Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
O importantă secţiune a părţii teoretice a Zilelor Andrei Şaguna din acest an a fost rezervată simpozionului cu tema Transilvania în opera lui Nicolae Iorga, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea marelui savant, autor al unei opere de dimensiuni epopeice. Circa 20 de comunicări au încercat să creioneze câte ceva din vastitatea preocupărilor acestui om fenomenal, de la legăturile sale cu elita românilor din Transilvania şi cu instituţiile culturale româneşti de peste munţi, la vizitele acestuia în Ardeal sau la felul în care se păstrează memoria lui Iorga la românii din Statele Unite ori la aromânii din Albania.
Au vorbit, printre alţii, dr. Ioan Oprişan, de la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” Bucureşti, editor al ediţiei N. Iorga – Transilvania (12 volume) şi îngrijitor al Istoriei Bisericii Româneşti, având de asemenea ca autor personalitatea omagiată, prof. univ. dr. Ioan Vlad şi Constantin Aitean Taus din Braşov, prof. univ. dr. Cornel Sigmirean şi dr. Liviu Boar din Tg. Mureş, Anton Coşa de la Bacău, prof. univ. dr. Ioan Muşcutariu din Ohio, prof. univ. dr. Radu Baltasiu şi prof. univ. dr. Alexandru Porţeanu din Bucureşti, Valeriu Tanasă din Agapia, Neamţ, Elisei Vatamanu din Gheorgheni, dr. Catinca Agache din Covasna, George Damian şi dr. Cristi Pantelimon din Bucureşti, toţi aceştia surprinzând câte ceva din fabuloasa operă de istoric, geopolitolog, orientalist, biograf, lingvist, filozof, scriitor, poet, dramaturg, critic literar, jurnalist, traducător, profesor şi animator cultural al acestui „apostol al muncii şi trezirii sufletului românesc”, cum i se adresa într-o scrisoare cineva din zona Covasnei.
Ordin: toate documentele legate de cei care au făcut România Mare să fie distruse
La Colocviul naţional al Grupului de cercetare I.I. Russu pentru studiul sud-estului Transilvaniei, care a avut loc la Hanul Reci, prof. Eugen Criste din Arad a prezentat o statistică privind presa minoritară din Transilvania anului 1936 în paralel cu situaţia existentă înainte de 1918, din care reiese că „în 18 ani de stăpânire românească aceasta a ajuns la un asemenea grad de dezvoltare încât numai faţă de publicaţiile scrise în limba maghiară are un spor de 221 publicaţii, sporul total al presei minoritare fiind de 273 de publicaţii. Dar maghiarii nu erau mulţumiţi cu acestea, au început să facă contestaţii, inclusiv la Liga Naţiunilor, dar toate aceste petiţii şi reclamaţii au fost verificate şi respinse.
De exemplu, Clujul avea 7 publicaţii cotidiene şi 7 săptămânale, din care 4 în limba maghiară, restul fiind bilingve sau trilingve”, a arătat vorbitorul, care nu s-a abţinut să spună că a lucrat 32 de ani la Arhivele Naţionale din Arad, „dar nu pot să iert că suntem incriminaţi de către oameni care n-ar trebui să facă asta. În anul 1951, la Arad, Serviciul arhivelor n-a avut decât un birou la subsol, o masă şi un scaun. Dar din acel moment a început acţiunea unor oameni care au trăit în România Mare şi care ştiau limba maghiară, limba germană, limba latină, limbile clasice şi care şi-au dat seama că sistemul care ajunsese la putere vrea să distrugă Arhivele. Şi au încercat să le salveze. S-a dat ordin ca toate documentele legate de cei care au făcut România Mare să fie distruse, aprinse, dar oamenii aceia, în diverse forme, au intrat în prefectură, în primării şi au salvat arhivele acestor instituţii de la anul 1701 după ce au venit austriecii aicea. S-au salvat documente încărcate în camioane care urmau să plece la distrugere. Directorul, un om adevărat, spunea, în1960, că toate arhivele de la CAP-uri să le păstrăm, să le aducem în arhive, pentru că aceste instituţii vor dispărea, pentru că sunt incompatibile cu sufletul românului şi pe aceste documente – mincinoase sau nu – ale partidului, se va scrie istorie. Şi le-am salvat.
