Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (12) Complotul ex-prinţului Carol, pus la punct cu complicitatea Ungariei | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 8 august 2020
Home » (Inter)Național »
Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (12)
Complotul ex-prinţului Carol, pus la punct cu complicitatea Ungariei
<h5><i>Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (12)</i><h5> Complotul ex-prinţului Carol, pus la punct cu complicitatea Ungariei

Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (12)
Complotul ex-prinţului Carol, pus la punct cu complicitatea Ungariei

Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric

– Între rapoartele Direcţiei Generale a Poliţiei există multe cu subiecte subsidiare temei noastre – şi unul dintre ele ar trebui detaliat: se afirmă că populaţia „dezavua puternic tentativa ex-prinţului Carol de a ajunge dictator al ţării prin mijloace ungureşti”. Despre ce este vorba?

– Se ştie că prinţul moştenitor Carol, viitorul rege Carol al II-lea, şi-a părăsit familia, a renunţat la tron şi trăia în străinătate cu Elena Lupescu. Inconstanţa în decizii şi punerea intereselor personale deasupra celor ale ţării fiindu-i caracteristice, s-a răzgândit şi în 1925 a avut o tentativă să vină pe Tronul României cu ajutorul Ungariei, căreia i-a promis în schimb o modificare de graniţă. Trebuie spus că prinţul era puternic influenţat de o camarilă mai mult decât dubioasă, alcătuită din dezertori şi hoţi, precum şi din diplomaţi cu aspiraţii materiale într-o viitoare domnie, între care se remarca aventurierul Barbu Ionescu (Leibovici, Moritz, Marcel). Toţi aceştia puseseră la punct o „coborâre din cer” a prinţului la Adunarea populară organizată de Partidul Naţional-Ţărănesc împotriva guvernului liberal în 6 mai, la Alba Iulia. Tipăriseră în Marea Britanie mii de exemplare cu o proclamaţie a lui Carol către Poporul Român, care urmau să fie aruncate dintr-un avion unguresc peste adunarea ţărăniştilor de la Alba. Cursa cu prinţul urma să decoleze din Marea Britanie, cu un popas la Budapesta, cu accepţiunea guvernului ungar. Înştiinţate de la Bucureşti, autorităţile britanice au blocat zborul lui Carol şi i-au cerut imperios acestuia să părăsească ţara, iar presa internaţională a dezvăluit şi incriminat complotul, deoarece rectificarea de graniţă promisă de Carol Ungariei putea fi un precedent pentru dărâmarea sistemului Versaillez.

Indezirabil în Anglia după descoperirea complotului

– Marile publicaţii din Europa au dezavuat puternic această încercare…

– …În primul rând presa londoneză, care era alertată şi de faptul că aventura carlistă urma să pornească de pe teritoriul Marii Britanii, inducând ideea unui accept al acesteia. Morning Post scria că „prinţul şi-a pierdut complet reputaţia. Oricare ar fi împrejurările acestei afaceri, e sigur că instigatorii sunt ungurii, fără simpatie pentru România”, iar Times sublinia şi el greşeala majoră a prinţului, încercând să vină la Tron cu sprijinul Ungariei, căreia i-a făcut promisiunea de a-i ceda din teritoriul României. Fapt neobişnuit, dar indicând gravitatea situaţiei, în condamnarea aventurii carliste s-a antrenat şi regele George al V-lea: „Este condamnabil, condamnabil! Deşi îmi este rudă, îmi pare bine că Guvernul meu a fost ferm şi l-a invitat să părăsească Marea Britanie fără întârziere”. În Camera Comunelor, ministrul secretar de stat la Interne, William Hicks, a spus: „Carol fusese primit în Anglia pe 28 aprilie, cu condiţia să stea doar două luni; în urma evenimentelor a fost informat că prezenţa sa a devenit indezirabilă şi trebuie să părăsească Anglia în 4-5 zile”. Peste toate, reprezentantul diplomatic al Ungariei a fost chemat la Ministerul de Externe britanic, unde „i s-a tras o bună săpuneală pentru amestecul în aventură”, conform raportului trimis de Legaţia română la Londra.

În Franţa, ziarele salutau poziţia autorităţilor britanice şi faptul că guvernul englez nu încuraja pe cei care doreau revizuirea Tratatului de la Trianon. L′Intransigent: „Eşecul umilitor al prinţului Carol îl descalifică pe om, arătându-l cu totul nepregătit pentru meşteşugul greu de rege (…) Carol a fost uşor indus în eroare de emisarii unguri şi de prietenii acestora din Londra. Se vede acum că el se obliga să ajute cu tot dinadinsul Ungaria în campania ei dusă împotriva Europei Centrale, a Micii Antante şi a tratatelor de pace în vigoare. Nimeni nu se poate opri de a crede că cei de la Budapesta ar fi încercat o agresiune în contra României, profitând de tulburările create prin debarcarea neaşteptată a prinţului Carol…”.

