Poetul se întoarce… | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 21 octombrie 2021
Home » Cultură » Poetul se întoarce…
Poetul se întoarce…

Poetul se întoarce…

În acest început de primăvară, la 31 martie, Nichita Stănescu ar fi împlinit 81 de ani. N-ar trebui să treacă zi ca să nu ne amintim de marii noştri creatori de slove preţioase.

Mă înscriu şi eu printre adepţii poeziei lui Nichita Stănescu, alăturându-mă miilor de cititori care au perceput originalitatea creaţiei sale ca pe o „demonstraţie strălucită că sentimentalismul şi modernitatea sunt întrutotul compatibile”. Ceea ce te izbeşte în opera sa este claritatea ei globală, unită cu impresia spontaneităţii. Act existenţial, lirica sa este expresia directă şi puternică a stării de libertate interioară, rezultanta sentimentului de plenitudine dintr-o stare euforică. A avut ambiţia şi îndrăzneala să stârpească mimetismul ieftin al formelor. Ne-a invitat la gândire, la luarea de poziţie personală originală în orice situaţie ai fi, a deschis spiritului căi noi, meritul originalităţii sale constând în noutate şi sinceritate.

Democrit ne-a lăsat acest aforism: „Marile bucurii vin din contemplarea operelor frumoase”. Pe Nichita Stănescu, nu ştiu dacă-l putem încadra în categoria autorilor de „opere frumoase”, mai degrabă în aceea a operelor vizionare, obiective şi sentimentale. Poezia sa este instalată în zona esenţialului, poetul pledează pentru discursurile abstracte folosind un limbaj precis, conferind cuvintelor o mare libertate, inventând şi „necuvintele”. Şi cu toate acestea, la un loc, şi încă multe altele, am moştenit de la el o operă modernă şi valoroasă.

La ceas aniversar sinceră reverenţă şi veneraţie Celui ce „mânca lumină în zi de post”… şi acest Autoportret: Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbeşte”.

Dr. Nicolae Bucur

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.