Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Domnul Magyari Ferencz, locuitor al comunei Sâncrăieni, fost şofer la ITA, până la pensionare, trăia, mai mult sau mai puţin liniştit, mai mult sau mai puţin bine, ca o bună parte a locuitorilor satelor harghitene. Până când nenorocirea l-a lovit, în 2007, sub o formă ciudată: l-a dat în judecată pe vecinul H.L., care, cu ani în urmă, şi-a ridicat un coşcogeamite grajd, dar, ciudat, nu s-a limitat la terenul lui, ci şi-a împins edificiul zootehnic în curtea lui M.F., la un capăt cam cu o jumătate de metru, la celălalt pe vreo 2 metri.
A încercat, de-a lungul anilor, să trateze cu vecinul, propunându-i o sumă modică drept chirie pentru suprafaţa ocupată abuziv. La început acesta s-a declarat de acord, dar de plătit n-a plătit nimic, cu excepţia a doi saci de cartofi, oferiţi într-un singur an.
Şi astfel s-a ajuns la judecată! Naiv, sau poate lipsit de experienţă, chit că în acel moment avea către 70 de ani, M.F. nu şi-a putut închipui că, de fapt, nu se bagă în „curtea” unei instituţii statale, menite să împartă dreptatea, ci taman în gura unui balaur care îi va mânca liniştea, încrederea în dreptatea de pe lumea asta, timpul şi, mai ales, banii.
Am vrea să precizăm că nu punem la îndoială nici competenţa, nici integritatea celor din justiţie care s-au ocupat de acest caz, dar există o serie de inadvertenţe, poate omisiuni. Şi chiar dacă acestea n-ar fi, rămâne experienţa aproape tragică a unui om care pornind de la un proces având ca obiect o sumă aproape insignifiantă, iese din seria de întâlniri cu justiţia, vorba ceea, „şi bătut, şi cu banii luaţi”.
Ne-ar trebui vreo trei numere de ziar pentru a relata, fie şi la modul sumar, avatarurile unui proces al cărui dosar are zeci şi zeci de file, numai cele două sentinţe, una emisă de Judecătoria Miercurea-Ciuc şi alta de Tribunalul Harghita, însumând 20 de pagini. Nu-i vorbă că justiţia se ocupă mai ales de formalităţile chestiunii, problema care trebuie rezolvată rămânând în planul secund. Iată două fragmente din sentinţă: „Au fost puse în discuţie excepţiile invocate prin întâmpinare de pârâtul H.L., fiind respinse excepţia autorităţii de lucru judecat, de inadmisibilitate, a lipsei de interes şi unite cu fondul cauzei excepţia lipsei calităţii procesule pasive a pârâtului H.L. şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, pentru motivele consemnate în încheierea de şedinţă din 15 noiembrie 2010 (…)”. Cine a înţeles ceva să ne anunţe şi pe noi!
Se vede cu ochiul liber, chiar luând drept reper linia actuală a hotarului dintre vecini, deşi şi aceasta a fost „ajustată” de vecinul în expansiune, că şura în cauză este la un capăt intrată cu aproximativ o jumătate de metru în curtea lui M.F., iar la celălalt cu circa un metru şi jumătate, lucru constatat şi de expertul topo Rákossy Botond, care însă ajunge la o suprafaţă uzurpată de trei metri pătraţi! Altfel spus, de vreme ce şura are o lungime recunoscută de 10 metri, înseamnă că H.L. s-a extins în ograda vecinului cu 10 centimetri! Surprinzătoare este şi interpretarea justiţiei: „Din autorizaţiile pentru executarea de lucrări şi interogatoriul luat reclamantului (…) rezultă că toate construcţiile pârâtului H.L. au fost edificate după cooperativizarea terenului şi înainte de eliberarea titlurilor de proprietate pentru pârât în anul 1998 şi reclamant în 2004. În consecinţă, reclamantul nu era proprietarul terenului pe care s-a edificat şura, terenul fiind cooperativizat, iar şura era deja construită la data întocmirii documentaţiei cadastrale pentru pârât, fiind identificată pe planul de situaţie”. De mirare după o atare concluzie că instanţa nu a hotărât acordarea de compensaţii lui H.L.?! Ne întrebăm însă, ceea ce trebuia să facă şi instanţa: dacă H.L. se află în legalitate, de ce a acceptat, înainte de a izbucni conflictul, să-i dea doi saci de cartofi pe an lui M.F. pentru terenul ocupat de şură?
Aici intervine o altă ciudăţenie, peste care, la proces, se trece cu nonşalanţă: Magyari Ferencz susţine, sus şi tare, că n-a fost membru CAP şi, spre argumentare, la dosar se află o adeverinţă de la Primăria din Sâncrăieni, care spune: „La cererea dvs., prin prezenta vă comunicăm că în evidenţele noastre numitul Magyari Ferencz – soţia Magyari Anna şi părinţii lui Magyari Ferenc (Magyari Ludovic, soţia Kristó Karolina) NU figurează ca membri CAP”. Cu toate acestea, în absolut toate cazurile când se face referire la suprafaţa deţinută de M.F. se stipulează că terenul respectiv a fost obţinut prin retrocedare, conform Legii 18 din 1991.
Cum pofta vine mâncând, H.L. a mutat şi hotarul grădinii, probabil pentru a nu fi atât de vizibilă amplasarea „în vecini” a şurei cu bucluc. Mai mult, a mai construit şi un gard despărţitor şi, în plus, pe terenul în litigiu a mai turnat fundaţia unei clădiri. După cum bine se ştie, pe un teren disputat nu se poate obţine autorizaţie de construcţie, dar despre acest lucru nu se pomeneşte nicăieri.
Şi acum ţineţi-vă bine pentru a nu cădea cumva pe jos, citind cele ce urmează: cheltuielile de judecată l-au costat pe Magyari Ferencz frumoasa sumă de 5.221 de lei (bani noi, să nu se facă vreo confuzie), la care se mai adaugă 4.600 de lei care a trebuit plătită lui H.L. şi fiicei şi ginerelui acestuia V.K.-T. şi V.M.
Am lăsat la urmă avocatul, M.L., care i-a luat lui M.F. o sumă aproape rotundă – vreo 10.000 lei! L-a apărat atât de bine încât instanţa n-a reţinut nimic în favoarea lui M.F. Frumoasă meserie aveţi d-le M.L.: dacă câştigaţi procesul, vă umpleţi buzunarele, dacă pierdeţi tot cam aşa!
Care ar fi morala acestei întâmplări care l-a dus pe M.F. în situaţia ca din pensia de 500 de lei să-i fie reţinute lunar 200 de lei pentru procesul în care, ca într-o ţară civilizată ce suntem, a găsit de cuviinţă să-şi apere proprietatea, agresată de un vecin, în justiţie? Dacă ai foarte mulţi bani şi, mai ales, nu ai ce face cu ei, dă în judecată pe cineva, indiferent dacă ai dreptate sau nu. Rezultatul va fi acelaşi: o gaură uriaşă în buget, singura problemă fiind dacă o să ai cu ce o umple sau nu.
ŞTEFAN DANCIU
