Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Roadele postului se văd în viaţa de zi cu zi | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Religie » Roadele postului se văd în viaţa de zi cu zi
Roadele postului se văd în viaţa de zi cu zi

Roadele postului se văd în viaţa de zi cu zi

Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a săvârşit duminică Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae şi Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc.

În omilia de duminică, PS Andrei a spus credincioşilor: „Textul evangheliei de la Matei 6, 14-21 conţine 7 sentinţe şi o concluzie a pericopei „Că unde-ţi este comoara, acolo-ţi va fi şi inima!” (Matei, 6; 21). Titlul duminicii ne trimite să reflectăm asupra unui eveniment al Vechiului Testament, cel al izgonirii lui Adam din Rai. Primii oameni din Rai au fost izgoniţi pentru că au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului, au încălcat primul post instituit de Dumnezeu în Rai, de aceea postul are aceeaşi vârstă cu omul. Prin Postul Paştelui ne pregătim să întâmpinăm Marea Zi a Învierii. Postul plăcut lui Dumnezeu este postul duhovnicesc, dar şi postul trupesc. Iar roadele postului se văd în viaţa de zi cu zi. Postim să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, postim jertfindu-ne pentru cineva, postim ca să arătăm recunoştinţă faţă de cele primite de la Dumnezeu, postim ca să-i mulţumim lui Dumnezeu, postim şi facem acte de caritate iubind pe aproapele. Cine posteşte cu adevărat, adică şi cu trupul, şi cu sufletul, îl vede pe Dumnezeu, care este minunat întru Sfinţii Săi”.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a rostit rugăciunea care se citeşte la începutul Postului Mare.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.