Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Pentru ce s-au cerut bani la ultima alocare din Fondul de rezervă şi câți s-au primit | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Economic » Pentru ce s-au cerut bani la ultima alocare din Fondul de rezervă şi câți s-au primit
Pentru ce s-au cerut bani la ultima alocare din Fondul de rezervă şi câți s-au primit

Pentru ce s-au cerut bani la ultima alocare din Fondul de rezervă şi câți s-au primit

După scandalul de săptămâna trecută privind modul de repartizare a sumelor alocate localităţilor din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, am dorit să vă prezentăm mai multe cifre.

Astfel, de la Instituţia Prefectului – Judeţul Harghita, în urma unei solicitări trimise, am aflat că sumele au fost solicitate pe două componente: 1. cofinanţare proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile şi/sau programe naţionale, cheltuieli neeligibile, corecţii financiare; şi 2. pentru cheltuieli curente urgente (salarii, asistenţă socială etc.).

Potrivit Hotărârii nr. 1088/2021, publicată în Monitorul Oficial în 7 octombrie, judeţului Harghita i-au fost alocate aproape 40 de milioane de lei (mai exact 38.238.000 lei).

Consiliul Judeţean Harghita a solicitat peste 57 de milioane de lei numai pentru cheltuieli urgente şi a primit aproape 4,9 milioane de lei.

Municipiul Miercurea Ciuc a solicitat peste 24 de milioane de lei, din care peste 19,5 milioane de lei pentru prima componentă (cofinanţare proiecte etc.) şi peste 4,8 pentru a doua componentă (cheltuieli curente urgente). Şi a primit puţin peste 5 milioane de lei.

Municipiul Odorheiu Secuiesc a solicitat puţin peste 15,9 milioane de lei (13,1 milioane de lei pentru prima componentă, 2,8 milioane pentru cheltuieli urgente) şi a primit 1 milion de lei.

Municipiul Gheorgheni a cerut aproape 8,2 milioane de lei (aproape 2,6 milioane de lei pentru prima componentă şi aproximativ 5,5 milioane de lei pentru a doua componentă). I-a fost alocată suma de 1.850.000 lei.

Oraşul Bălan a solicitat aproximativ 2,6 milioane de lei (2,255 milioane de lei pentru prima componentă; 350.000 lei pentru a doua) şi a primit 400.000 de lei.

Oraşul Borsec a solicitat aproape 3,8 milioane de lei, din care peste 3,3 milioane pentru prima componentă şi 430.000 de lei pentru cheltuieli urgente. A primit 1,33 milioane de lei.

Municipiul Topliţa a solicitat 1,740 milioane de lei, toată suma pentru a doua componentă, şi nu a primit nimic, fiind singura localitate din judeţ căreia nu i-au fost alocate fonduri.

Comuna Bilbor a solicitat 1,470 milioane de lei doar pentru a doua componentă şi a primit 600.000 de lei.

Comuna Corbu a solicitat 673.000 de lei, din care 225.000 de lei pentru prima componentă şi 448.000 de lei pentru cheltuieli urgente, primind 50.000 de lei.

Comuna Gălăuţaş a cerut 200.000 de lei, sumă integrală pentru cheltuieli urgente şi a primit 180.000 de lei.

Comuna Sărmaş a solicitat peste 1,66 milioane de lei, din care aproape 1,17 pentru prima componentă şi 500.000 de lei pentru a doua, primind 50.000 de lei.

Comuna Subcetate a solicitat 200.000 de lei pentru prima componentă şi 100.000 de lei pentru a doua (în total 300.000 de lei), primind 50.000 de lei.

Comuna Tulgheş a cerut peste 2,8 milioane de lei pentru prima componentă şi 16.000 de lei pentru cheltuieli urgente şi i-a fost alocată suma de 50.000 de lei.

Dintre comunele harghitene, cele care au primit cele mai multe fonduri sunt: Joseni – 1,748 milioane de lei (solicitase puţin peste 2 milioane de lei); Ciumani – 1,6 milioane de lei (solicitase aproape 2,7 milioane de lei); câte 1 milion de lei au primit Dealu (ceruse 2,314 milioane de lei, majoritatea sumei pentru a doua componentă), Ditrău (solicitase 3,5 milioane de lei) şi Mugeni (solicitase aproape 2,37 milioane de lei). (Liviu Câmpean)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.