Peste 26.300 de fermieri din judeţ au depus cereri de subvenţii la APIA | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 22 iulie 2018
Home » Agricultură/Ecologie » Peste 26.300 de fermieri din judeţ au depus cereri de subvenţii la APIA
Peste 26.300 de fermieri din judeţ au depus cereri de subvenţii la APIA

Peste 26.300 de fermieri din judeţ au depus cereri de subvenţii la APIA

Mai mult de 26.300 de fermieri din judeţul Harghita au depus, în cadrul campaniei din acest an, cereri de acordare a subvenţiilor la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Harghita, pentru o suprafaţă totală de aproximativ 180.000 de hectare, sensibil mai mare decât anul trecut.

Directorul APIA Harghita, Haschi András, a declarat că suprafaţa totală solicitată la sprijin în campania care s-a încheiat la 15 mai este cu 2,5% mai mare decât cea declarată la plată în 2017.

„Anul acesta s-au depus peste 26.300 de cereri, cu o suprafaţă de 180.000 de hectare, uşor peste suprafaţa de anul trecut, cu 2,5% mai mare faţă de 2017, când s-au depus pentru 174.000 de hectare. Asta se datorează faptului că fermierii noştri au fost mai interesaţi să-şi rezolve actele de proprietate şi au început să-şi comaseze terenurile”, a precizat Haschi András.

Potrivit acestuia, în campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2018 nu s-au remarcat probleme deosebite, fiind primul an când „la coadă, în faţa clădirii, nu au fost niciodată mai mult de 10 oameni”.

„Am fost mult mai organizaţi, am colaborat bine cu direcţia agricolă şi cu asociaţiile crescătorilor de animale şi am lucrat foarte strâns cu primăriile, cu autorităţile locale care, practic, ne-au ajutat în pregătirea documentaţiei fermierilor, în vederea depunerii cererilor. Fermierul, practic, a venit la noi cu dosarul gata făcut, aranjat, pus la punct, l-a predat, a semnat şi cu asta gata”, a spus directorul APIA Harghita.

Sprijinul financiar pe suprafaţă este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*