Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Robin & the Backstabbers a împlinit 10 ani de activitate pe scena românească | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Cultură » Robin & the Backstabbers a împlinit 10 ani de activitate pe scena românească
Robin & the Backstabbers a împlinit 10 ani de activitate pe scena românească

Robin & the Backstabbers a împlinit 10 ani de activitate pe scena românească

De vorbă cu Vladimir Proca, toboşarul trupei care în această perioadă trebuia să sărbătorească, alături de fani, primul deceniu de existenţă

În lipsa unui concert sau a unui turneu care să marcheze cei 10 de ani de existenţă a formaţiei, am stat de vorbă – cum altfel dacă nu prin metoda care a devenit tradiţională în această perioadă, apel video – cu Vladimir Proca, toboşarul trupei Robin & the Backstabbers. Iar în cazul în care mai există cineva care nu ştie, Vladimir şi fratele său Andrei „Robin” sunt din Miercurea Ciuc.

A fost o discuţie despre cele mai frumoase şi importante momente din istoria formaţiei, văzute de către Vladi, dar şi despre cum ei, membrii trupei, trec peste perioada de restricţii. O perioadă în care, spunea Vladi, „Robin” a rămas „ieşit din tipare”, hotărând să-şi schimbe ceasul ca să fie pe dos cu tot Universul – „adică, când la noi e 7 seara, la el e 1 la prânz”.

„Am spart nu ştiu câte chitare la început”

În aprilie aţi împlinit 10 ani…

– Pe 28 aprilie s-au împlinit 10 ani de la primul nostru concert din Bucureşti.

Unde l-aţi avut?

– Clubul se numea Mojo. Era în centrul vechi şi acum este un loc unde oamenii se duc să facă karaoke.

Era un concert al unei alte trupe cu care eu cântam în acea vreme – Nebulosa. Şi l-am întrebat pe tipul care-l organiza: Eu mai am o trupă cu care mai cânt. Putem să cântăm şi noi? (în acea vreme erau Andrei şi Florentin, cu care ne văzusem la sala de repetiţii, dar nu vorbisem cu ei). A zis: Bineînţeles!

Aşa că le-am zis ăstora: peste o lună avem concert. Şi a fost aşa… WOOOW.

După acel prim concert mai ţii minte când a fost următorul?

– A fost nu la foarte mult timp după, la două săptămâni, în Galaţi. Am cântat la un club, un fost cinematograf, şi nu ştiu cum se face, dar era plin, erau mulţi oameni; pentru noi şi 5 oameni era un public imens. Şi a fost foarte-foarte fain.

La sfârşitul concertului, care nu a durat foarte mult, pentru că nici nu aveam multe melodii de cântat, oamenii voiau bis, Mai vrem! Mai vrem! Şi le-a zis frate-meu: nu mai pot, că nu mai avem nimic. Moment în care cineva s-a întins, i-a dat o brichetă şi a zis: uite, ca să nu mai aveţi chiar nimic!

Aţi avut impact la public chiar cu primele voastre concerte, înainte să deveniţi celebri în ţară.

– Da. Pentru noi era mai mult decât un concert. Fiecare dintre noi avea atât de multă energie în el, fiecare cu motivele lui. Fiecare dintre noi era un fitil aprins sau o petardă, eram ca o cutie de artificii pe scenă şi nu ştiam niciodată ce o să se întâmple. Mai ales la primele concerte, Robin sărea peste tobe, îl lovea într-una pe Florentin cu chitara, am spart nu ştiu câte chitare la început.

Cum sunt prezentate prin filme formaţiile rock…

– Fix aşa eram la început. Asta a durat aproape un an, la sfârşitul căruia am primit o scrisoare cum că am fost primit la studii în Danemarca.

Când am început să cântăm eram în ultimul meu an de facultate în Bucureşti şi aplicasem la un Master în Danemarca. După ce am primit scrisoarea că m-au acceptat, am zis din prima: Ce prostie! Nu mă duc, rămân aici să fiu rock star. Mi-a zis mama: înţeleg ce vrei să zici, dar acum, în momentul acesta al vieţii tale, e bine să faci acest pas. Încearcă şi vezi cum e.

M-am mutat în Danemarca. M-am văzut cu trupa la o bere şi le-am zis: Ştiu că tocmai am început, e incredibil, cu toţii am aşteptat să facem ceva şi uite că funcţionează, dar eu plec.

