Să nu uităm trecutul şi arătaţi istoria celor tineri: Memorialul de la Sighet (II)

ianuarie 13, 2015 in Societate

România intră în era comunismului

Încă din primele săli intri în contact cu victimele penitenciarelor. Astfel afli că Victor Rădulescu-Pogoneanu, unul din străluciţii diplomaţi ai României, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în lotul Partidului Naţional Ţărănesc şi a fost ţinut în închisoare paralizat, până la moartea survenită după 15 ani în închisoarea Văcăreşti.

Tot aici citeşti că cea mai tânără victimă a gulagului a fost Greta Donţu, care a fost deportată în Bărăgan la 18 iunie 1951, pe când avea… două zile.

De justiţia comunistă nu au scăpat nici cei aflaţi la bătrâneţe. Astfel, 3% din totalul deţinuţilor erau pensionari şi au existat cazuri de arestare a unor persoane de peste 80 sau de peste 90 de ani. Alexandru Popovici, tatăl unui paraşutist arestat de Securitate după trimiterea de către americani în România – avea 80 de ani şi a primit o condamnare de 20 de ani pentru „favorizarea infractorului”. El a mulţumit ironic completului de judecată pentru faptul că i-a mai dat atâţia ani de trăit.

Theodor Cadalbu, fost ministru al Agriculturii din Guvernul Averescu al anilor ’20, a fost arestat, ca fost demnitar, la vârsta de 93 de ani.

Mărturii din închisorile anilor ’50

O altă secţiune cu un puternic impact este cea a mărturiilor din închisorile anilor ’50. Scrisori ori cărţi poştale prin intermediul cărora deţinuţii comunicau cu cei rămaşi acasă. Iar lângă acestea se află poveştile unor evadări din închisorile comuniste. Au rămas celebre evadările de la Aiud (cu ajutorul unei scări, în noaptea de 20 decembrie, Valeriu Şirianu, Gh. Spulbatu şi Tudor Greceanu au sărit gardul înalt de 5 metri al închisorii; toţi 3 au fost prinşi; Tudor Greceanu a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, ceilalţi doi au fost executaţi pe 2 septembrie 1953); Făgăraş (pe 18 noiembrie 1951, Gheorghe Ignătescu, Gheorghe Ionescu şi Alexandru Popescu au evadat printr-o poartă descoperită întâmplător într-unul din ziduri, ce dădea într-un tunel prin care se putea ajunge pe malul Oltului; au fost prinşi câteva luni mai târziu, primind condamnări suplimentare de câte un an închisoare corecţională); Târgşor (în 1950, Ioan Lupeş şi Petre Măzăreanu au pus la cale un plan de evadare, reuşind să scoată câteva cărămizi din peretele uneia dintre fostele camere ale elevilor, care se afla spre câmp; în seara de 6 noiembrie au provocat un scurtcircuit, închisoarea rămânând fără curent; Lupeş a reuşit să iasă, dar Măzăreanu a renunţat la evadare, după ce un soldat care asigura paza, auzind mişcare, a tras în direcţia lor; după eliberare, în 1954, Petre Măzăreanu a reluat legătura cu fostul lui coleg, care s-a ascuns în zona Bacăului, ducându-i provizii; în urma unui denunţ, cei doi au fost prinşi în 1955 şi condamnaţi la moarte pentru „acte de teroare”, fiind executaţi pe 18 decembrie 1955); Valea Neagră-Peninsula (în aprilie 1951, Ion Dumitrache a reuşit să evadeze din colonia de muncă Valea Neagră; a fost prins după o zi, în apropiere de Cernavodă; a fost adus înapoi în colonie, legat cu lanţuri, bătut şi apoi împuşcat, iar trupul său a fost pus în gardurile de sârmă ghimpată, unde a fost lăsat ostentativ câteva zile).

Celulele fostei închisori

Din primele săli ale Memorialului pătrunzi în zona unde se aflau celulele fostului penitenciar. Situate pe 3 nivele (parter + două etaje), primele celule fac referire la comunizarea României. Astfel, se pot afla informaţii despre asaltul comunist asupra Maramureşului, despre distrugerea partidelor politice sau represiunea împotriva Bisericii. Totodată, unul dintre anii cruciali ai istoriei este 1948 – Sovietizarea României.

Celula denumită Munca forţată adăposteşte acum informaţii despre istoria construirii Canalului. Ideea a fost sugerată de Stalin încă din 1948. „Singura explicaţie plauzibilă a dorinţei avansate de Stalin era realizarea unei căi fluviale mai directe spre Iugoslavia şi spre imperialiştii anglo-americani în eventualitatea războiului (atât de aşteptat de populaţiile înrobite după înţelegerile de la Yalta şi Potsdam). Un alt motiv – introdus în ecuaţie de comuniştii români – era exterminarea celor care se opuneau comunizării ţării. Orice dictatură se teme de elite (fie că e vorba de cele intelectuale, fie de cele economice sau profesionale). Aşa încât, în discursul propagandistic, nu şi în documente oficiale, a apărut formula Canalul = mormântul burgheziei româneşti. (…) Subsecvent, Canalul a devenit cimitir programat pentru zeci de mii de ţărani, învăţători, preoţi, ofiţeri, meseriaşi, studenţi şi elevi care primejduiau sau încercau să primejduiască regimul de democraţie populară”.

Tot aici pot fi văzute fotocopii ale documentelor care au dus la construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN