Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Părintele IOAN BOIAN. Viaţa şi apostolatul său de protopop la Miercurea Ciuc (III) | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Religie » Părintele IOAN BOIAN. Viaţa şi apostolatul său de protopop la Miercurea Ciuc (III)
Părintele IOAN BOIAN. Viaţa şi apostolatul său de protopop la Miercurea Ciuc (III)

Părintele IOAN BOIAN. Viaţa şi apostolatul său de protopop la Miercurea Ciuc (III)

Părintele Boian şi-a mărturisit durerea şi a rămas impresionat până la lacrimi cu prilejul unei slujbe la Făgeţel unde a participat şi vrednicul de pomenire Episcop Emilian al Albei Iulia la sfânta vecernie în ceas de înserare, la care timpul participa conspirativ la o lucrare sfântă, dar şi de tradiţie românească. Cu talentul său, părintele descrie cum au venit să-i întâmpine mulţi credincioşi din zonă, dar şi de pe Valea Trotuşului, care s-au împodobit cu ce aveau mai scump, în fote şi ii româneşti, costumaţii specifice de la interferenţa culturală a celor două văi dintre Ardeal şi Moldova. Cu inimile strânse de emoţie a fost urmărit evenimentul în care policromia costumelor populare ale tuturor participanţilor, ţărani cu capetele descoperite, a fost un îndemn pentru părintele protopop de a continua şi încuraja păstrarea tradiţiilor şi a portului scos atunci la lumină. Chiar aşa înveşmântaţi mulţi nu mai ştiau româneşte, fapt ce are ca origine urmările aceleiaşi prigoane pe care au suferit-o toţi românii într-un proces de deznaţionalizare care din păcate continuă şi în zilele noastre. A fost prezent acolo prin glasul ierarhului strigătul acoperit de nedreptăţi istorice aşa cum şi-a amintit părintele că a spus cu o voce tremurată episcopul Emilian: „Grele zile au mai avut de trăit românii noştri!”

Cu acelaşi prilej trece în cronică ca să rămână în amintire drumul de întoarcere la lumina rece a lunii cu oprire la Schitul Făgeţel, care atunci, pe vremea protopopiatului său din anii ′80, era o bisericuţă părăsită cu un mic aşezământ în care se păstrează ca o taină supliciul suferit de ultimul călugăr, vieţuitor supus şi ascultător până la moarte, ocupanţii horthyşti l-au spânzurat de pragul de sus al uşii de intrare în modestul schit. Locul rămâne ferecat de această întâmplare nefericită pe care o evocă emoţionat.

Este de remarcat la părintele Boian că a avut o înţelegere deplină şi pentru credincioşii şi preoţii din cultul greco-catolic. El a acţionat ca un creştin român, bunăoară ce a făcut pentru parohia din Frumoasa, când a adunat documente şi fotografii reprezentând momente, evenimente ale foştilor preoţi greco-catolici din fostul protopopiat greco-catolic din Frumoasa. Din respect pentru istorie, pentru adevăr şi în fine pentru români, când alături de ortodocşi au împărtăşit destinul tragic, fiind înghiţiţi de agresivitatea catolicismului şi calvinismului, au părăsit fără voia lor neamul, limba, portul, tradiţia şi credinţa străbună rămânând doar reminiscenţe ce stăteau simple nestemate ce dovedesc sorgintea lor valahă. Erau cuiele răstignirii unui neam statornic şi blând.

În fine, părintele Boian a pus lucrurile în mişcare, a dat curaj preoţilor şi românilor din judeţul Harghita, a fost el însuşi un exemplu viu străduindu-se să pună în operă porunca ierarhului episcop, ca să fie readuse la viaţă relicvele ce amintesc de români la Frumoasa, filia din Livezi, de asemeni o veche şi frumoasă aşezare românească unde românii au rezistat eroic şi au păstrat limba, portul, credinţa, unde părintele Boian şi episcopul Emilian au fost primiţi după vechiul obicei cu trăsura trasă de cai, povestind părintele şi o întâmplare hazlie ce a avut loc pe parcursul traseului, când caii au scăpat de sub control, fiul său cel mare, Cosmin, pierzând controlul hăţurilor. Avea să urmeze cariera tatălui.