Veneam acasă o dată la 3 luni. Luam un avion din Danemarca, repetam 2-3 zile foarte intens, ne plimbam 2-3 zile prin ţară, dădeam câteva concerte şi zburam din nou în Danemarca.

Pe primul loc în top

Deci a fost o continuitate a formaţiei…

– Da. Am plecat cu promisiunea că o să fac tot posibilul să nu se oprească chestia.

În timpul în care eu plecasem, Robin tocmai termina de construit studioul lui în Bucureşti – a făcut un mic studio de înregistrări – şi acolo lucram la cântece. Şi la scurt timp după ce m-am mutat în Danemarca a apărut al doilea nostru cântec la radio. Primul a fost „Vânătoarea regală”.

În ce an?

– În 2010. La al treilea concert, într-o crâşmă, în Regie, au venit oameni de la (radio – n.r.) Guerrilla. Ne-au văzut cântând şi au rămas în cap cu cântecul acesta. După concert au venit la noi şi ne-au zis: Daţi-ne cântecul ăla cu vodca şi cu aspirina să-l dăm la radio. Nici nu era înregistrat, dar frate-meu tocmai avea studioul făcut, astfel că l-am înregistrat repede şi l-am dat.

Cât timp eu eram în Danemarca, Robin lucra în continuare, în studio, la cântece şi o dată la câteva luni mai ieşea un cântec. Celor de la Guerrilla le plăceau foarte mult, le dădeau imediat (pe post – n.r.). Pe vremea aia exista şi RomTop, în care oamenii votau on-line preferinţele; toate cântecele pe care le-am scos înainte de apariţia albumului au ajuns numărul 1 în acel top votat de oameni. Mi se părea incredibil.

Când mă întorceam în ţară, o dată la câteva luni, mai ieşea câte un cântec de al nostru. Radio Guerrilla era din ce în ce mai cunoscut în toată ţara, şi de fiecare dată când cântam în ţară o făceam în faţa unui public tot mai numeros. Primii 2-3 ani au fost incredibili: ajungeam să cântăm pentru prima dată într-un oraş, de exemplu Tg. Mureş, şi oamenii ne ştiau de la radio şi oricâte cântece scosesem până la atunci, 2-3-4, ei le ştiau.

Pentru prima dată în oraşul natal după aproape 3 ani

Care a fost impresia primului concert în Miercurea Ciuc?

– Ăla a fost incredibil. A fost în 2013. De la primul nostru concert a durat aproape 3 ani până să cântăm în Ciuc, lucru pe care eu şi Andrei îl aşteptam foarte mult.

Şi aţi cântat într-un loc special, localnicii ştiu de ce.

– Exact. Mi se părea perfect. Am cântat în AMI!!!

Eu uitasem că tu ai filmat o melodie, iar zilele astea tocmai o revăzusem şi mi-a plăcut atât de mult, nici pot să-ţi descriu. Publicul din Ciuc din seara aia, de la AMI, este unul dintre cel mai fenomenal pentru care am cântat vreodată.

Pe vremea aia, în 2013, aveam o conexiune recentă, mai apropiată, mai puternică cu mai mulţi oameni din oraş, pentru că nu plecasem de aşa mult timp din Ciuc, erau mulţi oameni care ştiau că avem o trupă.

E chiar greu de descris sentimentul acela de bucurie când am cântat. Mă uitam în public şi ştiam aproape toată lumea după nume. Toate fetele strigau… era WOOOW. Am vrut să cântăm în echipament complet de hochei Sport Club, dar n-au putut să ne dea tot echipamentul, doar câte un tricou.

Ţii minte, în aceşti 10 ani, care a fost primul concert în formulă completă şi care a fost cel mai mare concert de început al vostru, adică când eraţi deja consacraţi şi nu aţi cântat în deschiderea altor formaţii, eventual alţii în deschiderea voastră?

– Ca să-ţi răspund trebuie să revin scurt la faptul că eu eram încă în Danemarca şi spre finalul studiilor mele a fost destul de greu să vin atât de des acasă. În acest timp, Robin începuse să cânte la bas în formaţia Partizan. Aşa că, pentru a putea ţine concertele la care eu nu puteam să ajung, în locul meu la tobe era Radu, toboşarul trupei Partizan la acea vreme. Când m-am întors definitiv acasă, la primul concert, care a fost tot în centrul vechi din Bucureşti, la o stradă de unde cântasem prima dată, i-am zis lui Radu să facem un concert cu două seturi de tobe.

