Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (11)Spionaj şi terorism maghiar în România interbelică | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 8 iulie 2020
Home » (Inter)Național »
Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (11)
Spionaj şi terorism maghiar în România interbelică
<h5><i>Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (11)<i></h5>Spionaj şi terorism maghiar în România interbelică

Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (11)
Spionaj şi terorism maghiar în România interbelică

  • Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric

– Am văzut în episoadele anterioare cât de diverse erau acţiunile antiromâneşti iniţiate şi dirijate de Ungaria după 1918. Dintre ele se pare că nu lipsea spionajul profesionist…

– Guvernul Ungariei a organizat în România, chiar din 1919, o întinsă reţea de spionaj cu caracter militar, economic, dar şi cu rol de influenţare a populaţiei în vederea acceptării ţelurilor Budapestei. Sediul central era în Cazarma „Maria Tereza”; avea cinci centre de instrucţie, mai importante fiind cele din Debreţin şi Seghedin. Spionii erau specializaţi pentru diverse acţiuni: culegere de informaţii, purtarea şi întreţinerea propagandei revizioniste, acţiuni anarhiste şi teroriste. Ultimii urmau să provoace explozii în fabricile de interes major, la căile ferate etc. Conform mărturiei unuia dintre ei prins în 1922, lunar erau trimişi în România doi sau trei. În Transilvania dispuneau de o vastă reţea de informatori plătiţi, dintre localnicii unguri şi evreii maghiarizaţi. Erau trimişi şi diverşi „meseriaşi” cu acte în regulă, pentru a se angaja în fabrici de importanţă strategică din Transilvania, unde urmau să facă spionaj şi propagandă. Din punct de vedere profesional însă, pregătirea lor miza mai mult pe îndoctrinarea naţionalist-şovină, în timp ce Siguranţa dispunea de agenţi foarte buni, astfel încât foarte mulţi au fost prinşi şi-şi mărturiseau foarte repede sarcinile. Dovadă că nici un act terorist major proiectat în Ungaria nu a reuşit în România interbelică.

– Poate amintim câteva cazuri concrete…

Atentat împotriva regelui Ferdinand şi a Guvernului

– La începutul lui 1920 au fost prinşi mai mulţi spioni unguri la Oradea. Uneori erau judecate loturi întregi, precum în 1930 la Curtea de Apel Timişoara. Încercarea cu cele mai grave posibile consecinţe, dejucată de Siguranţă, avusese loc în 1922, când se proiectase un atentat împotriva Regelui Ferdinand şi a Guvernului; se intenţiona aruncarea în aer a tribunei regale de la Hipodromul din Bucureşti. Conducătorul complotiştilor era Thuróczy Lajos, venit din Ungaria împreună cu Kusoka Sándor. La Oradea li s-au alăturat mai mulţi complici. Atentatorii au fost arestaţi în gara Oradea, când voiau să urce în trenul spre Bucureşti, asupra lor găsindu-se şi bomba ce urma a fi folosită. Siguranţa lucra foarte discret, presa a aflat despre eveniment abia şapte ani şi jumătate mai târziu, în momentul graţierii atentatorilor. După cum se vede şi-n cazul de mai sus, peste tot exista o implicare a populaţiei locale. Grave erau, în acest sens, atacurile de noapte asupra posturilor de jandarmi. În aprilie 1932, în comuna Unguraş (Someş) s-a săvârşit un astfel de atac, comis de 16-20 de maghiari localnici înarmaţi cu topoare. În decembrie acelaşi an, la Tuşnad, a avut loc un atentat cu arme de foc asupra unui tren cu studenţi care mergeau la o întrunire. Atacatorii – trei lucrători la căile ferate, doi ţărani, cinci localnici din Tuşnad, toţi maghiari – erau conduşi de un fost militar. În decembrie 1938 primarul român al comunei Corneşti (Turda) a fost omorât de un grup de 20 de unguri; asasinii îl învinuiau că refuzase, cândva, să cânte imnul Ungariei.

La Viena fiinţau două şcoli de formare a spionilor unguri

Acţiunile erau, după cum vedem, destul de primitive…

Cam aşa ceva. Asta cu toate că unii terorişti unguri erau pregătiţi la Viena, unde fiinţau două şcoli de formare a spionilor: „Steaua însângerată” şi „Garda Maghiară”, cărora li se adăuga „Comitetul celor o sută unu”. Totodată, în 1931, Serviciul Secret de Informaţii constata că sunt foarte multe femei care făceau spionaj în favoarea Ungariei. Frecvent erau folosiţi pe post de spioni şi ziariştii. Nu trebuie omis că în majoritatea comploturilor descoperite, foarte activ era clerul: spionii erau adăpostiţi în mănăstirile confreriilor maghiare, dar şi în conacele magnaţilor unguri.

Autorităţile române erau la fel de tolerante ca şi astăzi cu autorii unor astfel de manifestări?

