Programul „Academia Harghiteană” va include noi unităţi administrativ-teritoriale | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 1 decembrie 2021
Home » Societate » Programul „Academia Harghiteană” va include noi unităţi administrativ-teritoriale
Programul „Academia Harghiteană” va include noi unităţi administrativ-teritoriale

Programul „Academia Harghiteană” va include noi unităţi administrativ-teritoriale

 Pentru asta însă, aspirantele la titlul de cursant sau de academician nu trebuie să facă altceva decât să trimită către Consiliul Judeţean Harghita declaraţiile de intenţie

Cu ocazia vizitei pe care am făcut-o recent la câţiva mici producători din judeţ, am avut posibilitatea să-l abordez direct pe domnul Borboly Csaba, preşedintele instituţiei mai sus-amintite, în legătură cu soarta unui program despre care nu mai ştiam prea multe, chiar dacă atunci când aflasem despre el mi s-a părut de-a dreptul interesant. Este vorba, aşa cum lesne se poate deduce, despre Programul „Academia Harghiteană”, pe al cărui act de naştere apare anul 2010. Era anul în care ideea unui parteneriat între reprezentanţii comunităţilor locale şi CJ, care şi-a asumat dintru început rolul de coordonator, în sensul asigurării cadrului optim de dezbatere şi prezentare de exemple de bună practică, avea să prindă viaţă. Acum nu pot să vă spun exact cine a fost naşul de botez al programului, dar pot să vă spun că numele dat mie îmi place, motiv pentru care vă propun să zăbovim o clipă în aula Academiei Harghitene, aşa cum au zăbovit şi cursanţii, şi lectorii din imaginile ce însoţesc textul, surprinse în localităţile Subcetate, Mărtiniş şi Bălan. Înainte de asta trebuie să vă mai spun că acest program, elaborat la propunerea şi iniţiativa reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ, are ca principal scop identificarea celor mai importante probleme pe seama cărora, prin organizarea unor întruniri, participanţii au putut să se exprime cu privire la ele, avansând chiar şi soluţii de luat în calcul de factorii decizionali. Aşa a fost de pildă şi atunci când s-a discutat, aş spune în detaliu, situaţia Fabricii de prelucrare a laptelui din Cristuru-Secuiesc, fără a fi ocolit nimic, începând cu entuziasmul iniţial al proprietarilor şi terminând cu lipsa de interes a lor faţă de achiziţionarea preparatelor acestei unităţi, aflată o vreme în căutare de piaţă.

Ce s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat din acel moment şi până acum, nu prea ştiu. Cert este că, în municipiul reşedinţă de judeţ, într-un magazin cu vad şi nume, într-un stand separat şi la un preţ rezonabil, caşcavalurile şi brânzeturile obţinute la Cristur se bucură de mare căutare.

Am amintit despre toate acestea întrucât atunci, alături de preşedintele CJ Harghita, d-l Borboly Csaba, şi directorul executiv al ADI Harghita, d-l Márton István, au mai fost prezenţi jurnalişti, formatori de opinie, specialişti şi experţi în domeniu, ca să mă rezum doar la atât, care împreună cu cei direct interesaţi, doi tineri, din care unul întors de la o multinaţională pentru a veni şi a face ceva la el acasă, au încercat să identifice problemele şi deficienţele apărute, în ideea de a găsi cele mai bune soluţii de depăşire a crizei.

Acest moment nu a fost însă unul singular, el fiind precedat şi urmat de alte asemenea întruniri care, în decurs de trei ani, mai exact între 2010 şi 2013, a făcut ca lista să cuprindă 132 de poziţii.

Dar probleme au fost nu numai în acea zonă, ci în mai toate zonele judeţului, ele particularizându-se prin specificul locului. Dovadă că, în anul trecut, în cadrul acţiunilor prevăzute în Programul „Academia Harghiteană”, cea organizată la Subcetate, cu participanţi şi din Gălăuţaş, a supus dezbaterii plenului, pe de o parte pagubele cauzate de animalele sălbatice, pe de altă parte necesitatea accesării fondurilor europene, lectorii desemnaţi pentru întâlnirea de acolo fiind d-l Márton István, directorul ADI Harghita din cadrul CJ, şi d-l Ioan Hîrb, directorul executiv al actualului Oficiu Judeţean de Finanţare a Investiţiilor Rurale (OJFIR).

Aşa stând lucrurile, în mare vorbind, nu pot să trec cu vederea faptul că, din dorinţa de implicare şi în viitor, d-l Borboly Csaba, împreună cu colegii săi, a decis că a venit momentul ca Hotărârea referitoare la Programul „Academia Harghiteană” să fie modificată în sensul dezvoltării activităţilor prevăzute, a diversificării temelor dezbătute şi a includerii de noi parteneri, mai exact de includerea în program a acelor unităţi administrativ-teritoriale care vor trimite către Consiliul Judeţean Harghita declaraţiile de intenţie.

Ce ar mai fi de spus aici? Poate faptul că, şi îl citez acum pe d-l Borboly Csaba, „în cazul localităţilor din zona de Nord a judeţului, a masivelor Călimani-Gurghiu-Giurgeu, ar fi oportun ca temele să aibă tangenţă cu dezvoltarea durabilă a comunităţilor rurale şi urbane din acest areal, respectiv cu pregătirea la toate nivelurile a proiectelor (…) pentru a obţine finanţări interne şi externe necesare derulării lor”, ceea ce în opinia preşedintelui CJ Harghita ar corespunde scopului declarat al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Călimani-Giurgeu, recent înfiinţată.

Fie ca modificarea Hotărârii referitoare la Programul „Academiei Harghitene”, ca şi decizia celor din zona nordică a judeţului să se producă într-un ceas bun!

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.