Prin fotbal spre autonomia secuiască! | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 16 februarie 2019
Home » Opinii » Prin fotbal spre autonomia secuiască!
Prin fotbal spre autonomia secuiască!

Prin fotbal spre autonomia secuiască!

Încep să-i cred pe cei care afirmă că în România totul este posibil. Şi nici nu te mai poţi mira măcar dacă e aşa. Fiindcă în ultimele trei decenii, de când ţara noastră se zice că a devenit „stat de drept” s-au întâmplat atâtea „minunăţii”, încât nu ne mai putem mira de nimic. Nu, fiindcă ştim că după cele de acum vor veni altele şi mai ceva decât cele care au fost.

Şi-atunci am devenit imuni. Nu ne mai miră nimic, nu ne mai pasă de nimic. Când auzi că s-a întâmplat ceva, respectiv o altă „minunăţie”, te opreşti, te gândeşti o clipă, după care îţi vine să zici „las’ că-i bine”! Precum un personaj dintr-o nuvelă a scriitorului basarabean Ion Druţă, a cărui noră era rusoaică şi nu ştia nici o boabă de românească, după cum el, socrul său, răzeş moldovean, nu ştia deloc ruseşte. Aşa că nora sa, când merge la el în vizită, îi vorbea în limba ei natală. Când mai făcea câte o pauză, să-şi mai tragă sufletul, atunci şi bătrânul avea timp să spună două vorbe: ,,las’ că-i bine”! Fiindcă nu înţelegea nimic din spusele nurorii sale. Probabil asta se urmăreşte, să nu mai înţelegem nimic din ceea ce ni se întâmplă, pentru ca apoi, când, în sfârşit, ne vom trezi „din somnul cel de moarte…”, să fie prea târziu.

Cam aşa şi cu „statul nostru de drept”, dar şi cu „democraţia noastră originală”, două noţiuni care au devenit absolut abstracte pentru toţi românii. Văzând ei că cele aproape trei decenii în care s-au schimbat câteva zeci de guverne, fiecare aducând cu sine câte un „stat de drept” şi câte o „democraţie originală”, dar în realitate toate au fost doar palavre, vorbe goale, lipsite de conţinut, un fel de rebusisme, precum şi „celebra găselniţă” lui Klaus Werner Johannis: „România lucrului bine făcut”! O idioţenie, lipsită de orice logică.

Aceasta fiind situaţia, românii nu s-au mai mirat când au văzut că în ligile care fac parte din Federaţia Română de Fotbal activează echipe care, după denumirile pe care le au, nu par a fi din România, ci din campionatele altor ţări europene. Mă refer la echipele „Sepsi OSK” din Sfântu Gheorghe, „Csíkszereda” din Miercurea Ciuc, dar şi la „Hermannstadt” din Sibiu. Şi nu pot să nu mă întreb – şi să întreb! – cum a fost posibil ca Federaţia Română de Fotbal să permită înscrierea în campionatul românesc a unor echipe cu astfel de nume? Probabil, uitându-se dumnealor, cei de la federaţie, peste numele respective, neînţelegând nimic, şi-or fi zis: e bine, domnule. Ce dacă le-au botezat „Sepsi OSK”, „Csíkszereda” sau „Hermannstadt”? Supără pe cineva?

Evident că supără, domnule Burleanu. Nu ştiu dacă pe toţi românii, dar pe românii ardeleni în mod sigur. Fiindcă ei chiar dacă au iertat multe din fărădelegile suferite înainte de 1918, în timpul „Ungariei istorice”, nu le-au uitat. Şi nici nu se pot uita, fiindcă au fost multe şi sălbatice, scrise cu sânge românesc! Cum să poată fi uitate crimele îngrozitoare săvârşite împotriva românilor de către „tribunalele de sânge”, ca organe represive ale statului „naţional” maghiar, în care „minorităţile” formau majoritatea populaţiei fostei „Ungarii milenare”? Cum să uite românii ardeleni „echipele de vânători” ce cutreierau satele româneşti, spre a-i găsi şi pedepsi pe „instigatori”?

Numai că în realitate „instigatori” erau toţi cei care, din întâmplare, le ieşeau în cale. Nu conta de erau femei, copii, bătrâni, oameni nevinovaţi. Nu, îi împuşcau pe toţi, fără nici o judecată! Erau „vinovaţi” că se născuseră români! Iar românii trebuiau pedepsiţi, să fie suprimaţi, astfel ca „în Ardeal să rămână o singură naţionalitate, cea maghiară, naţiunea sângelui meu!”.

Cum să uite cineva crimele abominabile săvârşite de secui asupra locuitorilor paşnici din oraşul martirizat Reghin, la 1848, când descreieratul maior Zeik Dominic urla din toate puterile: „Unde nu aţi prădat, prădaţi! Unde nu arde, aprindeţi!”.