Am redat aici spicuiri din activitatea pastorală şi civică a părintelui protopop Boian. Dimensiunile au altă valoare, sunt şi infinit mai multe.

Dar, consider eu, cea mai importantă contribuţie a fost salvarea Bisericii fostă greco-catolică, făcând demersuri insistente, chiar eroice, pentru a o salva de la demolare. Biserica este situată în centrul oraşului Miercurea Ciuc, atunci era pe o alee marginală a parcului central. În apropiere, clădirea poştei, casa de cultură, magazinul central (Kozponti) universal, sediile instituţiilor administrative ale municipiului judeţului Harghita. Era ca un ghimpe pentru ei acest lăcaş românesc.

După anul 1970 Biserica fostă greco-catolică, o construcţie cu o arhitectură aparte, chiar impunătoare, a fost în vizorul autorităţilor locale pentru a fi demolată – chipurile pentru că ar afecta aspectul estetic al zonei centrale a oraşului.

Biserica a fost zidită sub grija şi pastoraţia preotului Isidor Vlad ca lăcaş greco-catolic şi a funcţionat ca lăcaş de cult până la moartea ctitorului său. În anul 1948, pr. Isidor Vlad a trecut la ortodoxie şi a fost distins pentru a continua slujbe la biserică cu titlul de protopop stavrofor pentru restul vieţii. A lăsat în urmă frumoase pilde şi amintiri.

După săvârşirea din viaţă a ctitorului, autorităţile comuniste, în spiritul cominternismului unguresc nu au mai permis să se slujească în biserică, care s-a degradat, uşile au fost forţate şi persoane răuvoitoare au comis tot felul de fapte reprobabile în incintă. Mânaţi de ură şi fanatism au fost localnici care la adăpostul întunericului nopţii şi sub îngăduinţa autorităţilor locale au murdărit şi profanat imobilul.

Părintele Boian a făcut eforturi supraomeneşti pentru a o salva de la demolarea plănuită de autorităţi în mai multe rânduri, cum ştim prin 1978 şi 1979, apoi s-a reluat după 1981 şi până la plecarea lui în anul 1983, când spre cinstea – şi datorită lui – a rămas în picioare ca o datorie pentru următorii de a o menţine.

Ajutat fiind a făcut memorii personale şi colective la Departamentul Cultelor, la ministere şi la organele superioare ale P.C.R. Nu s-a descurajat nici un moment, nu s-a dat bătut, a riscat mizând că se va face dreptate. Era lupta lui pentru dăinuire.

A putut să evite tactica mârşavă a responsabililor de la Departamentul Cultelor, unde s-au făcut tot felul de înscenări în complicitate cu conducătorii maghiari din judeţ, cu scopul ca „bisericuţa” să dispară. A rezistat tuturor presiunilor şi înscenărilor, a fost jignit şi umilit de conducerea judeţului.

Părintele m-a rugat şi pe mine să sprijin prin posibilităţile pe care le-aş avea din poziţia oficială a funcţiei să mi se deschidă uşi şi să fiu ascultat, ceea ce am şi făcut. Ştiu că atunci părintele mi-a dat şi o carte trasă la copiator şi care circula semi-clandestin, din care primise câteva exemplare în urma întâlnirii la Braşov, cu P.S. Emilian, cărţile fiind asupra preotului şi cântăreţului folk Doru Ghiaja. Cartea, tipărită în Italia, „TRANSILVANIA, Ultima prigoană maghiară” (autor I.N. Ciolan), reda evenimente tragice din timpul ocupaţiei horthyste 1940-1944, în cuprinsul său fiind inventariate toate bisericile româneşti devastate şi distruse de horthyşti cu sălbăticie. Era şi biserica din Miercurea Ciuc acolo, erau descrise ororile şi devastarea acesteia. Conducerea judeţului era ostilă românilor şi a cerut Consiliului de Stat să se emită decret de expropriere şi demolare. Circulau de la judeţ spre Bucureşti tot felul de informaţii false meşteşugite cu pricepere.

