Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (4)Propaganda hungaristă în Occident | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 14 august 2020
Home » (Inter)Național »
Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (4)
Propaganda hungaristă în Occident
<h5>Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (4)</h5>Propaganda hungaristă în Occident

Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (4)
Propaganda hungaristă în Occident

  • Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric

– Ştim că, înainte de Trianon, dar şi ulterior, Ungaria a mizat foarte mult pe propagandă, înainte ca formele moderne ale acesteia să devină componente ale războiului informaţional.

– Pentru a îndrepta opinia publică occidentală împotriva românilor şi pentru a determina delegaţii marilor puteri la Conferinţa de Pace să favorizeze Ungaria, aceasta a început o foarte intensă propagandă antiromânească. La Berna se constituise un Comitet al Reprezentanţilor Naţiunii Ungare care hotărâse ca ungurii din teritoriile preconizate a se lua Ungariei prin viitorul Tratat de Pace să alcătuiască o proclamaţie de protest către toate popoarele lumii împotriva noilor graniţe. În Transilvania propaganda maghiară se baza foarte mult şi pe evrei, care erau, în mod tradiţional, asimilaţi culturii maghiare şi, deci, filomaghiari. Foarte puţini au acceptat România Mare: la 18 martie 1919 se adopta o Moţiune a unei adunări a evreilor din Transilvania care anunţau aderarea la Hotărârea de la Alba Iulia, însă la adunare participaseră 60 de persoane, în vreme ce Transilvania adăpostea atunci pe puţin 150.000 de evrei, care au susţinut propaganda maghiară în toată perioada interbelică. Un raport al Siguranţei din 3 iulie 1920 arată: „Evreii, (…) mulţi dintre ei sunt şovinişti unguri (…) doresc să-şi menţină ca limbă maternă limba maghiară, declarându-se maghiari de confesiune ebraică”. Încă din 1918 avusese loc la Budapesta o întrunire care a adoptat o Moţiune în care se spunea că „Marea Adunare a Delegaţilor comunităţilor israelite din Ungaria constată legătura sfântă şi indisolubilă faţă de Naţiunea Maghiară, şi plină de recunoştinţă pe veci nepieritoare pe care o simte faţă de Naţiunea Maghiară” cere tuturor evreilor din Ungaria Mare „să rămână cu dârzenie unguri”.

– Ceva de genul toţi secuii să se declare unguri, cum spune propaganda maghiară înaintea recensămintelor din România.

– Cam aşa ceva… O mulţime de articole favorabile Ungariei, plătite de Budapesta, au început să apară, din 1919, în presa occidentală, iar emisarii unguri au dus o intensă acţiune de persuasiune pe lângă guvernele occidentale, pe lângă bisericile occidentale sau în mediul universitar. Toate acestea au avut un anumit efect, cum de pildă o scrisoare a trei episcopi unguri, care inventau atrocităţi ale românilor şi dădeau numărul protestanţilor calvini din Transilvania, „care ar cădea sub jug român”, la peste trei milioane. Ca atare, ministrul de Externe al Marii Britanii, Balfour, propunea ca Anglia să ia sub protecţia ei Biserica Reformată din Transilvania, biserică ce va fi reprezentată prin Guvernul Unguresc (?!). Acesta (Balfour), arăta Munteanu-Murgoci într-o scrisoare către Nicolae Iorga, „a făcut o mare vâlvă printre găgăuţii ăştia de peste Canal”.

– Faptul că Murgoci îi lua în derâdere pe credulii de peste Canal în mod evident nu rezolva problema. Statul român avea multe necazuri atunci, dar chiar n-a făcut nimic pentru contracararea propagandei hungariste?

