Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
„Existenţa poporului rus ca un tot întreg organic şi istoric este lipsită de sens fără construirea unui imperiu continental. Ruşii vor rămâne o naţiune doar în cadrul Noului Imperiu. Noul Imperiu trebuie să fie eurasiatic, continental şi în perspectivă mondial”. (Aleksandr Dughin, „Bazele Geopoliticii”)
Despre „geopoliticianul lui Putin”, Alexandr Dughin, a auzit multă lume. Puţini ştiu însă că Dughin a fost, în Franţa, discipolul şi apoi prietenul filosofului-aventurier Jean Pârvulescu (Pârvulesco), iniţiatorul de facto al proiectul Uniunii Eurasiatice, dezvoltat de teoreticianul rus şi adoptat de Vladimir Putin ca bază a politicii externe a Rusiei. De fapt, aşa cum spune el însuşi în prefaţa ediţiei în limba română a volumului I din Bazele Geopoliticii, apărut în 2011, Dughin s-a inspirat, mai mult sau mai puţin, din unele opere ale românilor Mircea Eliade, Nae Ionescu, Emil Cioran, Stephane Lupasco, Eugen Ionescu, Vasile Lovinescu, Mihail Vâlsan, trăgând la un moment dat concluzia oarecum şocantă pentru cititorul contemporan a „naturii eurasiatice a culturii române”. Aflat în România în 2017, Dughin mai adaugă între filosofii care au avut influenţă asupra sa pe Lucian Blaga şi pe discipolul lui Eliade, Ioan Petru Culianu.
Inspiraţia directă din Pârvulescu e clară, ca şi cea din Eliade (din care citează în Prefaţa pomenită) – şi probabil indirectă, prin intermediul lui Pârvulescu ori al altora, din Vasile Lovinescu, cu eseul său de istorie şi geografie mitică Dacia hiperboreeană, scris sub pseudonimul Geticus, apărut iniţial în franceză. Şi ceilalţi autori români citaţi au scris fie în franceză, fie au fost traduşi, aşa că nu este exclusă o lectură directă, posibil la sugestia lui Jean Pârvulesco – sau o difuziune a ideilor acestora, prin oratoria fascinantă a aceluiaşi personaj. Aşa cum observa prof. I. Coja, una din convergenţele esenţiale dintre Mircea Eliade şi Jean Pârvulescu este recunoaşterea comună a destinului unitar al Continentului euroasiatic.
Jean Pârvulescu este un nume total necunoscut generaţiilor actuale din România (la drept vorbind, nici cele trecute nu l-au luat ca model intelectual), deşi este autor a numeroase eseuri cu tentă ezoterică, a multor lucrări de analiză politică şi a 30 de romane cu subiect mistic, în limba franceză, din care n-am cunoştinţă să se fi tradus ceva în româneşte. Curios este că la vremea sa, în Occident avea o notorietate mult mai mare decât Mircea Eliade. Dintr-o notă a Securităţii se ştie că a părăsit ţara în 1948; a fost arestat în Jugoslavia, a făcut studii de filosofie la Paris, în Spania a făcut parte din OAS (Organizaţia Armată Secretă, considerată ba formaţiune „patriotică”, ba „teroristă”), unde l-a cunoscut pe Horia Sima; în Africa ţinea legătura cu Raoul Castro şi l-a consiliat pe Moise Chombe în Congo, apoi, împreună cu ofiţeri ai Armatei Regale Române, a creat practic armata centrafricană a lui Jean Bedel Bokassa (legenda spune că aceştia au folosit comenzi militare în limba română – care s-ar regăsi şi azi în respectiva armată).
Reîntors la Paris, studiază la Institutul de Cinema cu numele mari care vor alcătui ulterior noul val francez (formulă ce-i aparţine şi a făcut carieră în estetica cinematografică): Rohmer, Trufaut, Godard. Având o viaţă mai tare ca filmul, a devenit subiect al unei importante pelicule de artă regizată de François Trufaut şi Jean-Luc Godard, Au bout du suffle (Cu sufletul la gură), alter-egoul lui de pe ecran fiind actorul Jean-Pierre Melville. A băut multe pahare la Paris alături de filosoful de dreapta Alain de Benoist şi de actorii Alain Delon şi Gérard Depardieu – iar orientarea spre Rusia a lui Depardieu – considerată de acesta „o mare democraţie” până la invazia Ucrainei – nu pare străină de influenţa lui Jean Pârvulesco. A fost în contact cu Martin Heidegger şi Ezra Pound şi a fost implicat, Dumnezeu ştie cum, într-o mişcare clandestină pro-euroasiatică din Armata Roşie. A avut legături strânse şi numeroase cu comunităţi de informaţii şi militare ale marilor puteri, un istoric francez numindu-l nici mai mult nici mai puţin decât „broker internaţional de idei”.
Într-un text despre turneul european al filosofului politic italian cu orientare fascistă Julius Evola, Pârvulesco spune că acestuia îi va fi dat să-l întâlnească, la Bucureşti, pe Corneliu Codreanu, despre care a înţeles imediat că trebuie să-l considere ca pe cel mai înalt responsabil charismatic al Noii Europe.
A murit în 2010, total necunoscut de consângenii din România. În schimb Dughin scria, încă din 1998, că„Pârvulesco este un vizionar autentic”.
Ideile geopolitice din prima fază ale lui Jean Pârvulesco, argumentate în stilul său greu imitabil, erau lupta împotriva bipolarismului ruso-american, stimularea forţelor gaulliste anti-NATO în vederea creării unităţii continentale, adică a Marii Europe de la Atlantic la Urali; ulterior, a accentuat mult ideea că inamicul unităţii continentale este SUA, iar rolul istoric mesianic al Rusiei este abia la început. Prin intermediul lui Alexandr Dughin, a contribuit la înfiinţarea, în Rusia, a mişcării de tineret Nashi.
Datele geopolitice s-au schimbat fundamental după destrămarea URSS, când Pârvulesco pledează pentru „Marele Imperiu European Eurasiatic” care reuneşte „Europa de Vest şi Europa de Est, Rusia şi Siberia Mare, India şi Japonia”. Într-un text aproape delirant, el îl descrie pe Vladimir Poutine ca „o reprezentare pe pământ a lui Hristos Pantocratorul, care se pregăteşte pentru apariţia Imperiului Euroasiatic al Sfârşitului”.
În ultima parte a vieţii Pârvulesco vituperează împotriva „demonilor democraţiei” aduşi şi răspândiţi de New Age şi Noua Ordine Mondială, motiv pentru care este catalogat drept „ultimul mare fascist”; concomitent, s-a dedat descâlcirii conspiraţiilor mondiale, fiind apreciat drept mare „esoterist”. Ultima sa idee geopolitică a fost lupta dintre eurasianism şi atlantism, anticipând victoria categorică a primei alianţe, datorită superiorităţii morale şi a legăturilor divine, idee care l-a cucerit definitiv pe geopoliticianul Alexandr Dughin, care lucra la constructul teoretic al unei alianţe pan-ortodoxe desfăşurată sub aripa mişcării naţionaliste ruse. Fapt care i-a adus respectul şi încurajarea marelui lider în ascensiune, Vladimir Putin. (Va urma).
Mihail GROZA
