Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Programul vizitei Apostolice a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Religie » Programul vizitei Apostolice a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România
Programul vizitei Apostolice a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România

Programul vizitei Apostolice a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România

Administraţia Prezidenţială a anunţat care va fi programul Papei Francisc în timpul vizitei pe care o va face în România. Papa Francisc va sosi în ţară pe 31 mai, urmând să fie întâmpinat la aeroport de preşedintele Klaus Iohannis. Capul Bisericii Catolice va avea în prima zi a vizitei şi o întâlnire cu Patriarhul Daniel, pe 1 iunie urmând să se ducă la Şumuleu-Ciuc şi la Iaşi. Duminică va sosi la Câmpia Libertăţii din Blaj, urmând să plece din ţară de pe aeroportul din Sibiu, tot în prezenţa şefului statului.
Programul vizitei Apostolice a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România este următorul:

Vineri, 31 mai 2019

11:30 – Aterizare pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti.

Ceremonia de bun venit;

12:00 – Ceremonia oficială de primire, Palatul Cotroceni. Ceremonial militar.

Convorbiri tête-à-tête dintre preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, şi Sanctitatea Sa Papa Francisc;

13:00 – Întâlnire cu autorităţile, societatea civilă şi corpul diplomatic, Palatul Cotroceni. Alocuţiunea preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis. Discursul Sanctităţii Sale Papa Francisc;

15:45 – Întâlnire privată cu Preafericirea Sa, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei. Întâlnire cu Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, Palatul Patriarhiei. Discurs al Sanctităţii Sale. Rugăciune „Tatăl Nostru”, alocuţiuni şi cântări pascale, Catedrala Naţională. Salut al Sanctităţii Sale.

Sfânta Liturghie, Catedrala Catolică „Sfântul Iosif”. Omilia Sanctităţii Sale.

Sâmbătă, 1 iunie 2019

11:20 – Sosire la Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc;

11:45 – Sfânta Liturghie, Sanctuarul marian din Şumuleu-Ciuc. Omilia Sanctităţii Sale;

17:25 – Vizită la Catedrala „Sfânta Maria Regină” din Iaşi. Întâlnire mariană cu tinerii şi cu familiile, Palatul Culturii din Iaşi. Discurs al Sanctităţii Sale.

Duminică, 2 iunie 2019

10:35 – Sosire la Câmpia Libertăţii din Blaj;

10:45 – Divina Liturghie cu beatificarea a şapte episcopi martiri greco-catolici, Câmpia Libertăţii din Blaj. Omilia Sanctităţii Sale; „Regina Coeli”;

15:40 – Întâlnire cu comunitatea romă din Blaj. Salut al Sanctităţii Sale;

17:00 – Sosirea la Aeroportul Internaţional din Sibiu;

17:20 – Ceremonia oficială a plecării.

 

Vizita de stat a Sanctităţii Sale se desfăşoară la invitaţia preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, care a adresat această invitaţie prima dată în luna mai 2015, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la reluarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Sfântul Scaun, şi a reînnoit-o prin scrisoarea transmisă Sanctităţii Sale în luna martie 2017, aminteşte Cotroceniul.

Invitaţia preşedintelui României a fost completată de cea a Conferinţei Episcopilor Catolici din România, precum şi de mesajul personal al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pregătirea şi desfăşurarea vizitei Apostolice în cele mai bune condiţii fiind posibilă cu sprijinul tuturor autorităţilor responsabile, atât publice, cât şi religioase.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.