Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Sărbătoare pe Pârâul GălăuţaşuluiRenumitul crescător de animale, Ioan Groza – 50 de ani de păstorit! | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Agricultură/Ecologie »
Sărbătoare pe Pârâul Gălăuţaşului
Renumitul crescător de animale, Ioan Groza – 50 de ani de păstorit!
<h6><i>Sărbătoare pe Pârâul Gălăuţaşului</i></h6>Renumitul crescător de animale, Ioan Groza – 50 de ani de păstorit!

Sărbătoare pe Pârâul Gălăuţaşului
Renumitul crescător de animale, Ioan Groza – 50 de ani de păstorit!

„După ce am străbătut vreo câţiva kilometri, urcând pe lângă pârâul Sec, ocrotit de umbra binefăcătoare a pădurii de conifere, am ieşit la luminiş în Poiana lui Filip, aflată în umbra vârfului Bătrâna din Munţii Gurghiului. Ţinta călătoriei mele montane este stâna vestitului crescător de animale, Ioan Groza, de pe pârâul Gălăuţaşului. Am descoperit un tăpşan înverzit, în jurul căruia soarele se roteşte de la cele dintâi raze ale dimineţii până scapătă dincolo, spre apus, după culmile muntoase ale Gurghiului. O mare de verde-nchis mă înconjura din toate părţile, ca într-o împărăţie a lui Verde-împărat.

Nu departe am descoperit aşezarea gospodărească a stânei lui Ioan Groza. M-am apropiat cu grijă de gardul împletit din nuiele, care o înconjoară. Poarta era deschisă, iar câinii, spre norocul meu, erau plecaţi, probabil, la îndatoririle ce le au pe lângă cireada de vaci cu lapte, aflată la păşunat. Şi am mai avut un noroc, fiindcă am dat tocmai peste stăpânul stânei. Am rămas surprins. Şi el, la fel. Fiindcă vestitul crescător de animale nu este altul decât fostul meu elev de la cursul seral al Liceului din Topliţa, căruia timp de patru ani i-am fost şi diriginte! Au trecut totuşi de atunci ani buni. S-a uitat lung la intrusul care a intrat în ograda lui montană. M-a recunoscut şi m-a întâmpinat cu bucurie. „Bine aţi venit, domnule diriginte la Făgeţel! Mă bucur că aţi ajuns pe aici, prin parohia lui Groza, cum mai spun unii. Poftiţi şi luaţi loc, că-ţi fi obosit după atâta drum…”.

Până să-mi revin eu din uimirea care a pus stăpânire pe mine, Ioan Groza m-a condus sub o umbrelă uriaşă, multicoloră, care mă ocrotea de razele soarelui de vară, sub care domnea o masă masivă, cioplită din lemn de brad, ca şi cele patru scaune din jurul ei. Ioan Groza şi-a cerut scuze şi a dispărut undeva. Rămas singur, am privit de jur-împrejur şi mă minunam de această aşezare gospodărească de pe muntele Făgeţel: stâna propriu-zisă, magaziile, dormitoarele pentru păstori şi mulgători, celelalte acareturi din jur, ca şi grădina de legume din spatele acestora.

Peste câteva minute s-a întors şi Ioan Groza, aducând o farfurie încărcată cu nişte „gustări de-ale noastre, de la stână, nişte urdă, caş proaspăt şi o cană cu jântiţă, apoi îndată facem focul şi punem nişte carne pe disc, domnule diriginte, că doar aţi venit la o casă de gospodari”. Şi, în timp ce gustam din bunătăţile aduse, Ioan Groza mi-a povestit „istoria” devenirii sale ca crescător de animale.

– Poate vă mai amintiţi, domnule diriginte, că în vremea când făceam liceul la seral, eram muncitor calificat la Combinatul de prelucrare a lemnului din Gălăuţaş, la fabrica de placaje. Nu-i vorbă, aveam acasă vite, că doar cu ele am crescut. Dar nu aveam de gând să părăsesc fabrica. S-a întâmplat însă ca tatăl meu să se îmbolnăvească grav, a fost nevoie să i se amputeze un picior, astfel că a trebuit să renunţe definitiv la ocupaţia pe care o avea de când era tânăr: aceea de crescător de animale. El era păstorul cirezii de vaci cu lapte a gospodarilor din Gălăuţaş. Cine să-i ia locul? Eu simţeam că dorea să fiu eu acela. Însă n-a îndrăznit să-mi spună. Atunci m-am decis să părăsesc fabrica şi să revin la „vechea dragoste”, cum se spune.

