Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
„O familie cu 8 copii primeşte, în medie, 1.600 de lei pe lună, fără să facă nimic. Nu sunt mulţi pentru o familie de 10 persoane, dar pe de altă parte stăm şi ne uităm cât câştigă un pensionar, care a muncit o viaţă…”
Pe lângă problemele de infrastructură – de la căi de comunicaţii, până la imobile pentru învăţământ – care par a se rezolva încetul cu încetul, în România încă par de nerezolvat o serie de alte minusuri ce ţin de sfera socială. Mai exact proiectele sociale. S-au pompat şi se pompează bani pe diverse proiecte şi programe – de la integrarea socială şi până la susţinerea unor persoane – dar toate par fără izbândă. Despre aceste probleme sociale am stat puţin de vorbă cu primarul municipiului Topliţa, Stelu Platon.
– Am ţinut foarte mult să fac câteva precizări legate de şcoli şi de spital (n.a. – despre care am scris săptămâna trecută) pentru că noi le-am considerat şi le considerăm foarte importante. În fond, rolul primăriei este, în esenţă, un rol social şi de aceea noi am promovat şi promovăm investiţii sociale – reamintesc că suntem printre puţinele primării care avem un centru social cu azil pentru persoane vârstnice şi copii din familii defavorizate, investiţie făcută pe fonduri europene de către primărie.
Aşteptăm cu interes – există în dezbatere publică – un proiect foarte interesant pentru comunităţi compacte defavorizate. Ghidul lansat spre dezbatere presupune o comunitate de minimum 2.000 de locuitori, din care cel puţin 20% (adică 400 de locuitori) să fie într-o stare economică defavorizată. Avem o asemenea comunitate, este una romă.
Este un proiect interesant, noi am îndeplinit condiţiile preliminare de eligibilitate, aşa cum au apărut ele în ghidul de informare, dar aşteptăm să se deschidă finanţarea. Poate cel mai important merit al acestui program este că impune pentru participanţi angajarea la o firmă, cu facilităţi pentru firmă. Acum rămâne de văzut şi câţi dintre romi vor dori să şi muncească şi câte dintre firme vor dori să angajeze romi, pentru că, dacă nu suntem farisei, trebuie să recunoaştem că vina acestei comunităţi nu este numai a ei că se află într-un grad de sărăcie ridicat, că nu au locuri de muncă, ci şi a faptului că nu există programe în România, nu există cultură, firmele, în general, se feresc să angajeze romi.
S-au făcut nişte paşi importanţi pe partea de şcolarizare a copiilor. De exemplu, noi, în Topliţa, avem în Moglăneşti o şcoală unde avem numai copii romi, de la grădiniţă până în clasa a IV-a. Aceşti copii sunt stimulaţi prin diverse mijloace, biserică, sponsori, primărie, cu diverse avantaje, astfel încât să vină la şcoală. Zilnic văd acolo zeci de copii care merg şi vin de la şcoală; deja nu mai seamănă cu acei copii pe care îi vedem în comunităţile sărace.
Poate fi o soluţie de a educa această comunitate, dar nu e suficient, pentru că, repet, cei mai mulţi dintre aceştia trăiesc din ajutoare sociale şi din diverse alte avantaje pe care le asigură statul sub formă de alocaţii complementare, soluţii care nu-i stimulează deloc să muncească, ci dimpotrivă, îi stimulează să facă copii mulţi.
Văd la televizor tot felul de iniţiative ciudate, să li se dea mamelor cu 5 copii pensii de 10 milioane. Păi, ce facem?… îi încurajăm să facă copii, să nu muncească? Când discutăm astfel de lucruri, după părerea mea, ele ar trebui puse în balanţă şi nu să ieşim la televizor să facem ce? O imagine de apostol al oamenilor săraci? Oamenii săraci trebuie ajutaţi, există un program de ajutorare a lor. Sigur, nimeni nu spune că este suficient, dar dacă nu-i încurajăm pe oameni să muncească, ci îi încurajăm doar să primească ajutoare care devin din ce în ce mai mari… Îmi prezenta o funcţionară de la asistenţa socială că o familie cu 8 copii primeşte, în medie, 1.600 de lei pe lună, fără să facă nimic. Nu sunt mulţi pentru o familie de 10 persoane, dar pe de altă parte stăm şi ne uităm cât câştigă un pensionar, care a muncit o viaţă…
Pe acest capitol social, din păcate, nu există o politică coerentă. Lucrurile sunt lăsate în seama autorităţilor locale, cu sprijinul pe care statul îl asigură prin legislaţie şi prin instituţiile pe care le are. Dar marile probleme le avem noi, comunităţile, pentru că noi trăim alături de aceşti oameni, îi vedem; ceilalţi oameni care pe bune îşi duc viaţa, muncesc şi câştigă atât cât pot câştiga, mai ales în zone în care nu există investiţii multe. De ce nu există, e un alt subiect…
LIVIU CÂMPEAN
