PATRULA

Batalionul 811 Infanterie Protecţia Forţei „Dragonii Transilvani” este dislocat în Afganistan de la începutul lunii august a acestui an. Întrucât militari din Miercurea-Ciuc şi Sfântu-Gheorghe participă la această misiune, considerăm utilă publicarea unei corespondenţe de la faţa locului

 

Securizarea ariei de responsabilitate este o misiune continuă şi presupune o planificare riguroasă, multă atenţie şi concentrare din partea tuturor militarilor din fiecare patrulă românească. De la primele ore ale dimineţii ne-am alăturat plutonului 1 din Compania 1 „Lion”, comandat de locotenentul Răzvan Bălan, care urma să execute deplasarea pe un itinerar stabilit pentru a se întâlni cu lideri locali ai guvernării districtuale şi desigur cu comandanţi ai forţelor de securitate afgane.

Prima activitate înainte de plecarea din bază este pregătirea pentru misiune, unde se aduc la cunoştinţa militarilor toate detaliile necesare executării sarcinii primite. Atenţi şi concentraţi, ne-am adunat toţi într-o sală unde căpitanul Marcel Dreghici şi căpitanul Alexandru Gherasim ne-au prezentat în cel mai profesionist mod ce s-a întâmplat în ultimele câteva zile. Nu durează mult şi ieşim toţi în Parcul cu Tehnică Militară pentru a face ultimele verificări înainte de misiune şi desigur pentru a spune o rugăciune alături de preotul Iustin Şomodean, cel care însoţeşte militarii batalionului în Afganistan pe perioada misiunii.

Atmosfera este una optimistă, dar în acelaşi timp poţi citi pe chipurile tuturor concentrarea şi preocuparea pentru ce va urma, aspecte pe care le puteţi descoperi şi din scurtele interviuri pe care le-am luat militarilor din patrulă chiar înainte de plecarea din bază.

Fruntaş Andrei Cătelina – pistolar: Urmează să particip la o patrulă unde misiunea mea este să-l asigur pe comandantul de pluton. Postul meu se numeşte „guardian angel”, iar rolul meu este de a supraveghea tot timpul poziţia comandantului de pluton, de a-i asigura securitatea pentru ca el să poată să conducă misiunea. Sunt la prima misiune şi până acum este bine, mă adaptez vieţii din Afganistan.

– Care sunt lucrurile care-ţi trec prin minte înainte de plecarea în misiune?

– Mă gândesc doar la executarea misiunii şi la atribuţiile pe care le am în cadrul ei.

– Ai vorbit cu cei de acasă?

– Da, am vorbit des, sunt bine, nu sunt probleme şi mă aşteaptă să mă întorc acasă la finalul misiunii.

Plutonier-major Mihai Tămaş – comandant de grupă: Cu cei cinci militari pe care îi am azi în subordine şi alături de ceilalţi colegi din cadrul plutonului urmează să executăm azi o misiune de patrulare cu scopul întâlnirii cu conducători ai structurilor de securitate, armată şi poliţie afgane. Sunt la a patra misiune într-un teatru de operaţii, iar aceasta mi se pare diferită faţă de celelalte din Afganistan. Este o misiune în care discutăm mai mult cu oamenii din structurile afgane şi suntem mai aproape de ei.

– Este cald în maşină? Deloc.

– Aceste maşini pe care le avem la dispoziţie, pe lângă protecţia balistică, oferă şi un confort militarilor atât din punct de vedere al ergonomiei, cât şi al climatizării.

– Ce spun cei de acasă?

– De fiecare dată înainte de plecarea în misiune vorbesc cu ei, mă încurajează, îmi spun să fiu atent, să avem grijă unii de alţii şi să mă întorc sănătos.

– Ce faceţi după ce ajungeţi acasă?

– Nu ştiu, poate un copil (râde)? Am deja o fetiţă care peste câteva zile merge la şcoală în clasa a V-a.

Caporal clasa a III-a Alexandru Rus – pistolar: Particip alături de colegii mei la misiunea de patrulare de astăzi având funcţia de „top-cover”. Adică stau sus în turelă şi fac siguranţă pe diferite direcţii care-mi vor fi indicate de comandantul de patrulă. Este destul de cald acolo sus, dar e suportabil.

– Ce faci când îţi este sete?

– De obicei iau cu mine sus câteva sticle cu apă de rezervă, dar dacă am nevoie, strig la colegii din maşină şi mă servesc ei, pentru a rămâne concentrat la misiunea pe care o am în cadrul patrulei. Am mai participat la misiuni în Afganistan în 2007 şi 2010, şi deşi situaţiile nu seamănă nici una cu cealaltă, atribuţiile funcţionale nu se schimbă. Trebuie doar să le adaptăm la mediul în care suntem acum şi experienţa pe care o am mă face să am încredere că voi face faţă cu bine provocărilor din această misiune.

– Ce ai mâncat azi dimineaţă?

– Nimic. De obicei mănânc dimineaţa, dar azi am plecat în misiune devreme şi am evitat să mănânc aşa de dimineaţă. O să mănânc la prânz salate, cartofi şi pulpe de pui.

– E adevărat că-ţi lipseşte ciorba de acasă?

– Da. Dar există alternative. Mai vorbim cu familia şi ne mai trece dorul de ei şi de mâncarea de acasă. Bine că ei sunt bine şi sănătoşi.