– Aşadar Carol şi emisarii unguri aveau, totuşi, prieteni la Londra…

– Interesant este că presa din Cehoslovacia aflase prima de târgul dintre Carol şi Budapesta. Considera că în spatele afacerii era „mâna lui Rothermere”, cunoscutul lord britanic susţinător al revizionismului ungar. Un om al său, Dutley Hethacote, supraveghease tipărirea manifestelor ce urmau să fie aruncate din avion şi fusese trimis de Carol la Budapesta. Acesta se remarcase până atunci prin articolele sale antiromâneşti şi filomaghiare publicate în ziarele trustului patronat de Rothermere şi a recunoscut mai târziu implicarea Ungariei, într-o dezvăluire către ziaristul Maurice Lewis, care scria în Daily Express la 14 mai 1928: „Rezultă clar că ungurii au avut cunoştinţă de cele ce se puseseră la cale la Londra (…) şi numai în ultimul moment, când s-a aflat că nu era nici o şansă de reuşită, autorităţile ungare au intervenit pentru a împiedica zborul unui avion din Budapesta spre frontiera română cu manifestele aduse din Londra de Haethcote”. Implicarea Budapestei în acţiunea lui Carol era menţionată şi în documente ale Ministerului de Interne de la Bucureşti, care spuneau că prinţul ar fi fost asigurat de tot concursul Ungariei, în schimbul modificării graniţei, în conformitate cu harta întocmită de lordul Rothermere.

Documentul trădării a ajuns în uzul trădătorului

Carol întocmise vreun document al înţelegerii cu Ungaria?

– El a negat mereu existenţa înţelegerii cu Ungaria, dar dovada supremă a apărut în 1934. Acel venal Barbu Ionescu (Leibovici, Moritz, Marcel) despre care vorbeam anterior era nemulţumit că nu beneficia, atât cât credea el că merită, după urcarea pe tron a lui Carol II în 1930 şi a venit la Bucureşti cu intenţia de a-l şantaja. A dat mai multe documente compromiţătoare pentru rege unui ziarist englez care urma să le publice la Londra. Ziaristul a fost interceptat de Siguranţă la graniţă şi, confiscându-i-se documentele, s-a bănuit că ceea ce era mai grav era la Barbu Ionescu. Siguranţa i-a făcut o percheziţie domiciliară. La ordinul primului ministru Gheorghe Tătărăscu, raportul a rămas secret şi a fost dezvăluit abia în timpul lui Antonescu, în 1942. Directorul Siguranţei, Ştefan Bungeţianu, raporta că găsise la Barbu Ionescu un document foarte compromiţător pentru regele Carol al II-lea, pe care nu-l putuse dezvălui în timpul domniei acestuia. La descinderea în casa lui Barbu Ionescu „în fundul unui dulap de stejar a fost găsit un document. La vederea lui, Barbu Ionescu s-a repezit să-l ia (…) Mi-a spus că este o chestiune care-l priveşte numai pe rege (…) Că divulgarea existenţei acestui document ar nenoroci pe rege, Dinastia şi pe el”. Barbu Ionescu susţinea că fusese trimis de Carol în 1928, la Budapesta, pentru a încheia o înţelegere cu Ungaria – în schimbul ajutorului acesteia ar fi acceptat o rectificare de graniţă. La Budapesta tratase cu un comitet format din trei oficialităţi. Tratativele au fost consemnate într-un document (protocol) în limbile engleză şi maghiară, „semnat, sigilat, parafat de cei trei”. S-au întocmit trei exemplare, toate originale: unul pentru Carol, unul pentru Guvernul Ungariei; al treilea rămăsese la Barbu Ionescu, probabil fără ca prinţul să ştie că există încă un exemplar, cu care Barbu Ionescu încerca să-l şantajeze în 1934.

Descoperirea fusese făcută la 3 noaptea şi, prin ministrul Lucrărilor Publice Franasovici, documentul a ajuns la ministrul de Interne Ion Inculeţ, la prim ministrul Gheorghe Tătărăscu şi apoi la rege. Ministrul de Interne Inculeţ povestea mai târziu că regele „a fost profund tulburat, a cerut amănunte asupra percheziţiei şi cine mai cunoaşte existenţa şi conţinutul documentului”. Directorul Siguranţei, Bungeţianu: „Este fără nici o îndoială că documentul a existat, în conţinutul explicat de Barbu Ionescu şi confirmat de domnul Franasovici, că a fost predat fostului suveran, care prin atitudinea de vădită tulburare la primirea lui, a întărit importanţa conţinutului, precum şi grija de grave consecinţe ce ar putea urma în cazul când existenţa documentului ar fi fost cunoscută”.

Aşadar, era demonstrat pe deplin faptul că prinţul Carol, viitor rege, îşi trădase ţara, dând satisfacţie dorinţelor revizioniste ale Ungariei. Tot el a avut un rol nefast în destinaţia total eronată şi defavorabilă românilor a averii imense administrate în timpul dualismului de Statusul Romano-Catolic, precum şi în tergiversarea intrării în posesia adevăratului destinatar, conform Tratatului de la Trianon, a bunurilor Fundaţiei Gojdu – probleme a căror rezolvare a trenat, iată, peste trei sferturi de secol şi cu care statul român se confruntă şi în ziua de astăzi. (Va urma)

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.