Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Rezultatele simulării Evaluării Naționale în Harghita – sub nivelul celor obținute anul trecut la examenul de absolvire a ciclului gimnazial | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Învățământ » Rezultatele simulării Evaluării Naționale în Harghita – sub nivelul celor obținute anul trecut la examenul de absolvire a ciclului gimnazial
Rezultatele simulării Evaluării Naționale în Harghita – sub nivelul celor obținute anul trecut la examenul de absolvire a ciclului gimnazial

Rezultatele simulării Evaluării Naționale în Harghita – sub nivelul celor obținute anul trecut la examenul de absolvire a ciclului gimnazial

Potrivit rezultatelor simulării examenului de Evaluare Națională comunicate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Harghita, la prima probă, cea la Limba și literatura română, s-au înscris 3.062 de elevi și s-au prezentat la examen 2.913.

Centralizarea datelor furnizate de școli realizată la nivelul IȘJ Harghita arată că un număr de 1.669 de elevi de clasa a VIII-a (57,3% dintre cei prezentați) au obținut note cuprinse în intervalul 1-4,99.

Simularea probei la Limba și literatura română, parte a examenului național de Evaluare la finalul clasei a VIII-a, a fost promovată de 1.244 de elevi harghiteni (42,7% din cei prezentați): cei mai mulți (439) au obținut note între 5 și 5,99 și 352 de elevi au fost notați între 6 și 6,99. Note peste 7 au primit la simularea Evaluării Naționale 453 de elevi, 37 dintre acestea fiind cuprinse în intervalul 9-9,99. La simularea probei de Limba și  literatura română nu a existat nicio notă de zece.  

Statistica centralizată mai arată că la 18 unități de învățământ procentul de promovare la această probă a fost zero și că în peste 70 de școli, din cele 127 de unități cu personalitate juridică, procentul de promovare la Română a fost mai mic de 50%. Rata de promovare la această disciplină în cadrul simulării Evaluării Naționale în județul Harghita este de 42,71%.

Rezultatele la cea de-a două probă, de Matematică, deși sunt mai bune decât la prima probă a simulării, nu sunt liniștitoare, ele fiind mai slabe decât rezultatele obținute anul trecut la Evaluarea Națională. Din cei 2.911 elevi prezentați, 1.226 (42,11%) nu au reușit să obțină „cinciul” în urma corectării lucrărilor, cei mai mulți primind note între 3 și 3,99 (444 de elevi) și între 4 și 4,99 (511 elevi). De cealaltă parte a pragului s-au poziționat 1.684 de elevi (57,89%). Cei mai mulți dintre cei care au promovat proba (955) au note  obținut note între 5 și 6,99, iar 726 au fost notați între 7 și 8,99, în cazul  unui număr de 56 de elevi lucrările fiind apreciate cu note între 9 și 9,99. Nici la proba de Matematică nu a fost acordată nota maximă. Procentul de promovare al probei în cadrul simulării este de 57,85%.

Cea mai mare rată de promovare a fost înregistrată la proba de Limba și literatura maghiară a simulării examenului național, procentul de promovare fiind de 83,41%, potrivit situației întocmită și remisă presei de către IȘJ Harghita. Un număr de 2.106 elevi, din cei 2.525 prezentați, au reușit să obțină note de cinci și peste cinci, numărul lor fiind de cinci ori mai mare decât al elevilor care nu au obținut nota de trecere, lucrările unui număr de 419 elevi fiind evaluate sub pragul care îi desparte pe cei care au reușit de cei care au dat greș.

Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, ele pot fi trecute în catalog, conform Ordinului Ministrului Educației.

Rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adaptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare până la desfășurarea examenului propriu-zis programat să înceapă aproape de mijlocul lunii iunie.

Calendar Evaluare Națională 2022

  • 30 mai – 3 iunie 2022: Înscrierea la evaluarea națională;
  • 3 iunie 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a;
  • 14 iunie 2022: Limba și literatura română – probă scrisă;
  • 16 iunie 2022: Matematică – probă scrisă;
  • 17 iunie 2022: Limba și literatura maternă – probă scrisă;
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea

contestațiilor;

  • 23 iunie 2022 (între orele 16:00 și 19:00): Depunerea contestațiilor;
  • 24 iunie 2022 (între orele 8:00 și 12:00): Depunerea contestațiilor;
  • 24 iunie – 29 iunie 2022: Soluționarea contestațiilor;
  • 30 iunie 2022: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.