Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric
– Vorbeaţi în episodul anterior, domnule profesor, despre realitatea că Ungaria a fost nevoită să falsifice monedă pentru a face faţă cheltuielilor de propagandă în străinătate. Aveţi idee la ce valoare se ridicau acestea?
– Cum am mai spus, Ungaria făcea cheltuieli exorbitante pentru propaganda revizionistă în Occident. Nu avea nici un interes să-și contabilizeze aceste cheltuieli, mai ales că rar și le asuma oficial. Se cunosc exact doar cele contabilizate, adică sumele trimise Legaţiilor. De pildă, pentru 1928, Legaţia Budapestei din Washington primise pentru această activitate 91.008.000 pengő; cea din Berlin – 77.792.000; la Roma se trimiseseră 59.336.430 pengő; la Londra – 77.500.000, la Paris 62.817.700. Efortul cel mai mare al Budapestei a fost îndreptat spre atragerea Marii Britanii la ideea revizuirii Tratatului de la Trianon, unde cercuri politice influente și o parte a presei au îmbrăţișat pretenţiile Ungariei. Zeci de delegaţii ungare asaltau Londra, una chiar condusă de primul ministru, contele Bethlen; se editau cărţi și reviste în engleză, se ţineau studenţi unguri la Universitatea Oxford cu condiţia de a face propagandă în ţara-gazdă; s-a înfiinţat chiar un Muzeu Pedagogic Unguresc în Londra, care a devenit izvorul cel mai bogat de broșuri și publicaţii răspândite în școlile din Marea Britanie; apărea și o revistă cu tiraj mare, The Hungarian Nation. În acest context a intrat în scenă cel mai înfocat dintre susţinătorii britanici ai revizuirii Trianonului, lordul Rothermere. Cuvântul lui era sonor pentru că și-l exprima prin intermediul celor 71 de ziare al căror patron era, cu apariţie în Marea Britanie și SUA, din care cel mai important era Daily Mail, cu un tiraj de două milioane de exemplare. În ianuarie 1927 publica o hartă cu revendicările „îndreptăţite” ale Ungariei, iar în iunie articolul Locul Ungariei sub soare. Tratatele, scria lordul, au creat o mulţime de state, ale căror graniţe sunt „abuzive și neeconomice” – de aceea este necesară rectificarea Trianonului. România, Cehoslovacia și Iugoslavia „sunt condamnate la stagnare și poate la decădere și dizolvare”, drept care „noi trebuie să îndepărtăm cu rădăcină cu tot iarba uscată și lemnul uscat al Tratatului de la Trianon”.
„Să tremure dușmanii Ungariei de articolele mele!”
– Ştim că ungurii aproape l-au divinizat pe lord, euforia lor luând aspecte uneori comice…
– Asupra lui Rothermere s-a revărsat recunoștinţa ungară, care a ţinut mulţi ani. Mii de telegrame de mulţumire i s-au trimis. Au fost strânse 1.300.000 de semnături, pe 6.000 de pagini, adunate în 20 de volume, cântărind 20 de kg. O delegaţie impunătoare i-a predat cele 20 de volume în noiembrie același an. După ce mai scrisese un articol pro-maghiar și declarase emfatic: „Să tremure dușmanii Ungariei de articolele mele!”, începuse să se considere factor central în politica europeană. Se molipsise de îngâmfarea maghiară. În 1928 i s-a ridicat chiar un monument la Sopron și se publica o broșură ce cuprindea declaraţii pro-maghiare ale unor personalităţi britanice. Prefaţa era scrisă de Rothermere: „Încheierea Păcii de la Trianon a fost o greșeală fatală. Ea poartă în sine condamnarea ei la moarte, căci își bate joc și pălmuiește principiile fundamentale ale dreptului la autodeterminare, la care s-a făcut trimitere cu ocazia justificării pretenţiilor teritoriale ale statelor succesoare. Greșeala aceasta fatală trebuie îndreptată”.
– De multe ori, reprezentanţi ai ungurilor se deplasau în Anglia numai pentru a-și arăta recunoștinţa lordului Rothermere. Îi duceau tot felul de fantezii, inclusiv pământ din fostele teritorii ale Ungariei Mari. În 1928, 500 de maghiari au ajuns la Londra numai pentru a-l sărbători pe fiul acestuia, Esmond. Când junele a vizitat Ungaria, se puteau citi în Pesti Hirlap ditirambi biblici precum acesta: „Tatăl și-a trimis unicul fiu în Ungaria; iar Sfântul Duh poate fi văzut plutind deasupra capului său”. Ce se poate spune mai mult?