Mulţi au râs de mine. „Cum, măi Ioane, să te întorci la coada vacii, după ce ai absolvit un liceu şi ai o meserie, de pe urma căreia poţi trăi?”, îmi spuneau. În schimb, tata s-a bucurat nespus de mult, fiindcă nu era deloc împăcat când mă vedea plecând, cu noaptea-n cap şi cu punga de nylon în care îmi puneam mâncarea. Nu-mi pare rău deloc. Am devenit, cum s-ar zice, un „cioban” mai şcolit decât alţii. Însă şcoala mi-a prins bine şi aici, în munte. E drept, ca să mulgi vacile şi să faci caşul nu-i nevoie de multă şcoală. Însă orice ai face, ştiinţa de carte te învaţă să-ţi orânduieşti viaţa altfel chiar şi aici, în munte. De ce să te chiorăşti la lumina focului şi să nu ai lumină electrică, să nu ai un televizor, un radiocasetofon, să-ţi asiguri un confort minim? Nu sunt lucruri deosebite, le-ar putea avea toţi păstorii şi ciobanii la stânele lor.

– Deci pentru acestea ţi s-a dus vestea…

– Poate da, însă cred că şi pentru modul în care îmi fac datoria, cum am grijă de animale, cum îmi respect obligaţiile faţă de consătenii mei. Fiindcă cuvântul dat trebuie să fie sfânt, orice s-ar întâmpla”.

***

Rândurile de mai sus fac parte dintr-un reportaj inclus în volumul „Oameni şi locuri din Călimani”, apărut în anul 2000. A fost scris însă cu câţiva ani mai înainte, fiind publicat, dacă nu mă înşel, şi în paginile ziarului ,,Informaţia Harghitei”.

Au trecut mulţi ani de atunci. Nu mai ştiam ce mai face acum fostul meu elev de acum o jumătate de secol! Nu demult m-am pomenit cu un telefon. I-am recunoscut vocea: „Domnule diriginte, vă invit, duminică, 20 octombrie, la ferma mea de pe Pârâul Gălăuţaşului. Vreau să sărbătoresc 50 de ani de păstorie. Trimit maşina după dumneavoastră”.

Nu am fost singurul invitat la această, să-i spunem, aniversare. A fost sărbătoare mare duminică, pe Pârâul Gălăuţaşului, la ferma de vaci cu lapte a lui Ioan Groza. S-a adunat lume multă acolo, la mesele întinse pe sub merii din mini-livada din faţa casei „de la fermă”. Şi a fost binevenită umbra acestora, care ne-a ocrotit de razele acestui soare de octombrie, pe care vara a uitat parcă să-l ia cu ea. Aşa cum se obişnuieşte la creştini, la început părintele Marcel Stanca a rostit o rugăciune şi a binecuvântat familia Groza, pe toţi cei prezenţi, mâncarea şi băutura, dar şi cireada de vaci cu lapte din ferma lui Ioan Groza.

Ioan Groza are mulţi prieteni care îl stimează şi-l iubesc. Nu numai din sat, ci şi din împrejurimi. Ba chiar şi de mai departe. Artişti şi interpreţi cunoscuţi ai cântecului popular românesc. Pe o scenă improvizată, împodobită cu frumoase lăicere, formaţia instrumentală alcătuită din Dorel Coşărcar, Marcel Moldovan, fiul său, Darius, elev la Liceul de Arte din Târgu Mureş, a acompaniat cunoscuţi interpreţi ai cântecului popular românesc, precum Petre Petruse, un vechi prieten al lui Ioan Groza şi tânărul Marian Predescu, care au venit însoţiţi de Alexandru Demeter, dirijorul orchestrei cunoscutului Ansamblu folcloric profesionist, „Cununa de pe Someş”, din Bistriţa, dar şi pe îndrăgita solistă a Ansamblului folcloric profesionist, „Rapsodia Călimanilor” din Topliţa, Livia Harpa.

În ce îl priveşte pe Ioan Groza, el a rămas parcă acelaşi pe care l-am cunoscut în urmă cu o jumătate de veac. Anii au trecut parcă pe lângă el. A rămas tânăr şi sprinten, harnic şi glumeţ, chibzuit şi înţelept, cu vorbă aşezată, gândită, neastâmpărat, mereu găsindu-şi ceva de făcut, indiferent de vreme şi de anotimp. De altfel, meseria pe care o practică de o viaţă, adică zootehnia, este un fel de furnal cu foc continuu al agriculturii. Nu ai cum să pleci în concediu şi să laşi animalele la voia întâmplării. Duminică, 20 octombrie, le-a părăsit pentru câteva ceasuri pentru a-şi primi oaspeţii, plin de bucurie, dar şi de emoţii, urmărind mereu pe fiecare, să se simtă bine, bucurându-se împreună cu ei la această zi deosebită din viaţa sa. Şi toată lumea s-a simţit bine, fiindcă mesele au fost încărcate cu produsele specifice stânei, iar băutura a fost şi ea specifică muntelui: afinată, zmeurată şi „fragată”, preparate din fructele pădurii, culese în timpul verii, anume pentru acest eveniment. Iar muzica a fost şi ea la înălţime, întregind astfel o zi de adevărată sărbătoare, ce va rămâne atât în memoria celor prezenţi, cât şi în cea a lui Ioan Groza şi a familiei sale.

Ilie Şandru, Vasile Gotea

Foto: Valentin Vodă

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.