El ştia că mă înlocuieşte doar cât timp sunt eu plecat, dar îmi era prieten şi mi se părea foarte ciudat să vin acasă şi să-i zic merci şi salut, motiv pentru care i-am spus să facem un concert cu două seturi de tobe. Ceea ce am şi făcut şi a fost foarte distractiv.

Avea proiectele lui, dar i-am zis că mi se pare foarte fain şi dacă vrea să facem chestia în continuare. A continuat să vină la concerte şi cu timpul setul lui de tobe s-a transformat în altceva – acum el tot timpul inventează, are tot felul de sunete, efecte, percuţii, mai cântă la bas, la clape, face de toate. Acesta a fost primul nostru concert în 6, cu fostul nostru basist.

După ce m-am întors, am început să lucrăm la al doilea album, pe care l-am scos cu Oigăn. Şi primul concert cu Oigăn a fost în Deva, la un festival, la care cântau şi Zdob şi Zdub şi Viţa de Vie.

Când a început să cânte cu noi, Oigăn cred că avea deja 20 de ani de când cânta, avea deja multe poveşti şi experienţe, dar de-a lungul timpului ne-am adaptat, ne-am împrietenit şi integrat foarte bine.

Povestea concertului de lansare a melodiei Marele Zgomot, ţinut pe furtună

Pentru tine, exceptând concertul din Ciuc, care fost cel mai fain concert pe care l-aţi avut în cei 10 ani? Sau, ca să fie mai uşor, primele 3 concerte…

– Cu ocazia asta îţi răspund şi la a doua ta întrebare (de mai sus). Primul nostru concert mare pe care l-am făcut noi, producţie proprie, a fost cu ocazia lansării cântecului Marele Zgomot, de pe primul album. Era în parcul Herăstrău, în Bucureşti, în 2013.

Ştii cum sunt afişele alea de zilele oraşului, cu foarte mulţi artişti, scrişi cu litere mici, nume lipite unul de altul. Am vrut să facem o chestie de asta şi să cântăm în concert cu cât mai mulţi invitaţi cu putinţă, pe care să-i băgăm pe toţi pe afiş. Aşa că am chemat prieteni din trupe în care cântau; urma să vină şi Smiley, a zis că vine, dar din păcate nu a mai ajuns; în deschidere au cântat nişte prieteni din Iaşi.

S-au făcut afişe, le-am pus prin oraş, aveam promo-uri la radio, din banii noştri închiriasem tot parcul şi am văzut la meteo că urma, fără nici o urmă de îndoială, ploaie în ziua concertului. Nu ştiam ce să facem. Până la urmă am zis că nu-l amânăm şi în ziua concertului, într-adevăr, s-au adunat nişte nori, iar cerul era negru ca tăciunele. Dar au venit o mie şi ceva de oameni. Chiar dacă aveau bilete, când au văzut că o să fie furtună, o parte din oameni n-au mai venit, o parte au plecat când au văzut că începe să plouă, iar cei care au rămas, câteva sute de oameni, au fost fenomenali.

La început, unii poate aveau umbrelă, încercau să se ferească, dar până la urmă tot s-au udat şi, încet-încet, oamenii şi-au aruncat umbrelele. În faţa scenei s-a făcut o băltoacă de jumătate de metru, oamenii săreau în ea, şi-au aruncat tricourile jos de pe ei, dansau cu toţii. A fost fenomenal.

Cu siguranţă, a fost unul din ele.

Printre cele mai deosebite concerte nu sunt cele de pe scene mari de festival. Fiecare oraş are cluburi şi public mişto; e deosebit şi când poţi să cânţi pe o scenă mare, cu sunet foarte-foarte bun, cum e la Electric Castle.

Am cântat odată la Viscri pentru nişte oameni de la Orange, care erau în team building. Pe angajaţi îi cazase la câte o gospodărie din Viscri, la câte un sătean. Concertul nostru l-au organizat în curtea unei case mari, vechi, şi am cântat pe o scenă construită de tâmplarul din sat – o scândură era mai sus, alta mai jos, tobele îmi stăteau în toate direcţiile. În livadă au pus baloţi de fân, cu pături pe ele, ca nişte băncuţe. Era un amestec de public, cu oameni de la Orange, din Bucureşti, care ştiau cine suntem, şi gazdele lor din sat, care habar nu aveau ce se întâmplă şi au venit şi ei să vadă.

