Republica parlamentară înseamnă, practic, luarea din mâinile poporului a dreptului de a-l alege pe şeful statului | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 4 decembrie 2022
Home » Opinii » Republica parlamentară înseamnă, practic, luarea din mâinile poporului a dreptului de a-l alege pe şeful statului
Republica parlamentară înseamnă, practic, luarea din mâinile poporului a dreptului de a-l alege pe şeful statului

Republica parlamentară înseamnă, practic, luarea din mâinile poporului a dreptului de a-l alege pe şeful statului

  • Intenţia noilor sfinţi ai coaliţiei de a schimba Constituţia nu este o luptă pentru democraţie, ci una pentru putere

Spun cu mâna pe inimă că dacă mâine ar trebui ieşit la referendum, votez pentru demiterea lui Iohannis. Ne-a enervat suficient – „sasul providenţial” din Sibiu ar merita un astfel de tratament. Vorba generalului Talpeş, când a fost întrebat de unii omologi din Germania de ce a fost votat Iohannis: pentru că e neamţ, nu-i ca noi, poate-poate face ăsta ceva… Aşadar, nici cei de la BND nu ştiau de ce l-au votat românii, erau oarecum surprinşi…Abia după aceea s-au gândit că tocmai au oportunitatea de a-şi plasa câţiva consilieri în proximitatea marelui om.

Aşadar, de dl. Iohannis ne putem lipsi oricând, nu asta e problema. Când e vorba însă de a tranşa între republica parlamentară şi republica semiprezidenţială (aşa neclară cum e în prezent), ne mai gândim. Republica parlamentară,dorită de noii sfinţi ai coaliţiei, nu înseamnă doar emascularea puterilor prezidenţiale, adică jugănirea preşedintelui, cum apare la prima vedere, ci luarea din mâinile poporului a dreptului de a-l alege pe şeful statului.Această modificare constituţională, dorită tot timpul de parlamentari şi în mod special de UDMR, are o imensă conotaţie democratică. Pentru că, dorind să schimbe Constituţia, nu lui Iohannis îi iau aceştia puterea – lui oricum nu-i mai pasă – ci poporului român. „Las că decidem noi, şmecherii din Parlament, cine să fie preşedinte, nu milioanele voastre de voturi”, îşi zic ei în barbă, dar când ies la tv discută, măi dragă, numai despre principii mari şi modele strălucite de stat de drept, de republici, ne dau exemplu Germania, unde stânga şi dreapta şi-au dat mâna spre binele norodului – şi, bineînţeles, SUA, care, vezi Doamne, are asemănări cu România precum pălinca de prune cu regina Danemarcei.

Chiar dacă am avut preşedinţi care, în anumite momente, au luat-o razna pe arătură, marile scrânteli s-au făcut în Parlament, cele mai bizare tranzacţii au drept sedii Casa Poporului şi Palatul Victoria, marile furăciuni tot pe coridoarele alea s-au făcut şi desfăcut – amintiţi-vă de veşnica coadă de la biroul celebrului Hrebenciuc: pe acolo se scurgea de fapt economia României, ministerul de resort era o biată sinecură. Peste 50 la sută din energiile din legislativ se irosesc pe injurierea adversarului, 45% pe relaţii de partid şi afaceri personale; pentru ţară nu mai rămâne decât zaţul.

Parlamentarii nu pot fi controlaţi, n-ai de unde să-i apuci, sunt ca apa ce se scurge printre degete; ei sunt instituţie doar împreună, în gaşcă. În schimb, preşedinţii sunt presaţi tot timpul de opinia publică, mereu se uită peste umăr la cota de încredere; li s-a umflat capul tuturora în anumite momente, dar, cu excepţia mineriadei lui Iliescu, nu pot sări peste anumite limite. În al doilea mandat, când se credea suficient lui însuşi, Iohannis a prins repede ura poporului, dar când a ajuns să planeze spre 14-13 la sută încredere n-a avut încotro, trebuia să mişte ceva, să revină la linia de plutire. Dacă nu rezolvă criza, că tot la preşedinte se va ajunge până la urmă, adio cu papionul şi sacourile albe. Parlamentul poate avea minus 6 ori minus 4% la încredere, nici unui deputat sau senator nu-i pasă, ei sunt un titlu colectiv, nimeni nu răspunde personal pentru dezastrul ţării, pentru ruşinea ţării, pentru stabilitatea ori sănătatea ei. În Parlament aceeaşi chestiune, dar fix aceeaşi, e azi albă şi mâine neagră, după cum face cu deiştul în sus ori în jos şeful de clan din rândul I de fotolii. Mulţi aleşi ai neamului au făcut cu nonşalanţă saltul mortal din parlament în puşcărie. Un preşedinte trebuie să aibă însă măcar 2-3 principii prin care poate fi identificat – le avea până şi şturlubaticul Băsescu, le avea până şi dl Constantinescu, cel mai incolor politician român postrevoluţionar.