Excesiv de tolerante. Pedepsele erau foarte mici, dar chiar şi acele măsuri minime erau reduse şi autorii amnistiaţi. În 1921, Consiliul de Miniştri a dat o dispoziţie de eliberare a 63 de deţinuţi ce urmau a fi trimişi în Ungaria. Între ei erau şi condamnaţi pentru deţinere de arme, pentru spionaj sau terorism; cinci dintre ei comiseseră fapte atât de grave că au fost condamnaţi la moarte. Ce se întâmpla, de fapt? Guvernul Ungariei exercita presiuni asupra părţii române pentru predarea lor, anunţând condamnarea câtorva sute de români locuitori ai Ungariei, faptele de care erau învinuiţi fiind, majoritatea, inventate. Se propunea, astfel, un schimb. Metoda s-a dovedit eficientă, aşa că de câte ori erau arestaţi în România spioni, terorişti ori cei implicaţi în propagandă revizionistă violentă, arestau de două ori mai mulţi români din Ungaria şi propuneau apoi schimbul. Situaţia se repeta în fiecare an, s-au păstrat în arhivele româneşti liste întregi cu maghiarii eliberaţi astfel, unii fiind condamnaţi la moarte pentru grave acţiuni antistatale.

– Există multă literatură istorică în România cu informaţii despre spionajul şi provocările maghiare post-Unire…

– Da, pentru că şi arhivele sunt pline cu astfel de materiale. Numai secţia Chişineu-Criş a Legiunii de Jandarmi Arad întocmise, la începutul lui 1921, un tabel cu 80 de nume, în dreptul fiecăruia fiind o formulă de caracterizare gen „Mare iredentist”, „Instigator”, „Iredentist fanatic”, „Fost în Garda Roşie”, „Iredentist fanatic care sfidează autorităţile” etc. Tot în acelaşi an Corpul VII Armată anunţă că societăţile sportive de la Lupeni, Vulcan, Petroşani „au caracter pur unguresc şi nu constituie decât mijloace de susţinere şi de manifestare a spionajului maghiar”. În cadrul acestor societăţi cu paravan sportiv erau foarte mulţi ofiţeri din Armata Austro-Ungară; astfel, ele deveniseră „cele mai înfocate cuiburi de propagandă subversivă”.

Fruntaş comunist aplaudat călduros de magnaţii din fruntea Partidului Maghiar

„Garda Roşie” era ceea ce înţelegem azi prin acest nume?

– În toată perioada interbelică, activitatea comuniştilor în Transilvania a folosit revizionismul maghiar, iar cei mai mulţi o făceau conştient, fiind ori unguri, ori evrei-unguri. Budapesta s-a folosit şi de comuniştii ruşi infiltraţi de Moscova în Transilvania şi de forţele politice procomuniste. Direcţia Generală a Poliţiei semnala existenţa unor acţiuni de tip comunist, dar îmbrăcând şi haina revizionismului, principalii promotori fiind cetăţeni români de origine maghiară sau evreiască. Parchetul din Deva anunţa Ministerul Justiţiei despre manifestările cu caracter revizionist ale muncitorilor unguri din judeţul Hunedoara, „îmbrăcate în haina socialismului internaţionalist”. În timpul grevei generale din 1920, aceştia s-au arătat „gata la tulburări şi distrugeri la cel mai mic îndemn al agitatorilor veniţi din Ungaria”. Acţiunile comuniştilor din Târgu Mureş erau conduse de o Comisie regională a sindicatelor formată doar din unguri şi evrei, care, în timpul tuturor manifestărilor, aveau ieşiri revizioniste. La Congresul Partidului Maghiar din 1924 un delegat al comuniştilor din Tg. Mureş a îndemnat muncitorimea şi populaţia maghiară ca, renunţând la orice convingeri politice, „să lupte prin orice mijloace, inclusiv prin forţă şi revoluţie, pentru eliberarea din jugul oligarhiei române”. Faptul era ieşit din comun: un fruntaş comunist era aprobat călduros de magnaţii care se aflau în fruntea Partidului Maghiar! În 18 martie 1925, Parchetul Tribunalului Braşov anunţa deschiderea acţiunii penale împotriva unor unguri din Tg. Mureş, „comunişti cunoscuţi şi periculoşi ordinii şi siguranţei publice”, unii cu manifestări în plan revizionist, învinuindu-i de „agitaţie şi crimă de complot de înaltă trădare”.

De altfel, Siguranţa a identificat, începând din 1922, pericolul ce-l constituia pentru România posibilitatea refacerii colaborării dintre unguri şi ruşi împotriva României. Şi unii şi alţii avea de revendicat teritorii româneşti. Faptul că în Ungaria era un regim fascist şi în Rusia unul comunist nu era o piedică în unirea eforturilor. Pe de altă parte, în 1922 se contura o înţelegere între unguri şi o parte a emigranţilor ruşi albi, care se stabiliseră în Basarabia sau Ungaria şi-şi arătau adversitatea faţă de România pe tema unirii Basarabiei. Regimul Horthy i-a susţinut pe cei stabiliţi la Pécs cu câte 2500 de coroane pe lună; în schimb, aceştia trebuiau să întreţină curentul antiromânesc pe graniţă şi prin legăturile ce le aveau în România. „Pe acest teren – raporta Direcţia Generală a Poliţiei – iredenta maghiară merge mână în mână cu cea rusă”. (Va urma)

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.