Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Planuri ale comunei Subcetate pentru acest an | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Societate » Planuri ale comunei Subcetate pentru acest an
Planuri ale comunei Subcetate pentru acest an

Planuri ale comunei Subcetate pentru acest an

În ciuda restricţiilor impuse pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, proiectele autorităţilor publice locale continuă

Chiar dacă o bună parte din ţară (din mediul privat) este închisă, străzile sunt în mare parte pustii, anumite lucruri funcţionează în continuare. Am încercat să vedem cum merg lucrurile şi în administraţia locală, dacă proiectele continuă sau sunt suspendate, dacă şi cât de mult restricţiile impuse în această perioadă afectează anumite lucrări.

În comuna Subcetate, lucrurile merg în continuare, primăria având în vizor mai multe obiective. Unele cu termen de finalizare în acest an, altele extinzându-se şi în 2021. Despre aceste proiecte am discutat, telefonic, cu edilul comunei, Ion Rizea.

Lucrările la DC 66 sunt aproape terminate

În vizorul administraţiei publice locale din Subcetate, spunea Ion Rizea, se află proiecte din 5 domenii: infrastructură rutieră, învăţământ, sănătate, timp liber şi utilităţi.

În vara anului trecut, din 5 proiecte care trebuiau să se afle în derulare, patru stagnau din mai multe motive independente de autoritatea publică (birocraţia care încetineşte achiziţia, respectiv lipsa constructorilor) – cum preciza primarul comunei, patru dintre ele stagnau. Era vorba de liceu, dispensarul medical, reţeaua de apă şi canalizare, dar şi construcţia unui spaţiu de joacă. L-am întrebat, acum, dacă s-a schimbat ceva legat de aceste proiecte.

În infrastructura rutieră, în prezent se lucrează la drumul comunal 66, lucrările fiind finalizate în proporţie de aproximativ 45%. Având o valoare de totală de peste 5,6 milioane de lei şi dispunând de finanţare prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală) 2, se estimează ca lucrările la acest drum să fie finalizate în cursul lunii iunie.

În domeniul învăţământului se are în vedere reabilitarea clădirii Liceului „Miron Cristea”. Este o lucrare, finanţată tot prin PNDL, a cărei valoare se ridică la peste 8,1 milioane de lei. Şi dacă spuneam anul trecut că aceasta este blocată, ei bine, noutatea este că la sfârşitul lunii martie, pe 30, au început şi lucrările de reabilitare la liceu.

Odată cu reabilitarea clădirii, spunea Ion Rizea, sunt şanse reale să înceapă lucrările şi la sala de sport a instituţiei de învăţământ. Din lipsa avizului PSI (avizul de prevenire şi stingere a incendiilor avizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă), acest proiect nu putea obţine aprobarea pentru finanţate de la Compania Naţională de Investiţii (CNI). Acum, odată cu reabilitarea clădirii liceului s-a rezolvat şi problema acestui aviz, astfel că, după 7 ani, se poate actualiza documentaţia şi să se repună din nou proiectul pentru sala de sport la CNI în vederea obţinerii finanţării.

„La reactualizarea devizului general şi al proiectului în general se lucrează şi sper ca în vara acestui an el să fie repus în finanţare de către CNI. Proiectul se află pe lista de aşteptare şi cred că va intra cu prioritate, având în vedere că noi chiar ocupam un loc destul de bun în ceea ce priveşte finanţarea acestui proiect”, arăta edilul comunei de pe Mureş.

În domeniul sănătăţii se doreşte reabilitarea clădirii dispensarului medical. În acest sens a fost realizat un proiect tehnic, care acum este în stadiul de verificare şi se speră ca cel târziu în cursul lunii mai să se poată scoate la licitaţie în vederea achiziţiei contractului de lucrări.