– Este vorba, atunci ca şi acum, de lipsa unei politici ferme a Bucureştilor. Răspunsurile româneşti erau, în general, ineficiente, le lipsea coordonarea şi erau adesea voluntariste, iniţiate de români bine intenţionaţi ajunşi în Occident, dar care nu aveau cunoştinţele necesare, ci doar dorinţa de a-şi arăta patriotismul. În afară de Iorga, printre personalităţile româneşti care şi-au dat seama de necesitatea propagandei în Occident a fost şi Iuliu Maniu. Acesta l-a trimis la Paris pe Gheorghe Pop, care apoi a înfiinţat la Berna un birou de presă românesc. De ce la Berna? Ne explică într-o scrisoare: „Pacea nefiind încheiată, agenţi unguri numeroşi (…) s-au stabilit în Elveţia, ţară neutră. Publicând în Elveţia numeroase comunicări, prin agenţia lor de presă, corespondenţii presei franceze, engleze, italiene şi americane le transmiteau de acolo telegrafic şi telefonic ziarelor din Paris, Londra, Milano, Roma, şi New York, setoase de informaţii din vechea Austro-Ungarie”.

Succesul cel mai mare propaganda ungurească l-a avut printre conducătorii Marii Britanii. Lordul Bryce propunea la un moment dat constituirea unui coridor între Ungaria şi regiunile izolate unde trăiau cetăţeni de cultură maghiară, vizată fiind zona secuiască.

– Am fost obligaţi, dacă nu mă înşel, să semnăm un Tratat al Minorităţilor…

– În timp ce România lupta în Ungaria cu bolşevicii – nu numai pentru ea, ci pentru întreaga Europă – la Paris era proiectat, mai ales sub presiunea organizaţiilor evreieşti, un Tratat al Minorităţilor care dădea dreptul Marilor Puteri să instituie un control asupra relaţiilor dintre autorităţile de la Bucureşti şi minorităţile naţionale – şi posibilitatea ca aceste minorităţi să acuze mereu nerespectarea normelor şi să ceară intervenţia străină. Se va dovedi, în toată perioada interbelică, îndreptăţirea acestor temeri: o avalanşă de plângeri, cu acuze mincinoase împotriva administraţiei româneşti, vor fi îndreptate de către minorităţile naţionale spre Societatea Naţiunilor. Ca număr, cele mai multe erau ungureşti şi evreieşti. Astfel că, după semnarea Tratatului de la Trianon, 4 iunie 1920, România a trebui să facă eforturi majore pentru a demonstra netemeinicia plângerilor şi onestitatea politicii româneşti în domeniul minorităţilor naţionale.

Vaida-Voievod, care constata efectele propagandei ungureşti la conducerile Franţei şi Angliei, se plângea: „Enorme dificultăţi am avut pe chestia confesiunii minorităţilor. Am reuşit să calmez revolta ce exista în contra noastră de pe urma denunţurilor şi calomniilor maghiare”. De fapt, în Transilvania bisericile maghiare arătau o înverşunare deosebită împotriva românilor şi aveau un mare potenţial de a face rău cauzei României Mari.

– Oare o poziţie mai tăioasă a României ar mai fi schimbat ceva în favoarea noastră?

– Greu de spus. Cert este faptul că România a greşit răspunzând cu mare reţinere discursului agresiv şi mincinos al reprezentanţilor Ungariei la Conferinţa de Pace. Ea va fi urmată, în toată perioada interbelică, de aceeaşi reţinere. Se vor confrunta, (ca şi astăzi, cu diverse nuanţe), două teorii: una indica necesitatea unor răspunsuri ferme, documentate, imediate, plus organizarea unei propagande proprii care să obişnuiască opinia publică apuseană cu adevărurile istorice ale bazinului Dunărean; a doua teorie susţinea că dreptatea românească în disputa româno-ungară este mult prea evidentă, opina apuseană cunoaşte adevărul şi răspunsul la propaganda ostilă a Ungariei nu mai e necesar.

Din ceea ce s-a întâmplat ulterior e uşor de dedus care variantă e corectă. Cvasiinactivitatea României în plan propagandistic, în Occident, a lăsat câmp liber manifestărilor Ungariei şi aceasta a reuşit să convingă unele cercuri politice, religioase, culturale să-i susţină pretenţiile, lansând chiar ele proiecte de înfăptuire a „dreptăţii pentru Ungaria” (expresia lui Mussolini). Şi a urmat Diktatul de la Viena. (Va urma)

Interviu de Mihail Groza

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.