După un drum de aproximativ o oră ajungem la destinaţie şi putem spune că păşim, de-a binelea, pe pământ afgan. Multe feţe necunoscute, dar prietenoase şi ospitaliere, ne poftesc într-o încăpere unde se poartă discuţiile cu liderii afgani. Evident suntem serviţi cu ceai şi, după câteva minute în care cei prezenţi în încăpere schimbă amabilităţi, se trece la parcurgerea agendei întâlnirii.

Militarii noştri au împânzit la propriu toată locaţia pentru ca noi să ne putem concentra asupra sarcinilor primite fără a avea grija securităţii. Toată zona din jurul curţii în care am intrat este supravegheată de perechi de ochi vigilente care urmăresc orizontul neîntrerupt.

Caporal clasa a III-a Ovidiu Bora – pistolar: Fac parte din cordonul de siguranţă şi execut supravegherea zonei şi siguranţa patrulei pe timpul desfăşurării întâlnirii. Pare o zi mai liniştită din punct de vedere al căldurii, dar e încă dimineaţă, aşa că vom vedea mai târziu. Drumul până aici a fost destul de liniştit, nu fără pericole, cu toate etapele cercetării lui, dar l-am trecut cu bine.

– Ce fac cei de acasă?

– Sunt bine. Mă gândesc tot timpul la ei, vorbesc cu ei şi sunt liniştit că ei sunt bine. Şi ei îmi spun să am grijă, să îmi fac misiunea aşa cum trebuie şi să ne întoarcem cu bine acasă.

– Ce îţi place să mănânci?

– De obicei salate şi carne de pui.

– O ciorbă?

– Da! O ciorbă de cartofi sau de fasole făcute ca la Dej. Şi sărmăluţe! Am şi vorbit cu cei de acasă să mă aştepte cu sărmăluţe.

Plutonier-major Romică Dumea – comandant de grupă: Rolul nostru în această locaţie este de a asigura atât protecţia exterioară a perimetrului, cât şi siguranţa oamenilor noştri care participă la această adunare. Drumul din bază până aici s-a desfăşurat fără probleme. Este o distanţă relativ scurtă, pe autostradă, o rută cunoscută, animată cu copii, cu localnici, cu trafic potrivit. Nu e foarte cald, am prins şi temperaturi mai mari aici.

– Mănânci dimineaţa?

– Bineînţeles, totdeauna! Azi-dimineaţă am servit o bombă calorică: omletă cu şuncă, ciuperci, şuncă şi brânză.

– Cum te simţi după câteva săptămâni de misiune?

– Bine! În starea obişnuită. Cu toate că în aparenţă situaţia este relativ calmă, noi ştim că trebuie să rămânem vigilenţi pe tot parcursul misiunii. Pentru mine este al doilea Afganistan, aşa că în linii mari este o reamintire a ceea ce am de făcut.

– Cu cei de acasă ai vorbit?

– Da. Vorbesc periodic. Avem mai multe posibilităţi pentru legătura socială, aşa că putem să ne susţinem reciproc.

După aproximativ două ore ni se face semn să îmbarcăm în maşina de luptă – MRAP (Mine Resistant Ambush Protected) – pentru a ne întoarce în baza din care am plecat dimineaţă.

Pe drum, mulţi copii îmbracaţi modest, cu mâinile murdare şi siluete firave ne fac cu mâna şi ne cer apă şi mâncare. Militarii noştri care se află poziţionaţi în partea de sus a MRAP-urilor le aruncă apă şi dulciuri pe care le-au luat cu ei de la sala de mese.

La un moment dat, patrula se opreşte. Se deschide trapa de la prima maşină şi doi militari coboară. Unul dintre ei are în mână un detector de mine. Aflăm că nu putem merge mai departe până nu verificăm toată zona de posibile dispozitive explozive improvizate care rămân principala ameninţare în mediul din Afganistan.

Locotenent Răzvan Bălan – comandant de pluton: Am coborât deoarece am considerat că aceasta este o zonă periculoasă de traversat. Avem detectorul de mine pentru a realiza cercetarea la nivelul solului, iar în cazul în care descoperim ceva suspect, identificăm şi chemăm echipele specializate pentru a rezolva problema. Cei doi militari debarcaţi constituie echipa de cercetare, primul are detectorul de mine şi are rolul de a face cercetarea, iar cel de-al doilea face siguranţa pentru primul. Maşina de luptă care se deplasează odată cu ei are pornit dispozitivul de bruiaj electronic pentru a neutraliza comanda de la distanţă a unor dispozitive explozive improvizate şi se menţine în deplasare odată cu militarii pentru a-i păstra pe aceştia în zona de acţiune a acestui dispozitiv de bruiaj.

Misiunea se încheie cu bine, suntem cu toţii obosiţi, dar am mai trecut un test, pe care în mod sigur militarii patrulei îl vor avea de trecut şi în ziua ce urmează, în cele câteva luni de misiune care au rămas. Zărim prin geamul mic al maşinii de luptă un steag românesc pe un catarg, semn că am ajuns cu bine în bază.

Ofiţerul cu Informarea şi Relaţiile Publice,
maior Mihai PINTILICIUC

 

Comentarii:

comentarii