Replică, la replica „mitingiştilor”: Ce au înţeles „enoriaşii Parohiei 1 Topliţa” din articolul meu?

Zilele trecute am primit o scrisoare, evident anonimă, semnată însă de „enoriaşii Parohiei 1 Topliţa”, intitulată „Replica MITINGIŞTILOR la articolul Comunitatea creştin-ortodoxă din Topliţa, anatemizată?”. Mai departe se continuă: „Care au fost riscurile convieţuirii între credincioşii şi slujitorii Bisericii, respectiv Episcopia Harghitei şi Covasnei în timpul păstoririi Preasfinţitului Ioan Selejan? Astfel începe un articol publicat în Informaţia Harghitei de către profesorul Ilie Şandru din data de 11.05.2016”.

Nu am avut nici o intenţie de a intra în dialog cu „enoriaşii Parohiei 1 Topliţa”, nu de alta, dar sunt prea mulţi, de ordinul sutelor, dacă nu chiar mai mulţi, câtă vreme eu sunt singur. Voiam să-i las cu părerile lor, să aibă satisfacţia că prin scrisoarea trimisă şi-au satisfăcut „of-ul”. Însă scrisoarea primită s-a transformat în articol, apărut în ziarul Informaţia Harghitei de marţi, 24 mai a.c., aşa că nu pot să tac. Procedând astfel aş lăsa impresia că îmi însuşesc toate acuzele şi formulările cuprinse în articolul respectiv, evident eronate.

Întorcându-mă la întrebarea cuprinsă în titlul articolului de faţă, voi răspunde scurt şi clar: nu au înţeles NIMIC! Fiindcă, punând faţă în faţă articolul meu şi articolul lor, adică al enoriaşilor, oricine, cu mintea limpede şi cu o judecată sănătoasă, îşi dă repede seama că cele două articole nu au nimic comun. Una scriu eu, altceva scriu „mitigiştii”, sau, mă rog, „enoriaşii Parohiei 1 Topliţa”. Articolul lor începe cu paragraful de mai sus, pus între ghilimele, ceea ce înseamnă că îl reproduc întocmai, pe când articolul meu începe cu totul altfel: „Lucruri deosebit de grave s-au petrecut şi continuă să se petreacă în rândul comunităţii româneşti, creştin-ortodoxe, din municipiul Topliţa”.

Să trecem însă peste aceasta şi să mergem la conţinut. „Problema cea mai gravă o reprezintă acuzaţiile aduse părintelui Berindei, respectiv de imoralitate, nerespectarea canoanelor bisericeşti şi fraude financiare”. Aşa afirmă dumnealor „mitingiştii”. Motiv pentru care sunt somat să dau exemple concrete: „Vă rugăm, domnule Şandru, să materializaţi prin exemple concrete aceste acuzaţii”.

Derutat, i-am dat telefon părintelui Iulius Berindei. „Părinte, sunt acuzat că în articolul meu, din data de 11 mai a.c., pe care sunt convins că l-aţi citit, vă aduc grave acuzaţii de imoralitate, de nerespectare a canoanelor bisericeşti şi de fraude financiare. Vă rog să mi le spuneţi ca să pot răspunde enoriaşilor. Ce acuzaţii anume v-am adus?”. „Nu mi-aţi adus nici o acuzaţie, domnule profesor”, mi-a răspuns părintele. „Eu am înţeles perfect ce aţi scris, fiindcă nu aţi făcut decât să reproduceţi acuzele ce mi se aduc de alţii. Şi nici nu aş fi putut concepe ca să primesc vreo acuzaţie de la dumneavoastră. Ne cunoaştem de atâta vreme. Alţii mi le pun în cârcă, aşa cum, pe bună dreptate scrieţi”.

Reproduc ceea ce am scris eu: „E adevărat, preotului Iulius Berindei i s-au pus în cârcă o mulţime de fapte grave privitoare la încălcarea regulilor după care se oficiază Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă Română; privitoare la conduita morală; grave abateri de la buna administrare a parohiei şi a legilor financiare. Nu ştiu dacă toate acestea sunt sau nu reale”. Şi închei articolul cu următoarea concluzie: „Este sau nu este părintele Iulius Berindei vinovat de toate acuzele ce i se aduc? Dacă da, atunci să suporte consecinţele. Dar dacă nu este? Atunci…”.

Revin deci cu întrebarea: ce au înţeles autorii – sau autorul – din cele de mai sus? Răspunsul este acelaşi: NIMIC! După cum nimic nu au înţeles din cele scrise despre anatemizarea celor aproximativ nouă mii de credincioşi ortodocşi din Topliţa – între care mă număr şi eu! – nici din cele referitoare la mutarea Protopopiatului la Bilbor („nu condamnaţi mulţimea enoriaşilor…”, câtă vreme eu condamn pe cu totul altcineva!). Cu precizarea că termenul „locaţie” nu este deloc sinonim cu cel de „sediu”!

În ce priveşte afirmaţia „Ştiindu-vă un om de cultură…”. Da, aţi ghicit, din întâmplare cunosc versurile citate. Pentru că, deloc întâmplător, l-am predat pe Mihai Eminescu vreo 40 de ani! Ba, am mai şi scris câte ceva despre El. Vă recomand să citiţi doar ultima carte apărută: ROMÂNISMUL – DESTIN ŞI MOŞTENIRE LA EMINESCU – Interviuri cu Ilie Şandru, apărută la Editura Geea, din Botoşani, 2015, autor Elena Condrei. Aşa că versurile: „E uşor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune”, vi se potrivesc dumneavoastră, autorilor – sau autorului! – „replicii mitingiştilor”, în nici un caz mie. Scrisul, domnilor – sau domnule! – e o treabă grea. Şi e grea mai ales pentru cei care înainte de a învăţa să citească se apucă de scris!

Ilie ŞANDRU

Comentarii:

comentarii