Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Ponta, biciul lui Dumnezeu | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Opinii » Ponta, biciul lui Dumnezeu
Ponta, biciul lui Dumnezeu

Ponta, biciul lui Dumnezeu

„În 1917, străbunicul meu, Ponta Gheorghe, a dezertat din armata austro-ungară, a trecut în România pentru a primi cetăţenia română şi simt o datorie faţă de el şi faţă de toţi ceilalţi să spun că Ardealul este România, că nici un român nu trebuie să plece din locul în care s-a născut pentru a se simţi în ţara lui şi că, într-adevăr, eu cred că ţinutul secuiesc nu e România, pentru că nu există ţinutul secuiesc

– fragment din cuvântul lui Victor Ponta la Adunarea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Topliţa, 20 martie 2010 –

Se gândea cineva că tânărul cu discurs avântat de la Topliţa va deveni, peste nici patru ani, principalul agent de maghiarizare a României? Iată, cam aşa putem ajunge la concluzia că Forumul ar trebui să înceteze de a mai invita politicieni nesiguri la întrunirile sale, altfel se face părtaş cu ei la răstignirea României.

Căci degeaba se schimbă partidele şi politicienii la conducere, dezamăgirea e aceeaşi: în loc să protejeze mica românitate din acest areal, trag de putere precum hienele de maţele căprioarei proaspăt ucise. Apar peste cinci minute la televizor, cu botul umed de sânge: „Aplaudaţi-ne, votaţi-ne, am salvat căprioara! Altfel o mâncau lupii”.

După ce, periodic, ne loveşte biciul lui Dumnezeu, să nu uităm că, întotdeauna noi – şi nu altcineva – prin votul nostru, le-am pus biciul în mâini. Acuma nu mai e nimic de făcut: să ne dezgolim spinările şi să aşteptăm loviturile viitoare.

Sigur că Ponta şi popa-socru puteau lesne evita micul hiatus din sfera puterii: erau disponibili flămânzii lui Dan Diaconescu, tot atâţia cât udemeriştii făceau 60% în Parlament fără probleme, dar PPDD nu cerea autonomia ţinutului secuiesc. Atunci cum să le dai ceea ce nu cer? Ponta din Pont vroia să-l dea neapărat, ca orice „patriot naţionale”, ca atare s-a spălat pe mâini, zicând că Băsescu e de vină. Apoi, lovit în cap de steaua sudului, îi pică fisa: păi ce, se simte la Teleorman că (iar) le dăm ăstora drepturi? Iar omul locului, Mircea Duşa, e mut ca o lebădă, vorba poetului.

Pe celălalt versant al puterii, agitat şi amnezic, omul care le-a promis cândva românilor minoritari protecţia sa şi peste câteva luni, „consecvent”, l-a luat consilier pe Kovács Péter, i-a facilitat lui Szász Jenő înscrierea PCM şi apoi, lui Tőkés, legalizarea PPMT, acum cere zgomotos interzicerea Jobikk şi acoperă nostalgic sub tăcere momentele hilare în care el, şeful statului (cum îi place să i se spună), şi numitul Boc Emil, prim-ministru, asistau ca două mături uitate lângă peretele gării la cererile de autonomie teritorială rostite clar şi tare de – pe atunci – vicepremierul Markó Béla. Erau muţi şi ei atunci, ca două lebede, în loc să-l demită în acelaşi ceas pe cel ce încălcase ţanţoş articolul 1 din Constituţie.

Cu hăndrălăii ăştia politici defilăm de peste 23 de ani – şi niciodată nu le-a trecut prin cap că atunci când cedează… şi cedează… şi cedează cererilor maghiare, ar trebui să stea de vorbă şi cu cei a căror spinare le suportă. Ţinutul secuiesc autonom e ca un puzzle care se completează bucăţică cu bucăţică, dar asta nu se simte nici la Jimbolia, nici la Dunărea lui Dinescu, nici la Evenimentul Zilei. După cele obţinute cu această intrare la guvernare, maghiarii mai au de pus la punct câteva elemente formale pentru a-şi rotunji „graniţele”. Nu poţi convinge pe vreun oarecare ignotus din găştile politice că Ţinutul Secuiesc există cu toate cele, mai puţin autorizaţia de funcţionare: oricum toţi stau cu pixul în mână gata s-o semneze, dacă li se prelungeşte puterea cu o lună.

Am vrea, modeşti, să punem o întrebare de aici, de la Miercurea-Ciuc, dar în fumăraia şi zgomotul sutelor de autoturisme ale udemeriştilor care-şi iau zborul spre Bucureşti să-şi ocupe posturile, n-o mai aude nimeni: CINE a negociat cu UDMR? Presa mare, presa de la centru nu observă oare cât de protejaţi sunt aceşti 2-3-4 artizani ai trădării degeaba, pentru a nu li se scrijeli numele în lista odioasă al cărei cap este Iuda?

Întrebările fundamentale, pentru Ponta şi Băsescu – dar şi pentru viitorii ocupanţi ai acestor funcţii sunt: noi, românii din Harghita, Covasna şi Mureş avem drept de negociere? De când şi până când, în nume politic, faceţi târguri, cedaţi, vindeţi, cumpăraţi, pe pielea, sufletul şi viaţa noastră? Ştiţi că, din cauza incompetenţei şi a indeciziei tuturor politicienilor de până acum, 90% din tinerii noştri nu se vor întoarce niciodată în zonă şi peste un sfert de secol în Harghita românii nu vor depăşi procentul de 3-5%? Dacă ieri n-aţi fost şi azi nu sunteţi capabili să aplicaţi aici legile statului, cum veţi guverna poimâine în numele Bucureştiului, când limba română va fi vorbită aici mai rar decât klingoniana? Oare n-a venit momentul să negociem noi cu ungurii, din moment ce voi aţi fost şi sunteţi, în această relaţie, perdanţi perpetui? De ce credeţi că 2-3 politicieni cu trecut incert sunt mai reprezentativi decât Forumului Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş? Nu consideraţi că ştim mai bine ce vrem şi ce e bine pentru noi, pentru ţară şi, în definitiv, pentru voi, ca să vă menţineţi la putere cu demnitate, nu să ne faceţi de râs şi să daţi din lăbuţe ca nişte disperaţi ridicoli când un partiduleţ ori altul fuge peste noapte cu amorezul şi vă lasă în aşternutul gol?

M. GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.