Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Pregătirea alegerilor, injuriile adresate organelor de control, activitatea comisiilor locale de fond funciar, răspunsuri date cu întârziere şi posibilitatea de a propune modificări în mersul trenurilor – temele discutate la întâlnirea prefectului cu primarii din Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Societate » Pregătirea alegerilor, injuriile adresate organelor de control, activitatea comisiilor locale de fond funciar, răspunsuri date cu întârziere şi posibilitatea de a propune modificări în mersul trenurilor – temele discutate la întâlnirea prefectului cu primarii din Harghita
Pregătirea alegerilor, injuriile adresate organelor de control, activitatea comisiilor locale de fond funciar, răspunsuri date cu întârziere şi posibilitatea de a propune modificări în mersul trenurilor – temele discutate la întâlnirea prefectului cu primarii din Harghita

Pregătirea alegerilor, injuriile adresate organelor de control, activitatea comisiilor locale de fond funciar, răspunsuri date cu întârziere şi posibilitatea de a propune modificări în mersul trenurilor – temele discutate la întâlnirea prefectului cu primarii din Harghita

Ieri, la Miercurea-Ciuc, a avut loc o întâlnire a prefectului judeţului cu primarii, viceprimarii sau secretarii de primărie din Harghita. Scopul acestei şedinţe – la care au mai participat Paizs Gyöngyi, din partea Autorităţii Electorale Permanente, şi col. Ion Raţă, din partea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale – a fost de a se lămuri anumite aspecte legate de alegerile care se apropie.

Cu această ocazie, prefectul judeţului, Adrian Jean Andrei, le-a explicat primarilor o serie de prevederi referitoare la organizarea alegerilor: a vorbit despre hotărârile de Guvern emise în acest sens, despre atribuţiile Ministerului Administraţiei şi Internelor, despre atribuţii ale primarilor şi prefecţilor, despre cheltuieli.

Paizs Gyöngyi le-a adus la cunoştinţă edililor aspecte privind măsurile tehnice care intră în atribuţiile primarilor, în timp ce col. Ion Raţă a atins tema transmiterii informaţiilor de la secţiile de votare.

 Primarii, avertizaţi să-şi planifice activităţile comisiilor locale de fond funciar

Profitând de această întâlnire cu reprezentanţii primăriilor din judeţ, prefectul a atins şi o serie de alte probleme existente în Harghita. Iar una dintre ele este şi cea legată de fondul funciar.

Astfel, Adrian Jean Andrei le-a cerut primarilor să realizeze planificarea activităţilor comisiilor locale de fond funciar pentru a se putea finaliza procesele de împroprietărire.

De asemenea, le-a atras atenţia edililor să ia în considerare şi sfaturile venite de la Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Harghita, tocmai pentru a se putea trimite dosarele complete şi să nu se mai arunce vina pe directorul instituţiei respective ori pe prefect. Iar aici a dat exemplul comunei Lupeni, unde din 164 de planuri parcelare au avizate doar 4, din simplul motiv că primarul nu a depus documentaţiile la sediul OJCPI.

 Injurii adresate de primarul din Joseni către angajaţii DSP

Un alt caz discutat de prefect a fost cel al comportamentului neadecvat al edililor în relaţia cu angajaţii altor instituţii.

Şi dădea exemplul unui control realizat de angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică în Joseni pentru a se verifica calitatea produselor din cadrul Programului Lapte-Corn. Iar în urma acestui control, pe masa prefectului a ajuns o sesizare în care se preciza că primarul localităţii i-a înjurat pe angajaţii DSP.

„Totuşi, vorbiţi frumos cu oamenii. Dacă oamenii vorbesc frumos cu dvs. nu trebuie nici să-i înjuraţi, nici să folosiţi cuvinte obscene… asta ţine de educaţia de acasă”, le-a spus prefectul edililor prezenţi la întâlnirea de la Miercurea-Ciuc.

 Răspunsuri la solicitări date după 53 de zile

O altă problemă atinsă de Adrian Jean Andrei a fost cea a termenului în care unele primării cred de cuviinţă că pot să răspundă solicitărilor venite din partea Instituţiei Prefectului.

„La adresele pe care le trimit eu, ca instituţie, primesc răspuns şi în 60 de zile – spunea prefectul. Haideţi să nu ne jucăm de-a administraţia. Eu pot să iau şi măsuri şi după aia o să fiu inamicul public numărul 1”.

Cu această ocazie, prefectul le-a reamintit primarilor că termenul legal de răspuns este de 30 de zile, indiferent dacă li se cere o lămurire legată de romi sau de steaguri, şi nu de 53 de zile, cum s-a întâmplat într-un caz recent.

 Posibilitatea de a propune modificări în mersul trenurilor

În perioada 10 aprilie – 10 mai, Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Braşov va desfăşura o campanie de pregătire a planului de mers de tren 2016-2017, ocazie cu care sunt aşteptate propuneri din teritoriu vizavi de trenurile regio sau regio expres.

Cu această ocazie, prefectul le-a spus primarilor localităţilor aflate în proximitatea căilor ferate că au posibilitatea să-i transmită, până pe 9 aprilie, propuneri legate de introduceri de trenuri ori modificări ale orelor de parcurs. Aceste propuneri ar trebui să vină, în special, în ajutorul navetiştilor, cei care apelează cel mai mult la trenurile de acest rang.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.