E minunat atunci când poţi să cânţi unui public care, poate, nu ştie cine eşti, nu are cine ştie aşteptări de la un concert şi să-i vezi pe oameni că reacţionează sincer şi că se bucură. Este una dintre cele mai frumoase chestii.

După concert, unii dintre săteni ne-au spus ce frumos a fost, aveţi cumva o casetă? Şi le-am lăsat nişte CD-uri la conac.

În această perioadă, o întrebare populară care circula pe anumite grupuri de pe Facebook era cu care artist sau artistă ţi-ar plăcea să fii în carantină. Dar eu te întreb altceva: în următorii 10 ani, cu ce formaţie ţi-ar plăcea să mergeţi într-un turneu?

– E tentant să răspunzi prima dată nu gândindu-te la cât de potrivit ai fi tu cu trupa aia, ci la faptul că ai putea să mergi să-i vezi în fiecare seară cântând pentru că-ţi place ţie de ei.

În turneu internaţional aş vrea să mergem cu două trupe canadiene: Arcade Fire şi The Constantines (cu al căror vocalist am avut două concerte şi am stat o seară şi la o cabană lângă Ciuc).

Prin toată România, aş vrea să mergem împreună cu Nivelzero, să cântăm unde nu am cântat niciodată.

Tot pentru următorii 10 ani, în ce parte a lumii v-ar plăcea să faceţi un turneu?

– Când a fost lansarea ultimului nostru album, Vladivostok, ne gândeam ce tare ar fi să mergem să cântăm albumul nostru în oraşul Vladivostok. Mi-ar plăcea să putem ca fiecare din albumele noastre, care poartă numele a câte unui oraş din Rusia, să le cântăm cap coadă în fiecare din aceste oraşe – Stalingrad, Arhanghel’sk şi Vladivostok.

Cel mai mult în acest an aştepta concertul din Berevoieşti, Argeş

Bănuiesc că în perioada aceasta trebuia să fi avut un turneu aniversar. Va rămâne turneul după ridicarea restricţiilor, în toamnă sau la anul?

– Cu siguranţă o să facem ceva. Mie mi-ar fi plăcut să facem un concert aniversar, de exemplu, la cetatea Mikó sau undeva în Ciuc, pentru că îmi place foarte mult aici şi, pentru mine, înseamnă foarte mult ideea să cântăm acasă.

Încă nu discutasem despre un turneu aniversar, dar bunica noastră de la Berevoieşti, Argeş, mi-a zis că vrea să ne cheme să cântăm la aniversarea de 50 de ani de la deschiderea sălii de sport a satului. Ca să-ţi explic de ce.

Bunicul nostru, care a murit acum 3 ani, era directorul şcolii din satul Berevoieşti. Acum 50 de ani, fiind profesor de sport, s-a apucat el, cu sătenii, să construiască, din câte ştim noi – nu am întrebam la Ministerul Educaţiei – a fost una din primele săli de sport moderne în mediul rural, dotată cu spaliere, cu echipamente. Bunica a zis că vrea să mergem să cântăm în sala de sport, pentru bunicul, la aniversarea de 50 de ani, care e anul acesta. Era concertul pe care-l aşteptam cel mai mult anul acesta, să cântăm pentru bunica, la sat.

În perioada de carantină mai repetaţi, scoateţi melodii noi?

– Cu ocazia aniversării trupei, firma noastră de management (Overground) a făcut un web site, se numeşte Overground Showroom, unde un număr de artişti au concerte integrale, în exclusivitate. Acolo ne-au pus şi concertul nostru pe care l-am cântat cu orchestra în 2018, care a fost una dintre cele mai faine experienţe.

Oigăn este în Braşov şi face săptămânal câte un cântec nou. Robin joacă play station non-stop. Eu am mai făcut schimb de cântece cu Raul, chitaristul trupei de liceeni din Ciuc care se numeşte Cloverfield, care e mare fan Nivelzero şi Robin & the Backstabbers. Fiind şi el închis în casă, fiind şi eu închis acasă, am zis că e vremea să încerc şi eu să văd cum e să înregistrezi cântece pe computer. Aşa că ne-am distrat noi şi facem un mini album de carantină de Ciuc.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.