Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Pe cele trei fonduri de vânătoare gestionate de DS Harghita, numărul de exemplare de urşi este dublu faţă de cel optim | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Pe cele trei fonduri de vânătoare gestionate de DS Harghita, numărul de exemplare de urşi este dublu faţă de cel optim
Pe cele trei fonduri de vânătoare gestionate de DS Harghita, numărul de exemplare de urşi este dublu faţă de cel optim

Pe cele trei fonduri de vânătoare gestionate de DS Harghita, numărul de exemplare de urşi este dublu faţă de cel optim

  • În judeţul Harghita sunt 45 de fonduri de vânătoare
  • Ce sunt speciile CITES şi ce este efectivul optim de exemplare pe un fond cinegetic

Pe cele trei fonduri de vânătoare gestionate de Direcţia Silvică (DS) Harghita, din cele 45 existente în judeţ, numărul exemplarelor de urşi evaluat este aproape dublu faţă de efectivul optim. Datele se regăsesc în Analiza activităţii cinegetice de pe fondurile cinegetice gestionate de Direcţia Silvică Harghita. Acest raport a fost prezentat de directorul DS Harghita, ing. Cătălin Mutică, în cadrul unei şedinţe a Colegiului Prefectural, în contextul discuţiilor despre atacurile şi pagubele provocate de urşi, dar şi a disputelor pe tema aprobării cotelor de recoltare.

Potrivit analizei, prin exercitarea regimului cinegetic, populaţia corespunzătoare faunei de interes cinegetic trebuie să corespundă din punct de vedere numeric cu capacitatea de hrănire şi de adăpost a mediului, astfel încât activitatea agricolă, silvică şi zootehnică să nu fie afectată.

În cadrul raportului, printre altele, directorul DS Harghita a prezentat evoluţia numărului de exemplare a speciilor admise la vânătoare (şi pentru care se obţin cote de recoltare) şi a speciilor cinegetice, dar care nu sunt admise la vânătoare, numite generic specii CITES. Conform documentului, CITES este Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie, un acord interguvernamental internaţional intrat în vigoare în 1975. Scopul său este să garanteze că nici o specie a florei sau faunei sălbatice nu face obiectul unei exploatări nondurabile ca urmare a comerţului internaţional. Astfel, în prezent CITES protejează, în diverse moduri, peste 30.000 de specii de animale şi plante, comercializate fie vii sau moarte, fie sub formă de părţi (piele sau fildeş, de exemplu) sau produse derivate (cum ar fi medicamentele pe bază de animale sau plante).

Una dintre tendinţele Convenţiei e să ajute speciile care sunt pe cale de dispariţie. Însă, spunea ing. Cătălin Mutică, nu cu o protecţie integrală, ci cu implementarea unui sistem de management al dezvoltării populaţiei astfel încât efectivele să nu descrească.

Speciile de interes cinegetic identificate în fondurile cinegetice gestionate de DS Harghita incluse în Convenţia amintită sunt: ursul, râsul, lupul şi pisica sălbatică. Însă, dintre acestea, probleme deosebite provoacă ursul, deoarece sunt dezvoltaţi numeric. Şeful Direcţiei Silvice a declarat că an de an s-a încercat eliminarea exemplarelor agresive, însă datorită numărului mare de exemplare nu s-a reuşit acest lucru. „Pe lângă toate necazurile provocate de urşi, am mai avut parte şi de o taxare legislativă foarte restrictivă şi în ultimii ani nu am primit nici o cotă de extras. S-a interzis extragerea exemplarelor de urşi şi automat s-a văzut în teren”, a spus ing. Cătălin Mutică.

Revenind la evoluţia populaţiei de urs, din anul 2011 şi până în prezent, numărul exemplarelor de urs evaluat a crescut, pe cele trei fonduri cinegetice administrate de DS, cu 12 exemplare, de la 72 la 84.

Şi în cazul lupilor, numărul acestora a crescut în perioada amintită, de la 27 de exemplare evaluate în 2011, la 48 în 2017.

Populaţia de râşi a rămas constantă, iar exemplarele din specia pisică sălbatică au crescut de la 18 la 28.

Tot în cadrul analizei prezentate de directorul DS Harghita a fost definit şi ce înseamnă efectivul optim pentru speciile de interes cinegetic.

Astfel, efectivul optim pentru speciile de interes cinegetic îl reprezintă numărul de exemplare aparţinând unei specii din fauna cinegetică, care habitează într-un fond cinegetic, într-o anumită structură populaţională şi asigură conservarea speciilor, produce minimum de pagube şi nu prezintă risc pentru populaţia umană. Prin urmare, gestionarea unui fond cinegetic trebuie să cuprindă atât acţiuni de recoltare, cât şi acţiuni de protejare şi de dezvoltare a vânatului astfel ca efectivul evaluat anual să tindă spre efectivul optim.

La urşi, în ceea ce priveşte efectivul optim, noi practic avem evaluată o populaţie aproape dublă faţă de numărul optim de exemplare dintr-un fond de vânătoare”, a spus ing. Cătălin Mutică. Pe cele trei fonduri cinegetice administrate de DS, efectivul optim este de 40 de exemplare, iar cel evaluat e de 84. „Şi normal că în acest caz există interacţiuni între urs şi om, urs şi alte animale. Putem spune că la un moment dat devine dăunător. Şi atunci suntem în contradicţie cu directivele CITES în materie, fiindcă deja a ajuns să fie o specie invazivă şi periculoasă”, a arătat directorul DS, precizând că acest lucru nu înseamnă că trebuie decimată populaţia de urs.

Potrivit datelor prezentate în raport, în sezonul de vânătoare 2015/2016, pentru cele trei fonduri de vânătoare a fost aprobată şi recoltată o cotă de patru exemplare. Pentru acest an, Direcţia Silvică a propus pentru recoltare şase exemplare.

În ceea ce priveşte lupii, numărul optim este de 12 exemplare, iar evaluaţi sunt 48, iar în acest an s-au propus pentru recoltare cinci.

Cele trei fonduri cinegetice gestionate de Direcţia Silvică Harghita sunt: Voivodeasa (Ocolul Silvic Topliţa, cu o suprafaţă de 18.615 ha), Bistricioara (OS Borsec, 10.696 ha) şi Rezu Mare (OS Tulgheş, 15.464 ha).

∗∗∗

Primarul comunei Tulgheş, Marcel Vancu, semnala şi ieri, pe o reţea de socializare, faptul că în ultimele zile au avut loc mai multe atacuri ale urşilor în zona unităţii administrativ-teritoriale pe care o conduce şi faptul că proprietarii de animale fac un apel disperat către autorităţi!

Şt. Pătrîntaş

Comentarii:

comentarii

2 comments

  1. Bani online la calculator, eficient si usor. Oferta limitata pentru cinci mii de persoane extrem de serioase. Castiguri de cel putin patru mii de dolari pe an. Oferim contract de rezolutie globala. Varsta minima 18 ani. Solicitati detalii mai multe la adresa de email: pacurarucostica1963@gmail com

  2. Onelian dalmatio

    În zona cheile bicazului au invadat mistreți în toamnă și au distrus terenurile de fanate și pășunile .Ar trebui ca organele abilitate să ia măsuri pentru a mai diminua din efectivele care sau înmulțit groaznic in ultimi ani.Sper că nu au ajuns animalele mai de preț decât omul.Bag seamă că pentru actualii guvernanți da.

Leave a Reply to Onelian dalmatio Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.