Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
De fapt nu e chiar în mijlocul Atlanticului, dar când te afli la cel puţin 20 km de cel mai apropiat uscat e cam tot cam acelaşi lucru cu a fi în mijlocul „căldării”. Expresia „limbă de nisip” poate fi luată aproape la propriu, de vreme ce, pe unele locuri, lăţimea insulei abia atinge 300 d
e metri. Astfel că, loc poate unic în lume, vezi oceanul în ambele părţi, şi-n dreapta şi în stânga şoselei.
A venit probabil timpul să vă spunem despre ce loc e vorba! Se numeşte Ocracoke şi e o insulă situată în Oceanul Atlantic, cam în dreptul coastelor Carolinei de Nord, cum ziceam, cam la vreo 20 km de o altă insulă asemănătoare, Hatteras, care are, însă, unul din capete în apropierea continentului. Cele două formează un arc de cerc, un fel de golf uriaş ori o mare relativ interioară, caracterizată printr-un fenomen ciudat, care a cauzat, probabil, şi existenţa celor două insule: adâncimea extrem de mică a apei. De pe feribot am văzut, departe în larg, doi tipi care îşi reparau barca în apele oceanului, care, care în acel loc, le ajungea doar ceva mai sus de genunchi!
Tot de pe feribot am remarcat un fel de căsuţe de stuf despre care nu puteam ghici cu nici un chip ce sunt cu adevărat. Abia la întoarcere, văzând câteva mai îndeaproape şi iscodind un membru al echipajului, am aflat că sunt nişte locuri de pândă pentru vânătorii de raţe sălbatice. Probabil că unele au dotări mai sofisticate, dar cele pe care le-am văzut, mai îndeaproape, aveau doar un scaun, cu picioarele înfipte în nisip.
Să nu vă închipuiţi însă că toţi cei aproape 1.000 de locuitori ai Insulei sunt ucigaşi de raţe. O doamnă, care are un magazin de suveniruri, hrăneşte, în curtea din spatele magazinului, zeci de raţe cu pui. Deşi o raţă cloceşte, de obicei, 10-12 ouă, am văzut una care ducea după ea vreo 30 de răţuşte. Probabil a profitat de generozitatea sau lipsa de talent matern a unor surate pentru a deveni… „raţă eroină”! Doamna în cauză avea şi o colecţie de pisici, adunată în scopuri caritabile, care erau un fel de paznici ai răţuştelor. Duşmanul de combătut este, ciudat, tot o zburătoare, pescăruşii care roiesc peste tot în zonă şi care nu ezită să omoare răţuştele, devenite de fapt domestice, de câte ori au ocazia.
Adâncimea mică nu împiedică, poate dimpotrivă, formarea unor valuri de 2 metri, pe alocuri, în urma feribotului, care are o deplasare foarte rapidă, cam la fel ca „Rachetele” din Delta Dunării.
Sunt de fapt trei companii care fac curse între cele două insule, din care una, cea aparţinând statului Carolina de Nord, este gratis! Un suport adevărat pentru turismul din Insulă.
Apropo de compoziţia civilă a celor veniţi în excursie în Ocracoke, din trei sau patru bărbaţi, cu care a stat de vorbă grupul nostru, aproape toţi aveau căsniciile încheiate după un tipic american, exprimat cam aşa de cei în cauză: soţia a divorţat şi mi-a luat aproape totul! Este, se pare, noul „sport naţional” al americancelor, cunoscând şi eu, chiar neinteresat de asemenea întâmplări, destule cazuri. Dar, pe undeva ca la noi, cei păţiţi nu învaţă nimic din experienţa traversată. Am cunoscut, pe feribot, o pereche „foarte fericită”, el trecut binişor de 50, ea nu e sigur că împlinise 30. În urmă cu 5 ani omul fusese „ras” de consoarta anterioară, dar iată-l căsătorit din nou, probabil cu aceleaşi şanse de a păţi la fel. Râsul în hohote al noii alese, când soţul îşi povestea mezaventura de acum 5 ani, parcă prevestea o repetiţie.
Ocracoke este şi Insula Uraganelor, foarte multe din construcţiile ei fiind ridicate pe piloni, pentru a evita pagubele produse de valurile uriaşe care mătură Insula în cazul furtunilor foarte puternice. Acest lucru, plus accesibilitatea redusă, au făcut ca pentru foarte multă vreme insula să fie un fel de sediu al piraţilor din Atlantic, aceştia purtând numeroase bătălii cu forţele britanice, dar şi între ei. Aici şi-a găsit moartea unul din cei mai celebri piraţi din toate timpurile, Edward Teach, zis Barbă Neagră.