Sunt doar câteva crâmpeie din istoria însângerată a Ardealului, scrisă cu lacrimile şi cu sângele zecilor de mii de români martirizaţi. Dar nu cumva să creadă cineva că, dacă asemenea lucruri nu se mai petrec, nu mai sunt posibile, generaţiile de astăzi ale maghiarilor au renunţat la vechiul vis, pe care cei din trecut l-au visat: refacerea prin orice mijloace a „Ungariei milenare”. Cei care au fost nevoiţi să semneze Tratatul de la Trianon, în realitate nu au recunoscut acest tratat şi au lăsat, cu limbă de moarte, pentru cei din viitor, să nu recunoască niciodată Ardealul românesc!

Aşa-zisa „autonomie secuiască” pe care o trâmbiţă „secuii” de azi, deveniţi „secui-maghiari”, nu este altceva decât o „arie” dintr-o „operă” revizionistă cu bătaie lungă, al cărei final trebuie să fie refacerea „Ungariei istorice” între hotarele căreia să se afle şi Ardealul! Acelaşi lucru se urmăreşte şi prin fotbal. Prin cele două echipe cu nume străine de vocabularul românesc, dar denumirile lor au rezonanţe istorice, nu fac altceva decât să contribuie la susţinerea ideilor revizionismului contemporan. S-a ajuns şi la amestecul direct al Budapestei pentru susţinerea financiară a acestor echipe, drept recompensă pentru că au învins una sau mai multe echipe româneşti. Iar aşa-zisa „galerie” nu este altceva decât o trupă de gălăgioşi cu îndemnuri revizioniste. Oare chiar nu vede nimeni aceste lucruri? Şi s-ar mai putea vedea de unde provin fondurile băneşti ale echipelor „Csíkszereda” şi „Sepsi OSK”, care i-au permis, mai ales celei din urmă, să aducă atâţia jucători de valoare, străini, care, sunt convins, sunt doriţi de oricare echipă românească din prima ligă.

În acest fel, cum s-ar spune, ei tac şi fac. Profită de toată toleranţa noastră pentru a-şi duce planurile la bun sfârşit. O declară chiar ei: „Ne folosim de toate mijloacele; nu avem ce pierde, ci numai de câştigat avem. Trăim cu amintirea dominaţiei din trecut pentru dominaţia care are să ne revină”. În numele acestui crez le fac pe toate. Fiindcă „ei au văzut că în statul român se pot face multe şi au ajuns la convingerea că este un sat fără câini, atunci au zis: să-i dăm drumul, că putem trece şi la obrăznicia aceasta”. Aşa era în 1928, când Emil Dandea spunea aceste cuvinte în Parlamentul României. Aşa este şi azi, fiindcă obrăzniciile ungurilor nu se vor sfârşi niciodată!

***

E drept. În privinţa echipei „Hermannstadt” lucrurile stau cu totul altfel. Populaţia de origine germană, atât cât a mai rămas prin România, nu urmăreşte astfel de idei revizioniste. Saşii s-au simţit bine la noi, fiindcă au făcut şi ei parte dintre naţiunile favorizate ale Ardealului încă din vremea în care au venit aici. Însă nici ei nu au avut o comportare loială faţă de români. Nici chiar faţă de cei din Mărginime, cărora le-au luat pământurile cele mai bune şi munţii.

Edificatoare, din acest punct de vedere, este comportarea saşilor bistriţeni faţă de români, care au dorit să aibă şi ei o biserică în oraş, aşa cum aveau celelalte religii „recepte”: „Dacă acestei prostimi neînfrânate nu i s-a acordat biserică în suburbie, cu atât mai mare greşeală ar fi să i se predea biserică în oraş, căci în detrimentul purităţii seculare a naţiunii săseşti ar căpăta pofta să intre aici şi în proprietatea altor case. Au valahii destul cu oratoriul (capela) închiriat şi tolerat în mahala, unde îşi pot celebra liturghia cum vreau, dar de proprietate, fie ea chiar de o palmă, nu poate fi nici vorba, după ce fiecare dintre ei trăieşte pe lângă un stăpân, care îl suferă lângă sine numai pentru ce îi place”.

Atunci când citeşti astfel de lucruri care dovedesc cât de mult îi „iubeau” saşii pe românii ardeleni, nu poţi să nu te întrebi care o fi fost logica după care echipa de fotbal, fanion al Sibiului, trebuia să se numească „Hermannstadt”? Şi totuşi pe tricourile jucătorilor se află înscrisul „Primăria Sibiu”! Sună mai frumos „Hermannstadt”? Ori, pe lângă banii primăriei, în bugetul echipei mai „picură” niscaiva „mărunţiş” şi de la saşii plecaţi demult din Sibiu, încă au tot interesul de a se păstra, în memoria generaţiilor de azi, vechiul nume de pe vremea când ei erau stăpâni.

Ilie ŞANDRU

Comentarii:

comentarii

2 comments

  1. Are dreptate dl.Șandru. F.R.Fotbal habar nu are ce-i cu echipele înscrise în campionat. Și nici presa care le face reclamă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.