Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Pictorul Antal Imre a plecat dintre noi… | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 28 ianuarie 2022
Home » Societate » Pictorul Antal Imre a plecat dintre noi…
Pictorul Antal Imre a plecat dintre noi…

Pictorul Antal Imre a plecat dintre noi…

Printre dealuri îmblănite cu brazi hirsuţi şi văi cu epiderma de smalţ verde ori pictate de galbenul acestei toamne, printre ciobani neclintiţi şi pietre risipite ca oile în turmă până la casele tipic ceangăieşti, ajungi, odată şi odată, într-un „ducat al firescului”… Călătorul de astăzi care pătrunde în Valea Ghimeşului poate constata „pe viu” că adăugirile materiale sunt „înghiţite” de peisajul silvestru… Localnicii pleacă şi se întorc la casele lor după ce au prins cozile coaselor, sapelor, furcilor, topoarelor cu gesturi calme, de sorginte imemorială şi reintră în ciclurile biologice, neuitând că sunt truditorii ţărânei şi pădurii.

Aici, în acest spaţiu a trăit cei 73 de ani Antal Imre, grafician, pictor, profesor de desen, care în după-amiaza zilei de 28 octombrie avea să ne părăsească în localitatea sa natală, Lunca de Sus. În 1988 realizam cu el un interviu, care purta titlul Un om al meleagurilor sale care nu-şi găseşte sufletul în altă parte, apărut în presa locală, apoi în cartea „De veghe la izvoare” (2001). Cu 15 ani în urmă, eseul Popas plastic într-un „ducat al firescului” vedea lumina tiparului în Adevărul Harghitei.

Un om tăcut de felul său, plin de ambiţie şi har, un deosebit pedagog, pe învăţăceii săi îi îndemna la citit şi desen, cu tot ce pot de la cretă, creion, peniţă… Am aflat că şi el de mic cerea mereu creioane şi hârtii pentru a desena. A crescut cu ele… Modelele le avea în jur fără număr, de aceea nu i-au trebuit prea multe ieşiri „în lume”. A trăit şi pictat numai la vatra sa. „Acasă pentru  mine nu înseamnă decât satul natal de pe Valea Trotuşului – Lunca de Sus”. Expoziţia din toamna anului 2002, ce aveam s-o vernisez în seara zilei de 4 noiembrie, a cuprins proaspetele sale lucrări, dovedind prin tematica lor că pictorul a rămas omul meleagurilor, sufletul înrădăcinându-se acolo. Evenimentul a fost precedat de lansarea albumului de artă din colecţia Műterem – Atelier, dedicat artistului.

În tablourile expuse puteai citi limpede o anume acurateţe a liniilor, o fineţe a execuţiei, o poezie a naturii ce erau emanaţii discrete şi directe ale farmecului natural al Ghimeşului. În pânzele sale revenea stăruitor, până aproape de exclusivism, motivul etnografic şi folcloric ceangăiesc. Uneori, rar, grafica alb-negru îl satură de spaţiu, aveam să mă conving. „Am avut şi cumplita senzaţie, îmi spunea, că nu pot simţi cum trebuie natura şi am hoinărit şi prin compoziţie. Numai munţi şi munţi – la un moment dat ai impresia că te strivesc”. L-am studiat, şi nu mai ştiu din ce străfunduri ideatice, a început să conceapă motivele geometrizante, semi-abstracte ale etnografiei locale… (În poartă, Claca, Am sosit acasă, Mireasa, Scăldatul, Nunta, Rusalii, Culesul, Vecinii, Cântec I-IV ş.a.).

În discursul meu spuneam: La Antal Imre totul pare firesc, „căutarea” se anulează, liniile, formele sunt prezente oriunde poposeşte ochiul: pe cămăşi, ii, feţe de masă, cergi, în crestăturile de pe bâtele ciobăneşti şi lăzile de zestre ori uneltele casnice. În unele lucrări de grafică şi pictură, omul îşi pierdea dimensiunile naturale, dar şi pe cele stilizate, el fiind sugerat prin pete decorative. O aură de abstracţiune populară învăluie acum personajul plastic al pictorului, făceam remarca. Chiar şi de natură se apropia cu acea dorinţă şi stăruinţă de a-i pătrunde sufletul ei afund (Furtuna, Toamna, Dimineaţa I, II,  S-au copt merele, Zorile ş.a.). Peisajele, prezente şi în grafică, conţin o doză de poezie, natura recreată plastic devine senină rezonând a baladă. Efectele de lumină sunt distribuite cu meşteşug, ritmurile cromatice sugerează o arhitectură inedită. De regulă, artistul foloseşte trei-patru culori (verde, marou-castaniu, galben, ocru) evidenţiam la vernisaj, încheind cu aceste gânduri… Mai devreme sau mai târziu, un pictor care nu „se duce” la peisaj, care „vede” atât de cerebral natura începe să fie atras de simboluri. Şi Antal Imre este de la o vreme cu precădere creator de simboluri.

Cel care-mi spunea, cu ani în urmă, „şi la sat trebuie să rămână cineva, printre acei cineva trebuie să fiu şi eu”, numai este printre ai lui, drumul fără de întoarcere l-a luat în spaţiul celest. Ne luăm rămas bun cu tristeţe de la dânsul!

Nicolae BUCUR

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.