Primăria Miercurea-Ciuc este înregistrată în Sistemul Naţional Electronic de plată on-line a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 6 decembrie 2019
Home » Economic » Primăria Miercurea-Ciuc este înregistrată în Sistemul Naţional Electronic de plată on-line a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar
Primăria Miercurea-Ciuc este înregistrată în Sistemul Naţional Electronic de plată on-line a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar

Primăria Miercurea-Ciuc este înregistrată în Sistemul Naţional Electronic de plată on-line a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar

  •  Înregistrarea a fost hotărâtă şi aprobată de Consiliul local încă din anul 2015
  •  Din momentul înregistrării şi până în urmă cu două zile au fost înregistraţi doar 110 utilizatori
  •  S-au făcut 96 de plăţi în valoare de 4.359 lei
  •  Lucrurile nu mai pot continua aşa, prin urmare…

Conferinţă de presă

Luni, 25 aprilie 2016, Primăria Miercurea-Ciuc a organizat o conferinţă de presă la care au participat viceprimarul cu atribuţii de primar, Antal Attila, consilierul cu atribuţii de viceprimar, Füleki Zoltán, şefa Serviciului Taxe şi Impozite, Rodica Ţiriac şi informaticianul Csiszer András.

Scopul conferinţei de presă a fost acela de a prezenta Sistemul Naţional de Plăţi Electronic de plată on-line a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar.

 Ghiseul.ro

Trebuie ştiut faptul că ghiseul.ro este Sistemul Electronic de plată on-line. Acesta va permite plata prin site-ul www.ghiseul.ro, operat de către Centrul Naţional pentru Managementul Societăţii Informaţionale, a obligaţiilor fiscale locale existente. Acest site este securizat la înalte standarde privind tranzacţionarea pe bază de carduri bancare.

Credenţialul pentru plata prin cardul bancar pe site-ul www.ghiseul.ro se înmânează personal. Emiterea credenţialului va fi efectuată după completarea unei cereri de alocare de credenţial, însoţită de copia cărţii de identitate a solicitantului, respectiv după crearea rolului unic nominal (fişa unică a contribuabilului care conţine elementele de identificare, precum şi creanţele bugetare ale acestuia la nivelul unităţii administrativ-teritoriale).

Aşadar, ghiseul.ro oferă posibilitatea de a plăti on-line cu cardul parţial sau total taxele şi impozitele locale, precum şi amenzile contravenţionale, iar data plăţii se primeşte pe e-mail în doar câteva minute de la plata efectivă.

Ce se mai poate plăti

Alte taxe şi impozite ce pot fi achitate prin ghiseul.ro sunt taxele pentru autorizaţie de funcţionare, pentru înregistrarea de autovehicule neînmatriculate, pentru venituri obţinute din prestări servicii, taxa pentru cartea de identitate, dar şi taxele speciale, precum şi taxa de divorţ.

La dispoziţia utilizatorului/ilor

Conform informaţiilor care ne-au fost împărtăşite, sistemul ghiseul.ro pune la dispoziţia utilizatorilor două secţiuni, una de plată cu autentificare şi cealaltă fără autentificare. În nici unul dintre cazuri nu este nevoie să se depună sau să se completeze cereri.

În secţiunea de plată fără autentificare nu sunt necesare credenţiale (nume de utilizator şi parolă), însă nu este disponibilă consultarea în timp real a obligaţiei de plată şi istoricul tranzacţiilor, astfel putând fi plătite doar taxe şi impozite al căror cuantum este deja cunoscut contribuabililor.

Pentru secţiunea cu autentificare sunt necesare credenţiale (nume de utilizator şi parolă), care se generează automat în momentul în care s-a finalizat procesul de înregistrare a primăriilor din sistem.

Credenţialele sunt transmise contribuabililor în plic sigilat prin mijloace sigure de către primărie.

Plata on-line prin ghiseul.ro

Vestea bună pentru persoanele fizice care vor să scape de cozile de la ghişee şi să-şi plătească on-line amenzile şi taxele locale prin ghiseul.ro: nu trebuie să vă mai deplasaţi până la sediul Primăriei Miercurea-Ciuc, Biroul Taxe şi Impozite pentru a vă ridica datele de acces în sistem. Începând din 25 martie, datele de acces pot fi obţinute în câteva minute, prin introducerea CNP-ului şi a datelor de pe cardul bancar. User-ul şi parola sunt trimise într-un minut pe adresa de e-mail furnizată, după care puteţi să vedeţi ce obligaţie de plată aveţi şi, bineînţeles, să plătiţi tot sau parţial on-line.

Ghiseul.ro permite în prezent plata on-line cu cardul bancar a taxelor şi impozitelor locale, precum şi a amenzilor auto către 192 de primării înrolate în sistem. Comisionul fiind suportat integral de către primării (comisionul este de maximum 30 de lei).

Este timpul…

Nu ştiu dacă din cele descrise mai sus aţi înţeles faptul că sistemul – ghiseul.ro – vă poate face viaţa mai uşoară, că vă scuteşte de a sta la cozi, de a vă lua liber de la serviciu pentru a vă plăti dările anuale, că vă înlesneşte posibilitatea de a vă face datoria civică de a vă achita taxele şi impozitele chiar dacă sunteţi plecat de acasă în alt oraş sau în altă ţară. Ceea ce ştiu este faptul că în momentul în care veţi accesa www.ghiseul.ro veţi avea toate explicaţiile, toţi paşii pe care trebuie să-i urmaţi şi chiar nu este greu şi nu durează mult. Veţi câştiga timp pentru a vă plimba, pentru a sta mai mult cu familia şi, bineînţeles, nu vă veţi enerva. Tot sigur este şi faptul că din acest moment nimeni nu mai poate reproşa primăriei că se stă prea mult la ghişee. Este timpul să ne simţim în secolul informaticii şi să ne comportăm corespunzător.

AURELIA ILUŢ

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. In urma cu cateva saptamani, cand am sunat sa ma interesez in legatura cu posibilitatea de a plati online, mi s-a spus ca sistemul este “in teste” si inca nu este disponibil publicului larg. Au fost chiar iritati cand am insistat sa-mi dea un termen cand se va putea utiliza. Sa nu umble cu cioara vopsita, sa nu se arate frustrati ca nu este utilizat. Puteau sa aprobe inregistrarea inca din 2006-2007, cand a fost lansat ghiseul.ro . Opozitia a benit din partea desteptilor care “nu cumva sa adere la un sistem romanesc”. Daca ar fi venit de la budapesta, ar fi sarit imediat, cu capul inainte. Jenant!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.