În Parlament hotărârile se iau lent şi greu, interesele frânează şi ameţesc în aşa hal decizia încât nu-i mai recunoşti originea. Paradoxal, când trădează mulţi inşi deodată nici nu se observă, dar când preşedintele o ia pe arătură toată ţara sesizează şi reacţionează. Mi se pare rezonabil aşadar ca un ins cu 7-8 milioane de voturi, cu toate slăbiciunile lui umane, să aibă un cuvânt mai greu în conducerea ţării decât un fâşneţ cu 6-7 mii de voturi sau chiar mai puţin, ajuns în legislativ prin redistribuire.

Sigur că orice vorbete din Parlament va găsi o sută de motive pentru care e bine să renunţăm la preşedintele cu dinţi, ales direct de popor, preşedintele cu milioane de voturi în spate – şi că ar fi oportun sau modern să desemneze ei o momâie care se preumblă prin Europa şi prin lume pe banii noştri, pe care, în afara serviciului de protocol al ţării-gazdă, să nu-l ia nimeni în considerare. Adică să ia ei toate deciziile şi tot mălaiul. Hai-hui prin lume umblă şi Iohannis, dar măcar i se acordă respectul unui preşedinte ales direct. Faptul ăsta, plus întâmplarea că e profesor de fizică şi încă ceva ce poate nu ştim, face ca România să fie nu doar prima ţară din Europa, ci prima din lume, după SUA, care va dezvolta tehnologia reactoarelor modulare mici. Sigur că s-a iscat prompt un val de scepticism, ca şi în cazul tehnologiei ARN mesager, de parcă nu auzise nimeni de submarinul atomic. Din punct de vedere strict energetic, acesta poate sta 25 de ani în submersie fără alimentare – şi dacă îndeobşte stă doar 6 luni, problema o constituie doar factorul uman. E drept, reactoarele de submarin nu sunt modulare pentru că nu e nevoie, sunt doar mici, important este că se poate. Nu cred că lui Dragnea, iubitor de arginţi ca şi Iohannis, i-ar fi tunat prin cap o aşa afacere pentru ţara sa, admiţând că teleormăneanul ar avea cea mai vagă idee despre fisiunea nucleară şi rosturile ei în Univers. Fiecare ce şi cum poate: unul cu Belina şi fotbalul de Liga a 3-a, altul cu golful şi reactoarele.

În subsidiar însă domnii Câţu, Ciolacu şi Kelemen trebuie să ştie că nu suntem de acord ca, prin târgurile oneroase şi murdare din parlament, să-l desemneze ei pe şeful statului. O astfel de modificare constituţională nu va fi votată de popor. Că rolul celui mai votat om din republică şi relaţiile sale cu instituţiile statului trebuie clarificate în actualul text al Constituţiei – asta e o altă discuţie. Oricum, votul n-o să ni-l luaţi, domnilor, ne-am prins că intenţia dumneavoastră înseamnă o diminuare, nu o creştere a democraţiei. Nu ne daţi exemple din parlamente europene funcţionale – voi sunteţi departe de aşa ceva. Nu ne daţi exemplul Ungariei, unde preşedintele decorativ e îndeobşte un om de cultură – la noi şeful Uniunii Scriitorilor are altă ocupaţie şi e altcineva decât preşedintele statului. Hai să fim serioşi, schimbarea Constituţiei în sensul dorit de dvs. nu este o discuţie despre democraţie, este o luptă pentru putere. Mai multă putere pentru aleşi şi mai puţină putere pentru alegători.

Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.