în ultimii 200 de ani când românii din zonele româneşti, în Valea Buzaielor şi în zona Topliţei au avut spor natural mai mic decât al concetăţenilor maghiari. O treime din comunele locuite de comunităţi româneşti din judeţul Covasna şi două treimi din cele ale Harghitei numără sub o sută de membri şi se confruntă cu probleme foarte grave, cum ar fi, de pildă, lipsa şcolilor în limba română, ca să enumerăm doar una”, a continuat prezentarea dr. Ioan Lăcătuşu.

Ce se va întâmpla, totuşi, cu românitatea din această parte de ţară? Explicaţia vine tot din partea sociologului, care a efectuat numeroase cercetări în arhivele din zonă. Comunele care au primari descurcăreţi, care se pricep la atragerea fondurilor europene, vor răzbi, în ciuda discriminărilor masive în ceea ce priveşte infrastructura acestora, care persistă. „Lupta se va da în oraşe, unde românii au un atu, dar nu se pot coaliza, pentru că acolo unde politica dezbină, cultura nu reuşeşte să unească, şi de foarte multe ori nu reuşim să ne autoevaluăm critic. Cert este că acum 100 de ani, printre punctele tari ale comunităţii româneşti din cele două judeţe era viaţa comunitară mult mai puternică în jurul bisericii, a Asociaţiunii Astra şi ţara era conştientă că românii de aici erau în pericol – spunea mitropolitul Andrei Şaguna într-o circulară din anul 1870: Cu toţii simţim dăunătoarele urme ce le-au lăsat influenţele timpului de mai înainte asupra creştinilor noştri din Secuime. Nicăieri nu este atât de ameninţată naţionalitatea şi confesiunea noastră ca acolo. În perioada interbelică, cele mai mari personalităţi ale culturii şi vieţii publice româneşti susţineau cauza românească”, a precizat dr. Ioan Lăcătuşu.

Astăzi, elita românească, indiferent de culoarea politică, i-a abandonat pe românii din zonă, deşi, pentru a supravieţui, sprijinul statului român este vital pentru ei, în condiţiile în care statul ungar îi susţine pe cetăţenii maghiari din Harghita, Covasna şi parţial Mureş cu milioane de euro.

Conf. dr. Avram Fiţiu: „Astăzi am venit la prohodul satului românesc”

„În ultimii 20 de ani, structurile statului român nu au înţeles mecanismele prin care poţi să conservi din punct de vedere social, economic şi cultural satul românesc, nu au privit de o manieră profesională ceea ce se întâmplă astăzi în Germania sau în alte ţări din Europa, ca să înţeleagă cu ce mecanisme concurează aceste ţări cu agricultura din România”, a declarat Avram Fiţiu, conferenţiar dr. la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.

Şi atunci, susţine domnia sa, „din ignoranţă”, statul a lovit în repere  fundamentale, care puteau să ne dea o şansă din punct de vedere economic în competiţia cu Europa. Importăm mare parte din nevoile alimentare procesate, de cele mai multe ori de proastă calitate, şi suntem campioni la vânzarea de materie brută: grâu, porumb, buşteni şi multe altele. Plecând de la această realitate, este lesne de înţeles că satul românesc nu are cum să o ducă bine.

„Gândiţi-vă că, din 4,3 milioane de familii (din mediul rural – n.a.), cât avea România în 1990, astăzi statul român a mai lăsat în sistemul european de subvenţii aproximativ 900.000 de familii, restul le-a deconectat complet de la tot ce înseamnă sprijin european. Iar în anii care vin îşi propune ca, de la 900.000 de familii, să ajungă probabil la 200.000-300.000 de familii care să mai rămână în sistem. Asta înseamnă, practic, că forţa vie a societăţii româneşti, oameni care sunt stăpâni pe afacerea lor, vor fi transformaţi într-o masă socială care să întindă mâna la Guvern. Deci, ai avut 4 milioane de familii de ţărani, înmulţit cu 2-3 membri, deci în jur de 12 milioane de oameni, cărora, în loc să-i laşi acolo stăpâni şi să nu-ţi ceară ajutoare sociale, le creezi o dependenţă de statul român, care şi aşa nu are resurse suficiente ca să facă faţă”, a declarat conferenţiarul Fiţiu.

La această primă consecinţă „gravă” a politicii statului român se adaugă milioanele de tineri plecaţi în străinătate. „Asta înseamnă că în statul român în câţiva ani vor fi multe sate în care nu or să mai tragă clopotele, pentru că nu va mai avea cine şi pentru cine, pentru că astăzi satul românesc se mai umple de 3-4 ori pe an, la Paşte, la Sfântă Mărie, la Crăciun şi de Anul Nou. În rest, forţa vie a satului şi a României este plecată afară. Azi am venit la prohodul satului românesc”, a consemnat Avram Fiţiu.

Pentru a opri declinul satului românesc, ar exista cel puţin două modalităţi, în opinia sa: „prima regulă a jocului este să-i spui diasporei să se întoarcă acasă, oferindu-i un venit lunar de cel puţin 1500-2.000 de euro (pe persoană – n.a.), ca să merite. Apoi stoparea importurilor de alimente şi de materie primă şi promovarea celor autohtone, lăsându-i pe producători să fie stăpâni pe afacerea lor”.

Cea de-a XVII-a ediţie a Universităţii de Vară cu tema „România şi românii din jurul României, în primul an după Centenar” s-a desfăşurat în perioada 12-17 august la Complexul Naţional Sportiv Izvoru Mureşului. Evenimentul, sprijinit de Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a fost organizat de Centrul Cultural Topliţa, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Federaţia Organizaţiilor Româneşti din centrul şi sud-estul Europei şi Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.

Daniela MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.