Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (8)

• Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric

– Viaţa politică post-Unire era stufoasă şi complicată, nu e cazul să detaliem; pentru scopul acestui interviu ar interesa însă locul şi rolul minorităţii maghiare în acest proces.

– După unificarea legislativă minorităţile au fost chemate să participe la viaţa societăţii româneşti şi în plan politic. Unele se vor încadra sincer, altele nu. Ungurii, cu toate că au exploatat la maximum posibilităţile de afirmare deschise de participarea la politică, au rămas permanent în poziţia de contestare a însăşi dreptului de existenţă a României Mari. La primele alegeri parlamentare, din 1919 şi 1920, au intrat în Parlament doar reprezentanţi izolaţi ai ungurilor şi secuilor din România, deşi unii pretindeau că au în spate formaţiuni politice. Organizarea partidelor maghiare a fost legată de disputa de a participa sau nu la viaţa politică a României. Iniţial, magnaţii au refuzat, ceea ce i-a favorizat pe politicienii de mâna a doua, care au speculat momentul. Lengyel Béla scria într-un ziar din Cluj: „Ştim ce-i doare pe magnaţi: buzunarele, Reforma Agrară, care trebuie oprită şi pactizat cu boierii, în dauna democraţiei (…) Vom sta la pândă, să nu reapară iarăşi politica veche maghiară de magnaţi şi de grofi, care consideră poporul ca pe o maşinărie care votează numai, apoi îi dă cu piciorul”. Primii reprezentanţi ai secuilor intraţi în Parlamentul României Mari se aflau în tabăra moderată şi au făcut declaraţii de fidelitate, dar ei au beneficiat de o prevedere electorală din Transilvania momentului respectiv, conform căreia cei care nu aveau contracandidaţi primeau automat mandatul.

– Când s-au cristalizat primele formaţiuni politice maghiare?

– Partidul Popular Maghiar (PPM) s-a înfiinţat la 5 iunie 1921, iar Uniunea Maghiarilor din România în august acelaşi an. Urmează Partidul Naţional Maghiar, care fuzionează cu PPM şi formează Partidul Maghiar (PM), a cărui conducere era în mâna nobilimii ungureşti din România. În programul acestuia se cerea recunoaşterea autonomiei naţionale în Constituţie, o nouă reformă agrară „pentru satisfacerea intereselor îndreptăţite ale claselor de agricultori şi posesorilor de moşii”, aplicarea unor legi din Ungaria anterioare lui 1918 etc. În congresele ulterioare ale acestuia, de la Braşov, Sfântu Gheorghe, Odorhei se va radicaliza poziţia faţă de Statul român, apăsarea pedalei naţionalismului devenind metoda care ducea la strângerea tuturor ungurilor în Partidul Maghiar. Deziderat realizat de altfel, căci în viaţa politică maghiară din Transilvania mai activa doar un Partid Liber Maghiar de mică atractivitate şi o Uniune Populară Catolică, pentru interesele bisericii respective. Reprezentanţii Partidului Maghiar vor monopoliza mandatele de deputaţi şi senatori obţinute de unguri, având şi alianţe cu partidele româneşti, mare ecou având-o cea cu Partidul Poporului al lui Averescu, mediată de Octavian Goga în casa sa de la Ciucea. Partidul Maghiar a introdus în Pactul de la Ciucea folosirea limbii maghiare în raport cu autorităţile, ceea ce însemna oficializarea acesteia şi îndepărtarea funcţionarilor care n-o cunoşteau, păstrarea vechii toponimii, înfiinţarea unei secţii maghiare în Ministerul de Interne, funcţionari superiori maghiari în fiecare minister, înlăturarea „abuzurilor” reformei agrare, cinci reprezentanţi ai Partidului Maghiarilor intrau în conducerea superioară a Partidului Poporului etc. – fără a condiţiona acestea de recunoaşterea Hotărârii de la Alba Iulia. Paradoxal este că acest acord evident antiromânesc, prin care Partidul Poporului accepta practic autonomia teritorială pe criterii etnice şi se angaja să lupte împotriva Reformei Agrare, era aprobat de unul din cei mai importanţi conducători ai Armatei Române din războiul reîntregirii şi de poetul care înflăcărase inimile românilor în lupta pentru România Mare! Aici te aduce oportunismul politic.

– Partidul Maghiar era o formaţiune independentă sau era dirijată politic de la Budapesta?

– Tot deceniul al treilea Partidul Maghiar a rămas o forţă politică de dreapta, condusă predominant de magnaţi unguri adepţi ai revizionismului şi ascultând directive trimise de la Budapesta. Atât de dependent era de aceste directive, încât atunci când ele nu veneau se producea o adevărată derută la nivelul conducerii. De pildă, în 1928, Partidul Naţional Ţărănesc organizase sărbătorirea la Alba Iulia a zece ani de la Unire. În Partidul Maghiar fuseseră dezbateri cu privire la participarea sau neparticiparea la eveniment. „Contele Bethlen (preşedintele de atunci al partidului) se afla în cea mai mare nedumerire, deoarece în această privinţă nu a primit nici o directivă din Ungaria”, spunea un raport al Direcţiei Generale a Poliţiei (DGP). Curentul cel mai agresiv din PM asculta întru totul directivele de la Budapesta şi era convins că ţelul revizionist se va îndeplini, activismul său antiromânesc bazându-se pe ideea că dacă nu se vor face continuu plângeri contra felului cum erau tratate minorităţile din România, nu vor mai avea motive pentru cererea modificării frontierei. Inspectoratul IV de Poliţie Cluj consemna că Partidul Maghiar „nu scapă o ocazie, la adunările ce le ţine, să nu lase să transpire în cuvântările ce se ţin, speranţa unei apropiate revizuiri a tratatelor de pace”. Cu toate acestea „populaţia de mijloc şi ţăranii unguri, deşi nu uită în sufletul lor vechea dominaţie maghiară, nu se manifestă pe faţă, preocupată de nevoile lor zilnice. Aristocraţia maghiară este, în schimb, aceea care alimentează propaganda iredentistă, având pentru aceasta timpul necesar şi fiind scutiţi de grijile zilei în urma veniturilor ce le trag de pe moşiile ce le-au rămas de pe urma exproprierii”.

Rapoarte ale aceleiaşi Direcţii Generale a Poliţiei spuneau ulterior că prin amestecul Budapestei se încearcă a se provoca ura între românii ardeleni şi cei din Regat, „ca astfel scopul revizionist urmărit să fie mai uşor de realizat”, iar Partidul Maghiar i-a antrenat în activitatea revizionistă pe toţi preoţii, învăţătorii, intelectualii, meseriaşii, moşierii”.

Pe aceeaşi linie militantă se situa puzderia de societăţi înfiinţate pe lângă biserici, care traficau cărţi religioase pline de texte incitatoare, caraghioase din punct de vedere teologic, deoarece Divinitatea era hotărât plasată în slujba ţelului revizionist.

În general însă, viaţa politică a ungurilor din România era destul de frământată, coexistând mai multe curente, majoritatea liderilor înţelegându-se deplin doar în chestiunea revizionistă. Autorităţile române constatau şi influenţa climatului internaţional asupra vehemenţei politicienilor unguri: după venirea la putere a lui Hitler în Germania şi a lui Mussolini în Italia, Partidul Maghiar s-a radicalizat atât la nivelul conducerii, cât şi în atitudinea generală. (Va urma)

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii