Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Peste 90% dintre întreprinzătorii din Miercurea Ciuc, afectaţi de criza generată de pandemia COVID-19 | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 16 aprilie 2024
Home » Economic » Peste 90% dintre întreprinzătorii din Miercurea Ciuc, afectaţi de criza generată de pandemia COVID-19
Peste 90% dintre întreprinzătorii din Miercurea Ciuc, afectaţi de criza generată de pandemia COVID-19

Peste 90% dintre întreprinzătorii din Miercurea Ciuc, afectaţi de criza generată de pandemia COVID-19

În absenţa unui plan de acţiune, cei mai mulţi au fost constrânşi să-şi trimită angajaţii în şomaj tehnic sau să îşi sisteze activitatea, iar pentru a-şi reveni, aşteaptă sprijin din partea statului, Uniunii Europene şi autorităţilor locale, evidenţiază rezultatele sondajului privind starea economică a reşedinţei harghitene.

La sondajul realizat de UDMR, în colaborare cu organizaţia locală a Uniunii Economiştilor Maghiari din România, Asociaţia Întreprinzătorilor din Miercurea Ciuc şi Camera de Comerţ şi Industrie Harghita, au participat peste 160 firme din Miercurea Ciuc – 90% dintre ele fiind microîntreprinderi care realizează venituri anuale sub un milion de lei – din toate domeniile de activitate, „structura acestora reflectând”, potrivit iniţiatorilor, „structura economică a oraşului”.

Rezultatele acestuia au fost prezentate, într-o conferinţă de presă, de deputatul Korodi Attila, preşedinte interimar al Organizaţiei Miercurea Ciuc a UDMR.

Răspunzând întrebărilor chestionarului online bilingv lansat la mijlocul lunii mai, întreprinzătorii din municipiu au declarat că problemele majore au fost generate în principal de încetarea activităţii furnizorilor de materii prime, de scăderea perioadei de graţie pentru plata facturilor către furnizori, de recuperarea greoaie a creanţelor şi de lipsa de personal înregistrată după apariţia Ordonanţei de Urgenţă 30/2020, în baza căreia părinţii au beneficiat de zile libere pentru a-şi supraveghea copiii până la încheierea anului şcolar. Opt la sută dintre respondenţi – şefi de restaurante, de săli de sport, etc. – au declarat că au fost nevoiţi să-şi întrerupă activitatea ca urmare a restricţiilor aprobate prin ordonanţele militare emise în perioada stării de urgenţă, valabile şi în perioada stării de alertă.

„Se pare că majoritatea întreprinzătorilor şi-au epuizat capacitatea de finanţare. Situaţia este îngrijorătoare, pentru că 66% nu erau pregătiţi pentru o astfel de criză, deşi aceasta se întrevedea, nu aveau un plan de acţiune şi nu ştiau cum aveau să meargă mai departe”, a explicat Korodi Attila.

Ec. Orsolya Juhász-Borsa, membră a Asociaţiei Economiştilor Maghiari din România, prezentă la conferinţa de presă, a precizat că „peste 90% dintre întreprinzătorii din Miercurea Ciuc” au avut de suferit de pe urma pandemiei COVID-19, o parte şi-au trimis angajaţii în şomaj tehnic sau chiar au sistat activitatea. „Marea majoritate a acţiunilor pe care le-au întreprins au fost în vederea optimizării cheltuielilor, pentru că se vede o lipsă evidentă de capital de lucru în cazul acestor firme”, a adăugat Orsolya Juhász-Borsa.

În aceste condiţii, întreprinzătorii din oraş au declarat că în perioada următoare intenţionează fie să îşi reducă personalul, fie să îşi reproiecteze investiţiile, fie îşi vor căuta noi pieţe de desfacere, în vreme ce alţii se vor orienta către comerţul online.

