Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Am petrecut mai bine de trei ore în spatele Patinoarului „Vákár Lajos” din Miercurea-Ciuc, acolo unde, în două cămăruţe, se află sediul Secţiei de Radioamatorism din cadrul Sport Clubului din reşedinţa judeţului.
Alături de mine – trei interlocutori, cu meserii şi firi complet deosebite, dar legaţi solid de această pasiune comună numită radioamatorism. I-am cunoscut în urmă cu o lună la „Gala Sportului Harghitean”, unde, spre mirarea mea şi a altora, secţia s-a clasat pe locul 6 la capitolul „Echipe”, convenind atunci să scriu ceva despre aceşti oameni şi pasiunea lor, în aparenţă ciudată.
Prima din cele două încăperi, deja pomenite, are pereţii căptuşiţi cu aparate de emisie-recepţie, piese de schimb de toate felurile, componente ale aparatelor, un fel de istorie concretă a evoluţiei tehnicii radioamatorilor, istorie trăită direct de cei trei voiajori în imperiul undelor radio. Care mi-au devoalat, cu foarte multă bucurie, secretele acestei pasiuni: inginerul Péter Schmidt, radioamator din 1959, Bakó Szabó László, din 1976, Szabó Francisc, din 1986, ca de altfel şi cel de-al patrulea membru de bază al secţiei, absent în ziua vizitei noastre, Tamás Adalbert. În total, secţia are cu ceva peste 40 de membri, răspândiţi în 3 judeţe, dintre care 4 juniori şi 5 feminine.
E cazul să menţionăm, înainte de a merge mai departe, că primul nucleu al radioamatorismului harghitean a apărut la Gălăuţaş, pionierul acestei activităţi fiind domnul Alexandru Munthiu. Din 1979, sediul s-a mutat la Miercurea-Ciuc, animatorii secţiei fiind, atunci, Alexandru Predean, ca preşedinte şi Tankó Ştefan, secretar.
Revenind la „zestrea” secţiei, menţionăm că sunt expuse aici kilograme întregi de diplome, câştigate de-a lungul anilor, în competiţii radio-amatoristice ori prin „evoluţiile” de la sediul clubului ori de acasă. Cine certifică faptul că un radioamator, din Miercurea-Ciuc, spre exemplu, a stabilit o legătură radio cu unul din Mexic, Honolulu ori Africa de Sud? Până nu demult şi în parte şi acum, partenerul abordat trimitea o carte poştală unde sunt specificate toate datele: indicativul radio, ora, ziua şi anul contactului, intensitatea, frecvenţa etc. Dar, mai nou, confirmarea se face, tot mai frecvent, prin Internet.
Am făcut o mini-anchetă, chestionând gazdele mele cu privire la legătura prin radio cea mai deosebită pe care a realizat-o.
Péter Schmidt: „Mi s-a întâmplat o legătură extrem de ciudată. Am intrat în contact cu o persoană din Vietnam. După puţină vreme am aflat că e născut în România, la Ştei, lângă Beiuş, a făcut parte din armata americană, iar la terminarea războiului a rămas în Vietnam!”. L-am rugat pe domnul Schmidt să-mi repete de trei ori povestea acelui om, credeam că n-am înţeles bine, atât de insolită era întâmplarea.
Bakó Szabó László: „Cea mai interesantă legătură a fost cu cosmonautul american, de origine maghiară, Charles Simoni, făcută chiar când se afla pe orbită. E adevărat, acţiunea a fost organizată de Radioclubul maghiar, iar mai târziu am participat, tot cu ajutorul radioamatorilor din Ungaria, la o întâlnire cu astronautul, la Budapesta”.
Szabó Francisc: „Prima legătură am făcut-o cu un japonez, ceea ce nu-i ceva foarte neobişnuit, ineditul întâmplării constând în faptul că japonezului nu-i venea să creadă că aparatele, cu ajutorul cărora am intrat în contact, au fost făcute de către mine personal”.
Dintre cei trei radioamatori care au jucat rolul de gazde, cel care e un fel de vedetă a secţiei este domnul Bakó Szabó László. Pentru simplul motiv că este, de mulţi ani încoace, component al echipei naţionale de radioamatorism. Iar rezultatele la acest nivel nu sunt o bagatelă, de vreme ce anul trecut, de pildă, echipa României s-a situat pe poziţia a 13-a, din peste 60 de echipe participante.
Aici e cazul să menţionăm că graniţele administrative nu sunt identice cu cele în care este împărţit Globul Pământesc din punct de vedere al radioamatoriştilor, fiecare perimetru numindu-se entitate. În funcţie de zonă şi suprafaţă o entitate poate cuprinde mai multe ţări, după cum pe teritoriul Statelor Unite sunt mai multe entităţi.
Revenind la d-l Bakó, dânsul are un număr impresionant de legături realizate – 310, acesta fiind şi unul din motivele promovării în lotul naţional. Aceste legături acoperă o mulţime de puncte ale globului, unele complet neaşteptate: Noua Zeelandă, Haiti, Hawai, Antarctica, Alaska şi, cum am mai spus, chiar o navetă aflată pe orbită.
Domnul Schmidt este, într-un fel, şi un teoretician al radioamatorismului, spunând că acest sport este în acelaşi timp o şcoală: a comportamentului faţă de cei cu care vii în contact, al însuşirii unor limbi străine, în primul rând engleza, al respectului faţă de semeni, de parteneri, al dobândirii unor cunoştinţe ample de tehnică, geografie, Morse şi altele fără de care nu poţi promova testul de obţinere a indicativului de radioamator atestat.
Nu trebuie omisă nici colaborarea secţiei cu Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă, existând cazuri când aparatele radioamatorilor erau singurele mijloace de comunicare cu persoane sau comunităţi aflate în dificultate .
Radioamatoriştii constituie o mare familie – pe Glob sunt circa 4 milioane de radioamatori – care, din când în când, se reuneşte, în întâlniri regionale, sau zonale, comportarea lor, în asemenea ocazii, fiind ca între cei mai buni prieteni, deşi de cele mai multe ori nu-şi cunosc decât indicativul.
Venind vorba de şcoală, d-l Schmidt m-a rugat să transmit factorilor de răspundere din şcoli, prin intermediul ziarului, disponibilitatea domniei sale şi a colegilor de a se deplasa în unităţile de învăţământ, pentru a-i iniţia pe copii în problemele elementare ale radioamatorismului. Urmând ca, dintre elevii participanţi la asemenea întâlniri, să se recruteze viitorii radioamatorişti atestaţi. Această pasiune – şi ocupaţie – i-ar scuti pe copii de multe tentaţii nefaste.
Nu trebuie să ne închipuim că radioamatoriştii sunt nişte simpli „vânători” de legături, eventual din punctele cele mai îndepărtate ale globului. Activitatea e mult mai complexă şi implică ideea de a imagina echipamente, a le construi, a le experimenta şi a le utiliza. Nu este obligatoriu ca un radioamator să le facă pe toate acestea. Adesea există o specializare pe aceste direcţii: unii doar construiesc, alţii doar experimentează, unii n-au realizat nici o legătură în viaţa lor, alţii n-au construit nimic, şi-au direcţionat ambiţiile numai spre contacte.
Un lucru e cert: radioamatorismul este o activitate extrem de pozitivă, în egală măsură atractivă şi instructivă care, dacă ar fi practicată de un număr mai mare de concetăţeni ai noştri, ar fi total benefică la orice vârstă.
ŞTEFAN DANCIU
