Prietenul nostru va fi în legalitate | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 14 august 2020
Home » Societate » Prietenul nostru va fi în legalitate
Prietenul nostru va fi în legalitate

Prietenul nostru va fi în legalitate

Cu microcipul la… gâtul lui

Azi, după cum promiteam într-un articol anterior, mă voi referi în cele ce urmează la normele care stabilesc activităţile, atribuţiile, responsabilităţile, regulile şi documentele referitoare la implementarea şi operarea în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân (RECS), care vor intra în vigoare începând cu a 16-a zi a lunii în curs. Şi o fac la modul cel mai serios pentru că, aţi înţeles bine!, acum voi vorbi chiar despre animalele aparţinătoare unor persoane fizice sau juridice, cu obligaţii destule în perspectiva aplicării noilor prevederi. Şi asta întrucât, preciza dr. Ladó Zsolt, directorul executiv al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVS) Harghita, câinii vor putea circula pe întreg teritoriul ţării numai dacă sunt identificaţi şi înregistraţi în RECS şi numai dacă stăpânul lor va avea asupra-i carnetul de sănătate al necuvântătorului. Altfel, gata cu marea şi gata cu plimbarea, pe plajă sau prin parcuri!

Revin însă la obligaţiile proprietarilor şi reţin în interesul lor că ei trebuie să identifice şi să înregistreze animalele în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de vânzarea, donarea, vaccinarea contra rabiei sau scoaterea în spaţii publice a câinilor despre care vorbesc. Dacă respectivii câini au însă o vârstă care depăşeşte 90 de zile, datele problemei se schimbă în sensul că stăpânii lor trebuie să se achite de această obligaţie până la 1 ianuarie 2015.

Cu sublinierea că, potrivit interlocutorului meu, în Harghita sunt în jur de 35.000 de câini cu stăpân, ce îşi duc viaţa în apartament sau în curte, mai spun aici că, în vederea înregistrării animalelor în RECS, proprietarii trebuie să solicite identificatorului şi operatorului registrului, adică medicului veterinar, identificarea electronică cu microcip, efectuarea acţiunilor sanitar-veterinare obligatorii, înregistrarea propriu-zisă, eliberarea carnetului de sănătate şi, după caz, eliberarea paşaportului. Şi totul pe cheltuiala lor! Cât ar însemna asta? Depinde de preţul de achiziţie şi de vânzare al microcipului, dar şi de procedura de lucru a fiecărui medic veterinar, m-a lămurit doctorul Ladó, fără a omite să-mi amintească faptul că instituţia pe care o conduce are doar rol de coordonare şi control, de eliberarea licenţei de utilizator RECS, ca şi de retragerea ei responsabil fiind Colegiul Medicilor Veterinari.

Acum că tot v-am luminat în legătură cu costurile procurării şi implementării microcipurilor, ca să nu mai amintesc şi despre celelalte, mi-a trecut prin gând să vă mai spun ceva: câinii cu stăpân, care nu sunt de rasă, vor fi sterilizaţi întrucât aşa prevede legea şi, pentru că unde-i lege nu-i tocmeală, celor în cauză nu le rămâne decât să se conformeze. Aşa cum trebuie să se conformeze toţi proprietarii de câini atunci când ies cu cei mai buni prieteni ai lor în spaţiile publice şi când cineva în drept să o facă le solicită să prezinte carnetul de sănătate al patrupedului, spre a verifica dacă acesta este identificat, înregistrat şi cu tratamentele la zi. Lucru foarte bun de altfel, dacă avem în vedere multiplele căi de transmitere a unor boli de la animal la animal, sau de la animal la om, într-un astfel de cadru.

Fără a mai intra în alte detalii, suficient de multe pentru a mă scoate din spaţiul tipografic, permiteţi-mi să le sugerez cititorilor noştri proprietari de câini, ca după data de 16 martie a.c. să ia legătura cu un medic veterinar de liberă practică şi să afle exact ce au de făcut, pentru binele lor şi binele lui Azorel, unul din eroii poveştii mele de azi.

Cât priveşte câinii fără stăpân, nu ştiu cum o fi prin alte părţi, dar ştiu de la doctorul Ladó că aici, la Miercurea-Ciuc, s-a ajuns la un consens în ceea ce priveşte soarta lor, şi asta deoarece interesul manifestat de consiliul local, o fundaţie cu un asemenea profil şi DSVSA a fost acelaşi, pornind de la capturarea necuvântătoarelor şi terminând cu formarea unor deprinderi ce ţin nu numai de un comportament civilizat, ci şi de o grijă în plus faţă de igienă şi prevenţie în spaţiul public, accesibil atât oamenilor, cât şi animalelor de companie. Astfel, câinii vor ajunge în adăpostul existent după ce angajaţii unei firme specializate, cu care primăria a încheiat un contract, îi vor prinde şi îi vor duce acolo, iar informaţiile legate de relaţia om-câine, dincolo de casă, vor ajunge la cine trebuie prin intermediul unor broşuri pe care aceeaşi instituţie le va tipări şi difuza! Ideea mi se pare excelentă, mai rămâne de văzut doar cum şi când se va materializa!

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.