„20,1 % spun că vor reduce numărul de angajaţi după pandemie, 42 % spun că reeşalonează investiţiile preconizate în acest an. Este îmbucurător că 35% caută noi canale de distribuţie, noi pieţe de desfacere şi noi grupuri ţintă, 30% spun că vor să pornească comercializarea online. (…) Foarte interesant, 17% spun că ar dori să colaboreze cu concurenţa, pentru a deschide piaţa de desfacere, asta înseamnă clustere, cooperative, este un lucru foarte bun. 13% au afirmat că ar dori să permanentizeze oarecum activitatea de home-office şi un sfert dintre respondenţi spun că ar dori să introducă un produs nou pe piaţă. Dacă ne gândim la totalul companiilor, asta înseamnă că această criză le-a pus pe gânduri, cum să îşi diversifice activitatea, cum să găsească canale noi şi noi colaborări”, a detaliat deputatul UDMR.

Potrivit sondajului, pentru a-şi reveni după criza generată de pandemia COVID-19, 45% dintre întreprinzătorii din oraş aşteaptă sprijin din partea Guvernului, 30% de la consiliul local, 27% aşteaptă ajutor financiar din partea Uniunii Europene, iar 22% de la consiliul judeţean. Întreprinzătorii au, însă, aşteptări şi de la asociaţiile profesionale, speră în instrumente utile oferite de bănci, se aşteaptă la sprijin din partea clienţilor, furnizorilor şi speră că se vor bucura de înţelegerea şi colaborarea angajaţilor.

Mai mult de jumătate dintre întreprinzătorii din Miercurea Ciuc şi-au manifestat intenţia să investească în infrastructura proprie şi să îşi crească capacitatea. „Şi aici, dacă nu venim cu răspunsuri clare, nu-şi vor putea onora propriile ţinte”, a afirmat deputatul Korodi Attila.

În opinia respondenţilor, pentru a reduce numărul problemelor pe viitor, ar trebui să crească digitalizarea (60%), investiţiile în infrastructura generală din oraş (51%) şi să se schimbe schema locală de impozitare (50%). „43% dintre ei vorbesc despre investiţii în zona industrială şi 38% în sisteme de incubare. Sunt lucruri despre care la ora actuală nu avem răspunsuri din partea oraşului Miercurea Ciuc, nu avem centre de incubare, nu avem investiţii în zona industrială, lucruri relevante. Din fericire, avem investiţii majore în zona publică şi asta e bine, dar se pare că aproape la acelaşi nivel sunt şi aşteptările pentru celelalte tipuri de investiţii”, a punctat preşedintele interimar al Organizaţiei Miercurea Ciuc a UDMR.

Potrivit deputatului Korodi Attila, datele obţinute în urma sondajului sunt „complexe” şi relevă tendinţele actuale, apreciind că este nevoie de înţelegerea aprofundată a greutăţilor cu care se confruntă firmele din oraş, pentru a înţelege criza economică ce va urma. „Pentru că această criză actuală, generată de pandemie, va  declanşa o criză economică mult mai profundă. Şi ea trebuie să fie foarte bine înţeleasă la nivelul oraşului Miercurea Ciuc. Nu se pot rezolva toate problemele cu care se confruntă (întreprinzătorii – n.a.), dar decidenţii publici au instrumente prin care să aducă politici publice locale sau naţionale cu care să mergem mai departe”, a susţinut parlamentarul Uniunii.

Acesta a menţionat că pe durata verii vor fi organizate focus-grupuri cu întreprinzătorii, pe fiecare tip de problematică, iar la toamnă se va realiza o amplă analiză cu privire la criza economică preconizată, care va sta la baza strategiei de relansare economică a oraşului.

„Analiza se va finaliza cu politici publice locale, cu propuneri de politici publice pentru grupul parlamentar UDMR şi la nivel judeţean, dacă vorbim de strategii mari, de atrageri de fonduri europene. (…) După focus-grupuri, în toamnă va veni o cercetare cel puţin la fel de amplă, prin care vrem să vedem criza economică ce va veni, care este rezultatul opririi momentane şi după aceea al dispariţiei cererii de pe piaţă şi aici vorbim de piaţa europeană, pentru că România produce pentru piaţa europeană în marea majoritate a cazurilor, când vorbim de activităţi industriale. Şi atunci, acele efecte pentru anii următori se vor resimţi mult mai aprofundat şi trebuie, cumva, să găsim răspunsuri, pentru că nu va fi uşor” a spus preşedintele interimar al Organizaţiei Miercurea Ciuc a UDMR.

DANIELA MEZEY

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.