– Rothermere era deci puternic motivat să-și înteţească activitatea…
– Era încântat de osanalele primite și a perseverat în campania sa. Prin anii 1933-36 își continua încă articolele revizioniste. Era atât de orb încât după asasinarea Regelui Alexandru și a ministrului francez de Externe Barthou la Marsilia, semna articolul Trebuie să dau dreptate Ungariei: „Sunt ferm convins că va veni momentul, curând, care va da dreptate petiţiilor juste ale Ungariei (…) Am tot motivul să sper în reintegrarea Ungariei în drepturile sale. Voi sprijini pretenţiile juste ale Ungariei”. În 1936, în Daily Mail, publica articolul Clopotele de sărbătoare vor suna iar pentru Ungaria, în care spunea că 3.300.000 de unguri suferă oprimarea „brutală și josnică a oamenilor politici din Praga și București”. În avântul său, făcea și o afirmaţie ilariantă: „Ungaria a salvat Europa Centrală de pericolul bolșevic, reușind în 1919 să pună capăt, fără ajutorul nimănui, regimului terorist instaurat de Kun Béla”. Să nu știi ori să te faci că nu știi cum și datorită cui s-a sfârșit tentativa lui Kun e la fel de condamnabil. Dar dă o idee și despre dimensiunea morală a lordului.
Savantul Seaton Watson, într-o conferinţă la Societatea de Sociologie din Londra: regimul politic din ţările succesoare e democrat, pe când cel din Ungaria este semifeudal
– Se pare că până la urmă lordul extremist și-a luat-o în bot, deoarece a cheltuit într-o campanie eșuată aproape 15 milioane de dolari.
– Nu se știe câţi ai lui și câţi din subvenţiile ungare. Deși curentul pro-maghiar cucerise mulţi adepţi la Londra, Guvernul Marii Britanii nu s-a lăsat atras. Diplomatul N. P. Comnen transmitea Bucureștilor: „Chamberlain mi-a răspuns că Marea Britanie oficială nu a lipsit niciodată de a atrage atenţia Ungariei asupra atitudinii sale primejdioase, că acţiunea lordului Rothermere nu are nici o influenţă asupra atitudinii Marii Britanii și că el, Chamberlain, crede că ar fi o nebunie ca după câţiva ani de la semnarea Tratatului de Pace, plătit atât de scump, să se încerce modificarea lui”. Foreign Office anunţa că propaganda ungară nu are „nici o șansă de reușită. Aici nu se dă o importanţă mai deosebită acestei activităţi, care nu poate avea nici o înrâurire asupra oamenilor politici sau persoanelor care cunosc adevărata stare de lucruri”. Aceeași prestigioasă instituţie a Guvernului britanic i-a convocat pe ziariștii unguri din Londra și le-a cerut să lămurească opinia publică maghiară asupra campaniei lui Rothermere, „care din punct de vedere politic este cu totul redusă în Marea Britanie și ale cărei efecte asupra opiniei publice sunt aproape nule. Exagerarea acestei campanii, de către ziarele ungurești, nu poate face decât rău Ungariei”. Contestări ale campaniei revizioniste veniseră și din lumea londoneză: din partea marelui rabin Moses Gaster, originar din România, care cunoștea realităţile ţării; profesorul Seaton Watson spunea, într-o conferinţă la Societatea de Sociologie din Londra, că regimul politic din ţările succesoare e democrat, pe când cel din Ungaria este semifeudal. Iar cunoscutul filosof și scriitor G. Bernard Shaw declara: „E inadmisibil ca oameni inconștienţi să încurajeze în Marea Britanie, din motive personale, tendinţele revizioniste ale Budapestei și încercările de a răsturna starea de lucruri actuală, tentative concepute de cei care s-au dovedit ei înșiși intoleranţi și opresori, violatori de legi faţă de celelalte naţiuni”.
– S-a descoperit mai recent și o scrisoare trimisă de Rothermere lui Hitler, în care lordul îl felicita pentru ocuparea Cehoslovaciei și îi recomanda călduros să continue lovitura prin invadarea României. Așadar, „prietenul” nostru era fascist de-a binelea…
– Până la urmă faptele îţi definesc identitatea. De fapt, „autoritatea morală” a lordului era cunoscută în Marea Britanie. Iată cum raporta lui Nicolae Titulescu secretarul Legaţiei la Londra ecoul articolelor lui Rothermere: „Aici (în Anglia) se cunoaște personalitatea lordului Rothermere, care nu reprezintă nici o autoritate din punct de vedere politic, iar ziarele care îi aparţin sunt considerate aici ca intrând în categoria stunt press”. Cu alte cuvinte, presă de scandal. (Va urma)
Interviu de Mihail GROZA
