Remember: Gala Galaction pe meleagurile harghitene | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 17 iunie 2019
Home » Cultură » Remember: Gala Galaction pe meleagurile harghitene
Remember: Gala Galaction pe meleagurile harghitene

Remember: Gala Galaction pe meleagurile harghitene

(140 de ani de la naştere)

Ieri, 16 aprilie, s-au împlinit 140 de ani de la naşterea lui Grigore Pişculescu, cunoscut în cultura şi literatura română sub numele de Gala Galaction (n. 16 aprilie 1879 – d. 8 martie 1961), scriitor şi teolog erudit, care şi-a definit propria viaţă „un lung ţesut de ciudăţenii”. Ca teolog, părintele Galaction are marele merit că a tradus în româneşte Sfânta Scriptură. Această muncă titanică a durat între anii 1928-1934, perioadă când a fost profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău. Este şi autorul celei mai ample scrieri memorialistice din literatura noastră, Jurnalul, publicat postum în trei volume 1973-1980, ediţia a II-a completă a apărut în 1997. Personalitate de vastă cultură, tradiţionalist şi modern, confesor sufletesc şi instructiv, figură de apostol, Gala Galaction a fost şi un călător neobosit, dublat de publicistul inspirat, părtaş fidel al drumeţiei şi turismului. Pelerinajul său l-a purtat de mai multe ori în Ţara Sfântă, la Muntele Athos, Grecia, Italia şi Egipt. Receptiv la tot ce-l înconjura, prin reportajele sale îi îmbia şi pe alţii să admire şi să facă cât mai multe excursii, „…să stea în mijlocul naturii, la răcoarea, liniştea şi ozonul munţilor, la apa, nisipul şi soarele mării”. Cel care a îndrăgit atât de mult cartea, citind şi scriind atâtea şi atâtea lucrări, a preţuit cultura şi a stăruit pentru biblioteci, publice şi particulare. Păstrăm de la el câteva reflecţii despre carte: „Ne trebuiesc cărţi temeinice, ne trebuiesc cărţi limpezi ca apa de munte!”; „Frumoase şi roditoare sunt cărţile de literatură bună. Dar binefăcătoare sunt cărţile de luminare şi de doctrină”; „O carte limpede, în urzeala şi în creşterea ei, este un lucru admirabil. Ne-a delectat cu numeroase articole în presa vremii, din care reţinem acest pasaj: „Ce carte poate să fie mai largă, mai completă şi mai folositoare decât cartea naturii – codrii şi pîraiele, florile şi straturile geologice, animalele şi operele omului, privirea lor imediată, frecventarea şi deprinderea cu ele!” (în Viaţa Românească, VII, nr. 9, septembrie 1912).

Pentru noi, harghitenii, Gala Galaction rămâne şi acel fidel reporter care în călătoriile sale a poposit pe meleagurile de astăzi ale judeţului, descriind drumurile, înfăţişând monumentele istorice şi de artă, vorbind cu dragoste constantă despre munţi, dealuri şi văi, despre păduri şi râuri, îndemnând pe oamenii de toate vârstele să călătorească şi să iubească drumeţia. În vara anului 1925 a întreprins, cu Cadillac-ul unui prieten, un larg circuit prin ţară, „curiozităţile” transformându-se în neasemuite însemnări de drumeţie. Va avea parte de câteva zile de şedere în Moldova, cu preferatul oraş Iaşi, la Copou aşteptându-l „amintirea zeificată” a lui Eminescu, poposeşte la Ipoteşti, Botoşani, Paşcani, Târgu Neamţ, ajungând la Mănăstirea Neamţ. Drumul va continua apoi pe Valea Bistriţei şi „împărăţia Ceahlăului”, Valea Bistricioarei, Pasul Tulgheş, văzând pentru prima dată locurile de aici, copleşitor de pitoreşti. Pe la Tulgheş şi Corbu a început să cearnă o ploaie măruntă, „parcă de toamnă”. Scriitorul-călător ne lasă mărturie aceste tablouri literare, încărcate, pe atunci, de emoţii şi imagini vii, astăzi amintiri trecute, adâncite în valurile timpului: „Întoarcem fila peste aceste amintiri şi căutăm prin ploaie şi prin leşia serii cele dintâi vile care ne vor vesti cetatea izvoarelor miraculoase, vestitul Borsec (ortografiază Borzec – n.n.). Dar Corbul, care vine după Tulgheş, e comună mare, cu fabrici de cherestea, cu păşuni pieptănate, cu gospodării temeinice, şi automobilul nostru nu-l poate înregistra într-o clipă… În sfârşit intrăm în Borsec. Urcăm până la hotelul ‹Speranţa› şi deshămăm, până a doua zi, caii noştri de benzină şi cauciuc… Bradul îmbălsămează această oră de seară umedă şi tristă cu mireazma lui dătătoare de viaţă. Din albiile văilor de sub noi urcă susurul apelor sporite. Iar undeva, pe un vârf de cetină, cucul predică optimismul vieţii” (Sunt rânduri pe care autorul le-a publicat în ziarul Dimineaţa din 12 iulie 1926, în ciclul Note şi etape, Gala Galaction, culegere de însemnări şi descrieri de peisaje şi localităţi, reluate în volumul Prin ţară, 1975).

