Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Procurorii DNA au cerut strămutarea procesului în care Ráduly Róbert Kálmán şi Szőke Domokos sunt judecaţi pentru comiterea unor infracţiuni similare celor de corupţie | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Societate » Procurorii DNA au cerut strămutarea procesului în care Ráduly Róbert Kálmán şi Szőke Domokos sunt judecaţi pentru comiterea unor infracţiuni similare celor de corupţie
Procurorii DNA au cerut strămutarea procesului în care Ráduly Róbert Kálmán şi Szőke Domokos sunt judecaţi pentru comiterea unor infracţiuni similare celor de corupţie

Procurorii DNA au cerut strămutarea procesului în care Ráduly Róbert Kálmán şi Szőke Domokos sunt judecaţi pentru comiterea unor infracţiuni similare celor de corupţie

Tribunalul Harghita trebuia să înceapă cercetarea judecătorească, ieri, după ce s-au încheiat procedurile în cameră preliminară, în procesul în care fostul primar al municipiului Miercurea-Ciuc, Ráduly Róbert-Kálmán, şi viceprimarul suspendat Szőke Domokos sunt judecaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni similare celor de corupţie. Însă procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au depus o cerere de strămutare a procesului, motiv pentru care cauza s-a amânat, spre nemulţumirea celor doi inculpaţi aflaţi în sala de judecată. Cererea de strămutare urmează a fi soluţionată în data de 26 februarie de către Curtea de Apel Târgu-Mureş.

„Deşi din punctul nostru de vedere astăzi ar fi trebuit să înceapă cercetarea judecătorească şi nu era absolut nici un impediment ca judecătorul să înceapă procedurile în această cauză, se pare că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au înţeles să formuleze o cerere de strămutare cu privire la această cauză. Cererea a fost adresată, conform dispoziţiilor Codului de procedură penală, Curţii de Apel Târgu-Mureş, care în data de 26 februarie va stabili dacă această cauză va fi strămutată sau nu”, a declarat apărătorul lui Ráduly Róbert-Kálmán, avocatul Milu-Constantin Timoce, după termenul de ieri.

Avocatul primarului demisionar a spus că din punctul său de vedere e surprinzătoare această cerere a procurorilor, deoarece puteau să formuleze această solicitare încă din cursul camerei preliminare. „Din punctul meu de vedere e oarecum surprinzătoare atitudinea procurorilor, pentru că de la bun început, dacă apreciau că imparţialitatea judecătorilor de la Tribunalul Harghita e afectată, aveau posibilitatea să formuleze iniţial o astfel de cerere şi să ceară desemnarea unei alte instanţe care să judece cauza. Tocmai de aceea mi se pare un pic ciudat, pentru că nu au făcut-o nici în cursul camerei preliminare, care durează din vara anului trecut. Rămâne să vedem ce va stabili Curtea de Apel în data de 26 februarie. Soluţiile sunt relativ simple. Dacă cererea va fi admisă, singura instanţă la care se poate strămuta această cauză e Tribunalul Mureş. Pentru că strămutarea se face obligatoriu în raza aceleiaşi curţi de apel. Ori Curtea de Apel Mureş are în subordine doar două tribunale: Tribunalul Harghita şi Tribunalul Mureş”, a spus avocatul.

De asemenea, avocatul Milu-Constantin Timoce a afirmat că încă nu cunoaşte motivele pentru care s-a cerut strămutarea cauzei. „Şi noi am aflat în urmă cu câteva minute de această cerere de strămutare. Am fost oarecum luaţi prin surprindere. La acest moment nu cunoaştem motivele procurorilor”, a precizat acesta.

Tribunalul Harghita a stabilit un nou termen în acest dosar pentru data de 29 februarie, însă dacă în 26 februarie, Curtea de Apel Târgu-Mureş va stabili că această cauză se impune a fi strămutată, acest termen va rămâne practic fără obiect, pentru că judecătorul din cadrul Tribunalului Harghita nu mai are posibilitate să dispună nici o măsură în cauză.

Potrivit rechizitoriului DNA, Ráduly Róbert-Kálmán este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (3 infracţiuni) şi conflict de interese, toate în concurs real. Szőke Domokos este judecat pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (4 infracţiuni) şi instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, de asemenea în concurs real.

În acest moment, cei doi se află sub control judiciar, iar Szőke Domokos nu îşi poate exercita, în continuare, funcţia de viceprimar, în urma deciziei Tribunalului Harghita din 21 februarie şi menţinută apoi de Curtea de Apel Târgu-Mureş, joia trecută. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

2 comments

  1. Extraordinar! Socant! Halucinant! Atâta l-ati mai lins in dos pe Tanasa, ca multor cititori le e scârba, deja, de voi! Niste jurnalisti de rahat… Ce dovezi aveti impotriva lui Raduly si Domokos? In doi ani n-ati gasit nimic!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.