Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Până săptămâna trecută, în judeţul Harghita se solicitaseră autorizaţii de intervenţie pentru 39 de urşi | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Până săptămâna trecută, în judeţul Harghita se solicitaseră autorizaţii de intervenţie pentru 39 de urşi
Până săptămâna trecută, în judeţul Harghita se solicitaseră autorizaţii de intervenţie pentru 39 de urşi

Până săptămâna trecută, în judeţul Harghita se solicitaseră autorizaţii de intervenţie pentru 39 de urşi

Szabó Szilárd, şef Serviciu Calitatea Factorilor de Mediu din cadrul APM Harghita, spunea vinerea trecută că Agenţia pentru Protecţia Mediului, împreună cu Garda de Mediu Harghita, au emis 64 de puncte de vedere pentru care asociaţiile de vânătoare ceruseră derogare pentru 127 de urşi. Însă, dintre acestea, doar o parte au fost aprobate de Ministerul Mediului.

Acesta explica că asociaţiile trimit solicitările ministerului, după care, dacă se aprobă, gestionarul fondului de vânătoare trebuie să solicite autorizaţia de mediu de la APM. Astfel, până vinerea trecută, de la APM Harghita se solicitaseră autorizaţii de intervenţie pentru 39 de urşi, dintre acestea 21 fiind pentru împuşcare şi 18 pentru relocare. Cele mai multe au vizat zonele Băile Tuşnad, Miercurea Ciuc, Cristuru Secuiesc şi Atid.

Din cele 39 de exemplare încă nu se cunoaşte numărul exact al urşilor extraşi deoarece după relocare sau împuşcare, asociaţiile de vânătoare au la dispoziţie 30 de zile pentru a anunţa APM Harghita că au finalizat acţiunea.

Referindu-se la daunele din acest an, Szabó Szilárd arăta că din cele 178 de pagube produse de animale sălbatice, 129 au fost provocate de urs, cu precădere asupra bovinelor. Atacurile asupra bovinelor sunt mult mai dese decât asupra oilor, pentru că acestea din urmă sunt păzite de câini şi ciobani, în timp ce vacile, în unele cazuri, sunt lăsate să pască libere, fără supraveghere.

Pe lângă atacurile asupra bovinelor, au mai fost raportate daune la culturi agricole, stupini, fiind raportat chiar şi un câine ucis.

Deşi până la începutul acestei luni au fost semnalate 129 de pagube produse de urşi, potrivit reprezentantului APM Harghita, acestea sunt mai puţine faţă de anul trecut, când au fost înregistrate 344 de cazuri. La această diferenţă au contribuit mai mulţi factori. Unul dintre ei este strict legat de condiţiile meteo: în anii mai ploioşi se înregistrează mai puţine pagube faţă de anii secetoşi, urşii având mai multă mâncare în natură. Un alt motiv este acela că oamenii nu mai raportează pagubele produse în culturile agricole după ce au văzut că nu prea s-au acordat despăgubiri.

LIVIU C.

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.