A doua zi a escaladat catena muntoasă acoperită cu codrii de brazi (Munţii Giurgeului, 1.300 m altitudine), pe şoseaua, flancată de o parte şi alta, de pereţi de stâncă şi cu serpentine ameţitoare (cum este şi astăzi drumul ce urcă şi coboară de la Borsec la Topliţa). După 30 de km de univers verde, a coborât la Topliţa, veche aşezare românească, şi în Valea Mureşului, nu departe de izvoarele lui. Este, cum observa, „în împărăţia fabricilor de cherestea, de măguri de brad jupuit, de coşuri şi de gatere”. Acestea continuă şi pe Valea Mureşului. Cu caietul pe genunchi, Gala Galaction nota localităţile şi tot ce se ivea interesant în cale.

Călătorul a dorit să mai vadă locurile de care a fost vrăjit cândva. În vara anului 1954, însoţit de fiica sa, Elena, actriţă şi de ginerele Dan Stănciulescu, cu un autoturism al Academiei s-au îndreptat spre meleagurile moldoveneşti şi transilvănene. Fără a intra în detaliile itinerarului, facem precizarea că în această drumeţie turistică, care a durat zece zile, Gala Galaction n-a mai notat nimic în carnetul de însemnări, toate îi erau cunoscute, deşi trecuseră de la prima „înfăţişare” 29 de ani. Întoarcerea la Bucureşti se făcuse prin Transilvania, mergând de la Mănăstirea Neamţ la Piatra Neamţ, şi în sus, pe Valea Bistriţei, pe la tălpile Ceahlăului, Valea Bistricioarei, Trecătoarea Tulgheş, la Borsec – şi pe Valea Mureşului şi a Oltului, la Topliţa, Ditrău, Gheorgheni, Ciceu (pe atunci), Miercurea Ciuc, Tuşnad, Malnaş, Sfântu Gheorghe, Braşov, Predeal şi Valea Prahovei. La şapte luni de la această călătorie istovitoare, dar atât de dorită, parcă un prevestitor ultim de rămas bun, în ziua de 22 ianuarie 1955 o hemoragie cerebrală îl va imobiliza la pat, lăsându-l şi fără grai, timp de şase ani. În ziua de 8 martie 1961, scânteia de viaţă din vulcanul Galaction avea să se stingă cu totul. Îşi doarme somnul de veci la Mănăstirea Cernica.  

Gala Galaction considera că opera de artă este „riguros solidară cu mediul, cu timpul şi cu ancestralităţile artistului”, iar artistul „e liber să ungă fruntea operei sale cu mirul credinţelor şi al idealului la care se închină”. Atentă faţă de membrul ei titular onorific, Academia l-a omagiat în diverse împrejurări pe Gala Galaction, iar la 23 martie 1952 a fost sărbătorit, împreună cu academicienii septuagenari. Cu acest prilej, G. Călinescu, care-l definise pe G. Galaction „poet tulburător de suav”, i-a trimis o scrisoare omagială, în cuprinsul ei fiind şi un fragment dintr-o poezie mai lungă, drept elogiu, din care cităm: „Mai tare decât bronzul ai ridicat cetate/Mai naltă decât Babel cea din antichitate./…/Nu vei pieri cu totul, prin ce-ai scris şi-ai cîntat/Îţi va rămîne chipul într-un bazalt sculptat…”.

Pe cel care era atât de convins că „arta nu poate să mintă”, Tudor Vianu l-a invocat în 16 aprilie 1959, când împlinise 80 de ani, spunând, printre altele: „…îl auzim şi îl vedem mereu, cu înfăţişarea sa patriarhală, cu glasul său de argint curat în care se topesc inflexiunile unei statornice emoţii umane, ale unei mari bunătăţi”.

Nicolae BUCUR

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.