În majoritatea instituţiilor, la biroul arhive lucrau pilele directorului, şi acel şef al arhivelor arădene îmi spunea: Eugene, aici sunt toate gagicile directorului, puse să nu să facă nimic. Dar el mergea şi le învăţa, cu o răbdare extraordinară, ce trebuie făcut. Ordin a fost: tot ce era legat de vechiul regim burghezo-moşieresc să fie dat la reciclare. N-au predat nimic. A venit ordin de la Bucureşti ca tot ce era legat de Basarabia şi Cadrilater să fie scos din arhive. Nu le-au scos, le-au pus într-un fond special care s-a deschis după 1990”.
De ce a fost suspendat ziarul Glas românesc în regiunea secuizată, care apărea la Odorhei
Dr. Alin Spânu din Bucureşti, care ne-a obişnuit să vină la manifestările de acest gen cu noutăţi surprinzătoare despre realităţile din Harghita şi Covasna, ne-a lămurit de această dată de ce a fost suspendat ziarul Glas românesc în regiunea secuizată, care apărea la Odorheiu Secuiesc sub direcţia lui Octavian M. Dobrotă şi se subintitula Organ de luptă românească şi de documentare asupra problemei Românilor Secuizaţi.
Aşadar, la 15 aprilie 1939, Ministerul Afacerilor Străine, Direcţiunea politică, îi scrie lui Ion Dragu, din Subsecretariatul de Stat al Presei şi Propagadei: „Domnule director, Legaţiunea Ungariei îmi atrage atenţia asupra unor articole publicate în periodicul Glas românesc din regiunea recuizată din Odorheiu (nr. 268 din 6 Aprilie 1939), în care naţiunea şi statul maghiar sunt atacate în termeni neobişnuiţi. Ministerul Afacerilor Străine socoteşte că atât conţinutul articolelor în chestiune, cât şi forma în care sunt redactate depăşesc limitele cuvenite”.
Care erau articolele incriminate? Primul era chiar editorialul care se intitula De Sfintele Paşti, unde, spre încheiere, se spunea că ungurii „nu vor să ne lase să serbăm în pace sărbătoarea Învierii Domnului, fiindcă ei, încreştinaţi numai din interes, nu simt înălţarea sufletească ce-o oferă convingerea creştină. În pragul sfintelor sărbători, sufletul nostru, pătruns de căldura morală a creştinismului, se înalţă peste patima zilei şi, întăriţi în convingerea dreptăţii noastre, păşim încrezători în puterea noastră”. Articolul era semnat de M. Dobrotă.
Al doilea articol se numea La Pesta şi se referea la mobilizarea care avusese loc în 1939 în România, când, aducându-şi aminte autorul, T.M. Poenaru, despre ceea ce se întâmplase în urmă cu 20 de ani, cerea „să mai mergem o dată la Peşta”. Al treilea articol era de fapt o polemică purtată cu ziarul maghiar din Cluj, în care autorul, M. Dobrotă, afirma printre altele: „Un exemplu de şovinism este informaţia ce publică ziarul Keleti Ujság din Cluj în nr. 61 din 16 Martie 1916. Reproducem mai jos informaţia în traducere fidelă, cu menţiunea că redactorul responsabil al acestui organ al celor ce privesc peste Tisa, este romancierul Iosif Nyírő, care a primit câteva palme în cafeneaua din Odorheiu, de la un Român, scăpând astfel uşor. Poate că şi palma aceasta a fost un motiv că Nyírő a şters-o din Odorhei. Mai precizăm că acest Nyírő, clientul cârciumelor, a fost, nu o dată, obiectul articolelor noastre, pe care a trebuit să-l demascăm publicului românesc, evident nu pentru că ar fi dat dovadă de loialitatea aşa de mult accentuată de fariseismul maghiar”.
Organele de stat bucureştene se execută rapid şi, întocmai ca şi astăzi când e vorba despre minorităţi, la 30 aprilie 1939, prefectul de Odorhei este înştiinţat că „Ziarul Glas Românesc este suspendat pe timp nelimitat pentru abateri grave de la directivele oficiale ale politicii noastre externe”. Semnează subsecretarul de stat Eugen Titeanu.
„După două zile – afirmă Alin Spânu – apare o altă adresă, în care se spune că Ziarul Glas Românesc din Odorhei a fost suspendat pe timp de două săptămâni pentru a fi călcat dispoziţiile cenzurei în legătură cu indicaţiile date cu privire la politica externă a Statului. Aşadar, de la definitiv, suspendarea s-a redus la două săptămâni”.
Ziarul Glas românesc în/din regiunea secuizată a apărut între ianuarie 1935 şi decembrie 1937 la Odorhei, este scanat şi accesibil pe Biblioteca digitală – Eurocarpatica.
M. GROZA