Localnicii cultivă cât pot de intens faima de Insulă a Piraţilor pentru Ocracoke, mai multe hoteluri şi restaurante purtând denumiri care amintesc de piraţi, îndeosebi de cuferele acestora, un obiect care nu lipsea din dotarea nici unui pirat. Deşi am stat doar patru zile în Insulă, am avut ocazia să vedem, la muzeul local, un mic spectacol, destul de amatoristic, cu cântece şi dansuri din repertoriul piraţilor.
În stilul acestora cineva a confecţionat şi pus în vânzare un tricou care dă indicaţii „piratereşti” de prevenire a pericolului uraganelor: „Ia-ţi berea şi cară-te dracului cât poţi de repede!”. Un alt asemenea obiect are în vedere doamnele: „Nici o femeie la locul ei n-a intrat până acum în istorie”.
Obiectivele propuse spre a fi vizitate de turişti sunt aşa şi aşa. De pildă, cimitirul victimelor de pe vasul Bedfordfshire, scufundat de nazişti în 1942, ocupă doar vreo 20-30 de metri pătraţi, pentru simplul motiv că au fost recuperate şi înmormântate doar 4 corpuri, ceilalţi figurează doar cu numele pe o tablă.
Nici farul nu e ceva spectaculos, doar că este cel mai vechi în funcţiune de pe întreaga Coasta de Est, adică din 1823.
Practic întreg teritoriul insulei Ocracoke este rezervaţie naturală, deşi la prima vedere nu eşti tentat să ghiceşti de ce anume. Vegetaţia este un fel de junglă pitică, în care ramurile sunt contorsionate în toate felurile, după capriciile vremii, dar mai ales ale vântului dominant. Există locuri, mai ales în imediata apropiere a oceanului, în care vegetaţia este puternic înclinată în partea opusă vântului, lucru valabil şi la vecinii din Insula Hatteras. Printre speciile pe care le-am putut identifica – şi cu ajutorul unor tăbliţe destul de originale – se află stejarul de Virginia, cu trunchiul ştiut, dar cu frunze cărnoase, asemănătoare cactusului, în ideea de a păstra cât mai multă din apa din precipitaţii. O altă specie foarte răspândită este cedrul roşu, la fel de contorsionat ca stejarul. Mai există şi o ferigă otrăvitoare, foarte mulţi arbuşti de Myrtilus, pipirig şi multe altele. Exceptând pajiştile din apropierea vilelor, nici o palmă de teren nu este cultivată.
Fauna Insulei este, sau ar trebui să fie, în aceste condiţii, extrem de bogată şi variată. Este şi nu este. Pe plajă se află mii de specii şi varietăţi de scoici şi melci de mare, dovadă clară a varietăţii şi bogăţiei acestor ape puţin adânci, ca şi a răpitorilor care s-au înfruptat din conţinutul scoicilor şi cochiliilor. Una din ocupaţiile favorite ale celor ce ajung pe aceste plaje este să parcurgă cât mai mulţi kilometri de plajă în speranţa că vor găsi nişte „trofee” cu totul deosebite, ca mărime şi colorit. Nici eu n-am făcut excepţie şi, bineînţeles, nu m-am ales cu nimic din ceea ce căutam, în schimb am găsit ceea ce puţini au norocul să găsească: „lancea” unui peşte fierăstrău, lungă de vreo 12-15 cm. Plus un plumb de formă tronconică, folosit la pescuitul de adâncime. Apropo de pescuit, mi-a fost dat, pentru întâia oară, să văd nu doar yaht-uri, ci şi automobile dotate cu nişte suporturi speciale, în poziţie verticală, în care se pun beţe de pescuit lungi – înalte în acest caz – de 5-6 metri, ori mai mult.
Deşi pentru ultima zi a sejurului nostru se anunţa o furtună puternică, n-a fost nici una, aşa că am ratat ocazia de a cunoaşte una din caracteristicile cele mai spectaculoase ale Insulei. Întrucât sunt zone în care lăţimea fâşiei de uscat ajunge la câteva mile, deci nu ai permanent în faţa ochilor Oceanul, doar din când în când, atunci când te opreşti din treburi, îţi aduci aminte că eşti în mijlocul Oceanului, pe o fâşie de nisip. Senzaţia nu e, în nici un caz, una de ameninţare pentru că în locurile mai largi nu se vede Oceanul, ca de altfel în multe din porţiunile cele mai înguste, deoarece în stânga şi în dreapta şoselei, pe alocuri este chiar o autostradă, se ridică un val de nisip sau pădurici de arbuşti.
Înainte de a pune capăt acestor rânduri, câteva vorbe despre toponimia locului: la început m-am obişnuit greu să nu-i spun „Orcacoke”, orca fiind o balenă, trăitoare şi în zona aceasta. Până la urmă m-am dumirit că numele îi vine de la o legumă locală – ocra – „coke” fiind cola.
Oricum Ocracoke rămâne un loc unic, pe care nici măcar americanii nu prea l-au văzut…
ŞTEFAN DANCIU