În ceea ce priveşte domeniul petrecerii timpului liber se doreşte amenajarea unui spaţiu care să cuprindă atât un teren de joacă pentru cei mici, dar şi unul dedicat adulţilor. „După cum arată proiectul – spunea primarul comunei – este un spaţiu generos, în primul rând pentru copiii din localitate. Dar pentru faptul că este şi recreere acolo, el se adresează şi adulţilor, mai ales că pe acest spaţiu vor funcţiona şi aparate de fitness în aer liber”.

După ce a fost scos deja la licitaţie, dar fără să fie tentant pentru nici un constructor – cel mai probabil din cauza subfinanţării – cu ajutorul Consiliului Judeţean s-a reuşit obţinerea a încă 17.000 de lei, bani care au fost adăugaţi la valoarea devizului general al proiectului. După semnarea actului adiţional (care, în mod normal trebuia să aibă loc ieri), proiectul poate fi scos din nou la licitaţie chiar în această săptămână.

Peste 16 milioane de lei pentru canalizare şi apă

Poate ce mai important proiect pe care primăria îl are în vedere este cel prin care se doreşte înfiinţarea sistemului centralizat de apă potabilă, canalizare menajeră şi staţie de epurare în comuna Subcetate.

Valoarea acestuia depăşeşte 16,4 milioane de lei, iar acum urmează să fie introdus pentru a doua oară la licitaţie.

„Trebuie să remarc faptul că el a fost scos o dată la licitaţie în vara anului trecut, în luna iulie, dar OUG 114 şi-a făcut efectul şi asupra acestui proiect – arăta Ion Rizea. A trebuit refăcut devizul general şi, evident, toate cantităţile de lucrări eligibile şi neeligibile cu noile valori, pentru că valoarea a crescut faţă de cea iniţială cu peste 3 milioane de lei – este un procent de creştere de 14% a devizului general.

Noi sperăm ca de data asta să avem şi ofertanţi şi, mai mult decât atât, sper şi mă rog bunului Dumnezeu, să nu avem contestaţii la licitaţie, pentru că şi acest proiect va fi scos la licitaţie în următoarea perioada; sper după data de 15 aprilie”.

Ce se va finaliza în acest an?

„Acestea sunt investiţiile avute în plan anul acesta, evident unele urmând să treacă şi în 2021 – preciza primarul din Subcetate. Sunt sigur că cel cu apă şi canalizare, precum şi cel de la liceu, probabil şi de la sala de sport, vor trece în executare sau spre finalizare şi în anul următor. Drumul comunal 66, cu certitudine va fi finalizat, de asemenea, cel de la dispensarul uman şi cel legat de terenul de joacă şi recreere.

Însă, toate acestea depind de următorul lucru: pentru că ele au finanţare, au toate avizele necesare pentru a fi puse în operă, totul va depinde de cum vor evolua lucrurile legate de criza provocată de pandemia de coronavirus, COVID-19. Dar, am înţeles, Guvernul doreşte să nu oprească nici o investiţie”.

Pregătiri pentru viitorul exerciţiu financiar al UE

Pentru că actualul exerciţiu financiar la nivelul Uniunii Europene se aproprie de final, pregătiri pentru perioada 2021-2027 se fac şi în Subcetate. În acest sens, spunea Ion Rizea, este nevoie de întocmirea unei strategii de dezvoltare a comunei pentru această perioadă.

„De asemenea, avem nevoie de întocmirea unui nou amenajament silvic pentru pădurile pe care le avem în proprietate. Aceste lucruri vom încerca – şi sigur vom reuşi – să le rezolvăm în acest an, pentru că de anul viitor nu vom mai avea aceste documente şi ele trebuie să existe pentru ca activitatea în aceste domenii să se poată desfăşura în mod corespunzător.

În rest, administraţia publică locală e confruntă cu N probleme. De actualitate sunt lucrările de reparaţie la infrastructură, lucrări care vor fi efectuate, în principal, cu firme specializate”. Dar, pentru anumite lucrări, cum sunt cele de decolmatare a şanţurilor sau de intervenţii de urgenţă în urma unor intemperii, primăria poate acţiona şi prin forţe proprii, în acest sens fiind achiziţionat recent un buldo-excavator.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.