Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Ordinea publică la meciul dintre FC Miercurea Ciuc – Dinamo Bucureşti, asigurată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 16 aprilie 2024
Home » Sport » Ordinea publică la meciul dintre FC Miercurea Ciuc – Dinamo Bucureşti, asigurată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş
Ordinea publică la meciul dintre FC Miercurea Ciuc – Dinamo Bucureşti, asigurată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş

Ordinea publică la meciul dintre FC Miercurea Ciuc – Dinamo Bucureşti, asigurată de Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş

Aproximativ 100 de jandarmi operativi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureş vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal dintre FC Miercurea Ciuc – Dinamo Bucureşti, care va avea loc joi, 1 noiembrie, începând cu ora 19:00.

Jandarmii mureşeni se vor afla în zona imediată şi apropiată a stadionului din municipiul Miercurea Ciuc, precum şi pe traseele de afluire/defluire „pentru siguranţa spectatorilor şi prevenirea producerii oricăror fapte antisociale”.

Partida din cadrul optimilor Cupei României este cotată cu grad mediu de risc. Accesul pe stadion se va face începând cu ora 17:00.

Potrivit Compartimentul informare, relaţii publice şi cu publicul din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureş, răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine clubului organizator, care a încheiat în acest sens un contract cu o firmă specializată de pază.

În scopul asigurării unui climat de normalitate, jandarmii mureşeni recomandă participanţilor: să respecte prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive; pentru a evita aglomeraţia şi staţionarea îndelungată la filtrele de control, să vină din timp la stadion; să nu poarte asupra lor obiecte interzise prin lege sau de organizator şi să nu afişeze inscripţii care incită la ură naţională, rasială, religioasă sau la discriminări de orice fel şi la violenţă; să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, ce ar putea conduce la manifestări violente.

„Cetăţenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul echipajelor de jandarmerie, fie în mod direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112”, conform sursei citate.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.