Planul de reparaţie nu a putut fi pus în practică, erau avertizaţi şi chiar determinaţi cu forţa să plece de la biserică. Părintele protopop, ajutat de parohul din oraşul Bălan, Serafim Măciucă şi câţiva studenţi de la teologie, fii de mineri, cu o măicuţă călugăriţă din părţile Bistriţei care se afla în Bălan, au mers cu curaj şi s-au apucat să repare biserica. Însă după ce au făcut o parte din lucrări, a intervenit acolo miliţia care a arestat-o pe măicuţă şi băieţii studenţi cu meseriaşii au fost alungaţi de acolo. Părintele a protestat şi a cerut eliberarea măicuţei, ceea ce s-a şi întâmplat. Demolarea a fost amânată, dar exista ameninţarea.

Au fost după aceea multe şicane şi tertipuri, însă până la urmă biserica a fost salvată. Părintele protopop a trecut cu curaj prin toate furcile caudine puse de autorităţi, are meritul de a fi fost consecvent, de a fi salvat Biserica de la demolare chiar şi după ce a fost emis decretul prezidenţial de expropriere şi de demolare. A adunat cu multă acribie documente care atestau că în biserică s-a slujit şi după anii 1945, iar nu cum minţeau şefii judeţului, cum că din anul 1948 ar fi o clădire părăsită, jalnică şi cu aspect respingător.

A fost un întreg parcurs de memorii şi călătorii la autorităţi centrale din Bucureşti, la Preafericitul Patriarh Iustin Moisescu în fruntea unei delegaţii, la Comitetul Central unde a fost lăsat un memoriu pentru preşedintele României. Până la urmă „bisericuţa”, cum i se spunea, a fost salvată prin curajul admirabil al părintelui Boian şi al celor care au făcut zid în ajutorul lui. Trebuie recunoscut că „din umbră” a fost sprijinit şi de românii cu funcţii şi autoritate, descrie părintele asemenea episoade.

Înainte de încheierea acestui periplu prin viaţa şi munca stăruitoare a părintelui Boian se cuvine să mai reţin atenţia cititorului cu câteva aspecte ale personalităţii sale.

Din glasul lui am auzit pentru prima dată cântecul „Aşa-i românul”, interpretat cu o voce de neegalat, cu un timbru sensibil, dar ca un tunet, cu întreruperi şi reveniri de ritm, s-ar putea pe undeva să fie o înregistrare, păcat dacă nu s-a păstrat.

Ne-am întâlnit împreună cu membri Cenaclului „Flacăra” şi Adrian Păunescu când a fost în Miercurea Ciuc: au discutat, au cântat împreună şi s-au veselit. Părintele era un om de omenie, orator şi cântăreţ cu har, un strălucit slujitor al altarului şi al românismului, alături de o modestie nemaiîntâlnită.

Din anul 1983 s-a mutat protopop la protopopiatul Sighişoara, revenind la matcă. Am păstrat legătura în continuare şi ne-am vizitat. Părintele era de un optimism incurabil, dar foarte profund şi analitic. Judecăţile lui despre ce se petrece în societatea românească postdecembristă i-au umbrit aşteptările, a rămas un luptător toată viaţa.

De asemeni a fost implicat civic în slujba cauzei naţionale. L-am invitat şi a participat cu un sobor de preoţi ortodocşi când a fost lansată Uniunea Vatra Românească, la 8 februarie 1990, în Sala Polivalentă din Târgu Mureş. În prezenţa a peste 12.000 de români din sală şi câteva mii care n-au încăput, rămaşi afară, a rostit rugăciunea de binecuvântare şi a cântat Imnul Naţional „Deşteaptă-te Române” când încă nu era legiferat, cu toată sala. Am fost organizatorul principal al momentului de la Sala Polivalentă, unde am reuşit să dăm românilor curaj şi speranţă că nu sunt singuri.

S-a retras din viaţa de slujitor al bisericii şi cea publică în anul 2013, l-am vizitat bolnav în anul 2015, locuind în Sighişoara la familia copiilor săi. A scris monografia satului natal, are şi activitate publicistică. Regret că am tot amânat să-l duc măcar o dată la Miercurea Ciuc, ca să vadă că românii sunt acolo.

A trecut la cele veşnice în luna septembrie 2016, slujba a fost ţinută la Catedrala din Sighişoara condusă de I.P.S. Irineu, episcopul de Alba Iulia. A fost condus pe ultimul său drum de o mulţime imensă, tristă şi cu regrete pentru dispariţia acestui român adevărat, patriot devotat, care a venit şi a plecat din această lume modest şi discret.

Prof. univ. dr. Ioan SABĂU – POP

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.